Cel mai acasă nu e într-o casă

Și-am întâlnit atâția oameni nefericiți, care caută un loc fericit în care să-și înfigă adânc rădăcinile. Oameni debusolați și singuri, înstrăinați de părinți și de alte suflete cu care să împartă reușitele ori facturile, oameni învățați cu chiriile și paturile noi, mai ceva decât cu spălatul pe dinți. Oameni care nu leagă nimic pe unde…

Codul meu de bare

Ruxandra m-a provocat să-mi scanez și să-mi traduc codul meu de bare. Dacă aș avea unul. 21 de cuvinte, care să nu aibă nicio legătura unele cu altele, dar în același timp, toate să fie legate de mine, de ceea ce sunt. Codul meu de bare începe cu iubire. Panică nesiguranță Dumnezeu cuvinte rochie primăvară parfum oameni fereastră

Oamenii trecutului meu

Astăzi m-am gândit la toți oamenii care nu mai fac parte din prezentul meu. Nu mi-am amintit de cei morți, ci de cei vii. Mai trec din când în când pe la fiecare în parte, poposind îndrăzneț și pe îndelete la imaginea și amintirea fiecăruia. De sub stratul consistent de praf am scos la suprafață pe acei oameni pe care-i credeam îngropați. Se pare că numai timpul a trecut, iar noi ne-am transformat în sentimente dulci-amare. Mă mai gândesc uneori la cei cu care, printr-o împrejurare sau alta, nu-mi mai intersectez existența, nu-mi mai împart cafeaua, drumurile ori secretele.

20 vs. 30

La 20 de ani nu știam ce vreau. Nu am știut cum îmi stă mai bine, dacă să-mi las breton sau părul lung, dacă să mă fac blondă sau șatenă. Nu am știut dacă fustele scurte îmi dau un aer vulgar sau unul misterios. Nu am știut dacă lacrimile sunt de bucurie ori supărare.