Întâlnire cu Dinescu

Pe Mircea Dinescu îl cunosc de la emisiunea Tănase şi Dinescu, în special, şi puţin din Academia Caţavencu, Plai cu boi şi Aspirina săracului. Îl ştiu mai mult din editoriale şi din dezbaterile TV şi mai puţin din poeziile sale. Spre ruşinea mea nu ştiu decât o singură poezie, de fapt e un cântec al cărui versuri nici măcar nu ştiam că sunt scrise de Dinescu-“Mai ştii”. Probabil că i-am subestimat puterea creatoare de am rămas aşa uimită şi nu m-am obosit să-i citesc opera.

Read More

Lumea nu poate fi a celor ca mine

Mă urăsc pentru faptul că în cele mai importante situaţii reuşesc să ma fac de râs, să mă comport stupid. Timiditatea şi încrederea în sine, în cazul meu, sunt invers proporţionale. Pe cât de nesigură pe mine sunt, pe atât de curajoasă aş vrea să fiu…Citeam într-o carte că timiditatea vine dintr-un exces de gândire. În acest caz nu cred că este vorba de genul ăla de gândire- meditaţie care te face mai înţelept, care iţi dă anumite idei să descoperi lucruri covârşitoare sau adevăruri fundamentale. Dacă ar fi fost asta, cred că toţi savanţii, toţi scriitorii ar fi nişte timizi. Şi totuşi timiditatea ţine şi de latura artistică a oamenilor. În general cei timizi , care nu reuşesc să se exteriorizeze scriu cele mai frumoase poezii…

Read More