Pseudo-jurnal

Satul-uitat-de-lume

Nu-mi amintesc ca de-a lungul scurtei mele copilăriei în Satul uitat-de-lume să-mi fi fost teamă de ceva. Nici de întuneric, nici de furtuni, nici de câini, nici de oameni, de gândaci, de fantome ori de prispa de-o înălțime

Continue Reading
Pseudo-jurnal

Un copac, toate amintirile

Atâta nostalgie ca în teii înfloriți, parcă niciunde nu-i. Nici în ceștile de cafea din zori, nici în primele zăpezi, albe precum amintirile despre ele, nici măcar în serile cu ploi mocănești de toamnă. Și parcă niciun alt copac nu este atât de bine înrădăcinat în amintirile mele precum este teiul.

Continue Reading
Anotimpurile sufletului

Verile sufletului meu

Odată vara însemna vacanță la bunici, câmpii verzi, greieri și lăcuste în iarba înaltă și un soare prietenos. Atunci însemna pădure deasă de salcâmi, apă rece de izvor și amurguri răcoroase cu miros de fum și mămăligă. Vara însemna cireși semeți la ai căror fructe nu ajungeam decât cocoțată dar mai însemna și vișini darnici care își aplecau crengile cu fructe până aproape de gura mea. Erau veri desculțe prin praful fin de pe drum, erau veri cu cireșe la urechi și coronițe de flori nemuritoare pe creștet. Erau veri cu priviri albastre dar și cu ochi negri de furtună care plângeau torențial și zgomotos de credeam că vine sfârșitul lumii. Erau veri cum nu vor mai fi….

Continue Reading
Lepşe

Ce vreau să mă fac când voi fi mare…

Cony m-a pus pe gânduri când m-a întrebat ce visam să fiu pentru atunci când voi fi mare. Nu-mi amintesc prea bine ce-mi doream să ajung când încă nu eram la şcoală. Nu ţin minte să-mi fi pus această problemă. Aveam eu alte griji atunci, cum ar fi fost păpuşile mele. Doctoriţă eram în fiecare zi pentru ele, la fel şi cântăreaţă ori mamă, tot cu păpuşile, însă mare nu eram niciodată, oricât de mult aş fi purtat rochiile mamei sau oricât de mult aş fi tropăit cu “troacele” pe scara blocului. Aşa că, atunci când eram mică îmi doream foarte mult să ajung mare.

Continue Reading