Verile sufletului meu

Odată vara însemna vacanță la bunici, câmpii verzi, greieri și lăcuste în iarba înaltă și un soare prietenos. Atunci însemna pădure deasă de salcâmi, apă rece de izvor și amurguri răcoroase cu miros de fum și mămăligă. Vara însemna cireși semeți la ai căror fructe nu ajungeam decât cocoțată dar mai însemna și vișini darnici care își aplecau crengile cu fructe până aproape de gura mea. Erau veri desculțe prin praful fin de pe drum, erau veri cu cireșe la urechi și coronițe de flori nemuritoare pe creștet. Erau veri cu priviri albastre dar și cu ochi negri de furtună care plângeau torențial și zgomotos de credeam că vine sfârșitul lumii. Erau veri cum nu vor mai fi….

Continuare