Dragă bunicule,

Nu am apucat niciodată să îţi scriu o scrisoare pentru că noi doi am avut norocul să ne petrecem împreună cam toate vacanţele mele de şcolăriţă. Cred totuşi că ţi-ar fi plăcut să primeşti de la mine măcar un rând pe an, atunci când am crescut mare şi nu am mai venit pe la matale decât în fugă. Te-ar fi bucurat scrisoarea mea pentru că am văzut că ai păstrat scrisorile primite de la fiul matale cât timp a fost în armată.