Despre așteptări

Așteptările mă deprimă mai rău decât veștile proaste. Storc din mine toate bucuriile, viața și buna-dispoziție. Fiecare clipă de așteptare mă îmbătrânește cu cîțiva ani. Sunt îngrozită de  momentele de așteptare a rezultatului analizelor medicale, a examenelor, a telefonului să sune, a veștilor de la cei plecați la drum…

Continuare

Căutând un echilibru

Încerc să mă conving că scriu numai pentru mine, că nimeni nu mă mai citește. Încerc să nu mai caut cuvinte, povești și asemănări. Poate așa, mintea și sufletul meu vor ajunge la un echilibru, iar eu voi scrie din nou. Parcă mereu m-am luptat cu entitățile astea două, sufletul și mintea, să le aduc într-un punct de complementaritate și armonie, și parcă în ultima vreme e tot mai greu să ajung acolo.

Continuare

Voi sunteți minunați!

Săptămână aceasta m-am trezit cu o avalanșă de vorbe frumoase și gânduri bune, încât la un moment dat m-am speriat de întorsura pe care a luat-o blogul. Mă simțeam ca în pragul unui atac de panică, doar că acum fericirea era cea care mă apăsa în piept și nu mă lăsa să respir. Mi-am început ziua de ieri luminos, cu un mesaj primit de la un suflet bun, apoi cuvintele frumoase mi-au copleșit până și ultima celulă, dacă mai rămăsese vreuna neatinsă. Nici nu știu ce am făcut special ca să primesc atâtea vorbe calde.

Continuare

Oamenii ca o pereche de cercei

Am avut o pereche de cercei minunați. Doi fluturași de argint, bătuți cu multe cristale. I-am purtat o vreme, mândră tare de noile mele podoabe, până când m-am trezit într-o zi că unui cercel îi lipsește o pietricică. Vedeam golul, dar mai mult vedem strălucirea cristalelor din jur. Și câți cercei nu sunt știrbiți de strălucire, puțin ciobiți pe la colțuri sau decolorați de atâta purtat?

Continuare

Cele câteva flori

Auzisem prima dată de el în La Medeleni: ” Parfumul Rodicăi domina mirosul sălii: <<Quelques Fleures>>, parfum strident, care are parcă un fond de sudoare sexuală, afrodisiac, îndulcită. Grefierii o priveau răsucindu-și condeiele, copiștii făcându-și cu ochiul. Avea rochie scurtă și decoltată. Când se apleca pe biroul judecătorului, un copist ofta. Văzuse gropița sânilor plini. Avocații îi vedeau ceafa plină. Cei din lături îi vedeau coapsele pline, profilul pulpelor metalice în ciorapii de mătase, și pantofii cambrați cu călcâie roșii, care dădeau o notă picantă, de fard parcă. Era înconjurată de sexualitate. Îndreptați spre ea, ochii bărbaților deveneau antropofagi. Se aplecase atât de tare, încât avea aerul că vrea să sărute buzele judecătorului care privea insistent actul  de vânzare, puțin congestionat.”   (La Medeleni, vol IV- Ionel Teodoreanu)

Continuare

3 de 10

M-am gândit că nu am timp și nici dispoziția necesară pentru bilanțuri. Nici măcar după două zile de la schimbarea prefixului, nici măcar după 29 de ani. Încă mă mai ține memoria, așa că mă concentrez pe viitor, păstrez cu mine, fără eforturi și fără să mă gândesc, sentimentul celor trăite în 29 de ani. Iar dacă nu e nevoie de bilanțuri ca să știu cât am evoluat, este pentru că starea sufletească vorbește în numele tuturor bilanțurilor și memoriilor. Dacă mă simt fericită și împăcată cu mine înseamnă că visele împlinite au fost mai numeroase decât ratările.

Continuare

Mai slabește-mă!

Pe mine nu mă motivează colăceii de grăsime de sub talie, și nici celulita de pe picioare, nici măcar greutatea pe care mi-o arată cântarul. Nu-mi pun poze cu mine pe frigider așa cum sunt ilustrațiile dezgustătoare de pe pachetele de țigări, în speranța că mă voi gândi de două ori înainte să mănânc cutia de înghețată. Nu mă apuc să readuc la viață rochii și pantaloni pe care îi purtam în liceu și care acum pocnesc pe mine, poate, poate mă ambiționez și ajung iar la 50 și ceva de kg. Nu! Pe mine toate aceste manifestări și răbufniri mă obosesc și mă afundă și mai tare în depresie și în zahăr.

Continuare