Oamenii trecutului meu

Astăzi m-am gândit la toți oamenii care nu mai fac parte din prezentul meu. Nu mi-am amintit de cei morți, ci de cei vii. Mai trec din când în când pe la fiecare în parte, poposind îndrăzneț și pe îndelete la imaginea și amintirea fiecăruia. De sub stratul consistent de praf am scos la suprafață pe acei oameni pe care-i credeam îngropați. Se pare că numai timpul a trecut, iar noi ne-am transformat în sentimente dulci-amare. Mă mai gândesc uneori la cei cu care, printr-o împrejurare sau alta, nu-mi mai intersectez existența, nu-mi mai împart cafeaua, drumurile ori secretele.

Continuare

20 vs. 30

La 20 de ani nu știam ce vreau. Nu am știut cum îmi stă mai bine, dacă să-mi las breton sau părul lung, dacă să mă fac blondă sau șatenă. Nu am știut dacă fustele scurte îmi dau un aer vulgar sau unul misterios. Nu am știut dacă lacrimile sunt de bucurie ori supărare.

Continuare

Fericirea se învață

E 6.30 și miroase a pâine prăjită. Probabil, un vecin grăbit care trebuie să plece la serviciu își pregătește micul dejun. Grăbit, dar nu îndeajuns încât să nu acorde importanța cuvenită mesei de dimineață. O fi un tabiet sau poate o necesitate, dar eu cred că omul ăsta știe să se bucure de viață. Să te trezești cu noaptea în cap într-o zi rece de toamnă, pentru o cafea și o felie de pâine cu dulceață… asta da dorință de fericire.

Continuare

Diferit nu înseamnă greșit

Cunosc o doamnă al cărei soț este avocat. Raportându-se mereu la soțul ei, femeia suferă de complexul inferiorității. Și-a agățat visurile în cui la sfârșitul clasei a XII-a și tot atunci cred că a ajuns acasă mai târziu de ora 22. Este o femeie isteață care știu că și-ar fi dorit mai mult, dar nu a avut când să le facă pe toate, mai ales când ai un copil și un soț pururi nemulțumit. Un soț care găsește mereu un motiv de ceartă: ba că supa e prea sărată, ba că parfumul ei este prea grețos ori cartea pe care o citește- prea pentru adolescente în călduri.

Continuare

Acasă în sufletul meu

De când locuiești în sufletul meu, înțeleg cel mai bine zicala “acasă este acolo unde-ți este inima”. La prima vedere pare un raționament, dacă nu greșit, cel puțin ciudat: adică acasă este în mine, în inima mea? Da, acolo mă regăsesc, la confluența celor două inimi, acolo unde ele devin una, a noastră.

Continuare