Pseudo-jurnal

20 vs. 30

La 20 de ani nu știam ce vreau. Nu am știut cum îmi stă mai bine, dacă să-mi las breton sau părul lung, dacă să mă fac blondă sau șatenă. Nu am știut dacă fustele scurte îmi dau un aer vulgar sau unul misterios. Nu am știut dacă lacrimile sunt de bucurie ori supărare.

Continuare
Iubirea și capriciile sale

Suntem mai vulnerabili când ne certăm

Fiecare ceartă trage după sine ușurința cu care se prăbușesc momentele de iubire și înțelegere, clădite cu atâta precauție și cuvinte frumoase. Și după fiecare ceartă, dispar bucăți din puzzelul relației și locul gol este umplut cu ură și nepăsare. Se urășeste, în momentele de ceartă, la fel de pătimaș cum se iubește. Și nervii sunt la fel de întinși ca inima plină de iubire.

Continuare
Iubirea și capriciile sale

În caz de urgență

Fiecare din noi ar trebui să aibă o listă de prieteni la care să apeleze în caz de urgență. Asa cum avem o agendă cu numere de telefon, un kit de supraviețuire în caz de dezastru sau o rezervă de bani pe care să o folosim când suntem cu adevărat faliți. Dar eu nu vorbesc de acel tip de urgență: când rămâi fără bani, faci pană la mașină sau nu ai cu cine ieși la film.

Continuare
De lângă mine

Un răspuns ca o dezamăgire

Am fost acuzată că sunt prea visătoare pentru vremurile și țara în care trăiesc. Totul a pornit de la postul anterior, cel cu fericirea. Cineva îmi spune că în bucătăria aia minusculă era un bătrân care mânca pâine prăjită pentru că avea gastrită sau își lua pastilele, nicidecum un om sănătos și fericit.

Continuare
Pseudo-jurnal

Fericirea se învață

E 6.30 și miroase a pâine prăjită. Probabil, un vecin grăbit care trebuie să plece la serviciu își pregătește micul dejun. Grăbit, dar nu îndeajuns încât să nu acorde importanța cuvenită mesei de dimineață. O fi un tabiet sau poate o necesitate, dar eu cred că omul ăsta știe să se bucure de viață. Să te trezești cu noaptea în cap într-o zi rece de toamnă, pentru o cafea și o felie de pâine cu dulceață… asta da dorință de fericire.

Continuare
Pseudo-jurnal

Diferit nu înseamnă greșit

Cunosc o doamnă al cărei soț este avocat. Raportându-se mereu la soțul ei, femeia suferă de complexul inferiorității. Și-a agățat visurile în cui la sfârșitul clasei a XII-a și tot atunci cred că a ajuns acasă mai târziu de ora 22. Este o femeie isteață care știu că și-ar fi dorit mai mult, dar nu a avut când să le facă pe toate, mai ales când ai un copil și un soț pururi nemulțumit. Un soț care găsește mereu un motiv de ceartă: ba că supa e prea sărată, ba că parfumul ei este prea grețos ori cartea pe care o citește- prea pentru adolescente în călduri.

Continuare
Anotimpurile sufletului

Melancolii de vară

Poate că nu e potrivit să vorbesc acum despre vară, când acest septembrie blând îmi amintește că și toamna are meritul ei de a fi memorabilă. Dar pe mine vara mă ajung cele mai multe doruri și melancolii. O fi ceva în albastrul cerului, în dogoreala soarelui sau în violența furtunilor. Sau de vină să fie cireșele roșii asemenea sentimentelor, câmpiile, mirosul cărților de povești, pădurile… De toate mă leagă o amintire. Și toate amintirile se revarsă în mine.

Continuare
Pseudo-jurnal

Acasă în sufletul meu

De când locuiești în sufletul meu, înțeleg cel mai bine zicala “acasă este acolo unde-ți este inima”. La prima vedere pare un raționament, dacă nu greșit, cel puțin ciudat: adică acasă este în mine, în inima mea? Da, acolo mă regăsesc, la confluența celor două inimi, acolo unde ele devin una, a noastră.

Continuare
Pseudo-jurnal

Ei….

Mă simt încomod să spun te iubesc, să-mi declar verbal sentimentele. Mi-e mai ușor să le arăt prin fapte, dar nu numaidecât prin îmbrățișări, șters lacrimi, mângâiat pe păr, pupat pe obraz… Am spus de puține ori cele două cuvinte, fie soțului sau celor pe care îi iubesc. Pot număra pe degete, iar cele mai multe declarații au mers către cel lângă care mă trezesc în fiecare zi.

Continuare