De la o vreme, numărul kilogramelor a devenit mai important decât cel al anilor pe care îi sărbătoresc în fiecare mai.
Category: Pseudo-jurnal
Codul meu de bare
Ruxandra m-a provocat să-mi scanez și să-mi traduc codul meu de bare. Dacă aș avea unul. 21 de cuvinte, care să nu aibă nicio legătura unele cu altele, dar în același timp, toate să fie legate de mine, de ceea ce sunt. Codul meu de bare începe cu iubire. Panică nesiguranță Dumnezeu cuvinte rochie primăvară parfum oameni fereastră
Oamenii trecutului meu
Astăzi m-am gândit la toți oamenii care nu mai fac parte din prezentul meu. Nu mi-am amintit de cei morți, ci de cei vii. Mai trec din când în când pe la fiecare în parte, poposind îndrăzneț și pe îndelete la imaginea și amintirea fiecăruia. De sub stratul consistent de praf am scos la suprafață pe acei oameni pe care-i credeam îngropați. Se pare că numai timpul a trecut, iar noi ne-am transformat în sentimente dulci-amare. Mă mai gândesc uneori la cei cu care, printr-o împrejurare sau alta, nu-mi mai intersectez existența, nu-mi mai împart cafeaua, drumurile ori secretele.
Acum, viitorul meu ești tu
Dacă tu mori, am murit și eu. Nimic nu mă poate readuce la viață. Nici banii tăi, dorința mea de viață, cei care mă iubesc, sau poate cum te iubeam eu. Dacă tu mori, am murit și eu!
20 vs. 30
La 20 de ani nu știam ce vreau. Nu am știut cum îmi stă mai bine, dacă să-mi las breton sau părul lung, dacă să mă fac blondă sau șatenă. Nu am știut dacă fustele scurte îmi dau un aer vulgar sau unul misterios. Nu am știut dacă lacrimile sunt de bucurie ori supărare.
Niciodată nu plecăm de tot
În toate locurile în care am zăbovit şi apoi am plecat, am lăsat părţi din mine și am luat la schimb amintiri.
Fericirea se învață
E 6.30 și miroase a pâine prăjită. Probabil, un vecin grăbit care trebuie să plece la serviciu își pregătește micul dejun. Grăbit, dar nu îndeajuns încât să nu acorde importanța cuvenită mesei de dimineață. O fi un tabiet sau poate o necesitate, dar eu cred că omul ăsta știe să se bucure de viață. Să te trezești cu noaptea în cap într-o zi rece de toamnă, pentru o cafea și o felie de pâine cu dulceață… asta da dorință de fericire.
Diferit nu înseamnă greșit
Cunosc o doamnă al cărei soț este avocat. Raportându-se mereu la soțul ei, femeia suferă de complexul inferiorității. Și-a agățat visurile în cui la sfârșitul clasei a XII-a și tot atunci cred că a ajuns acasă mai târziu de ora 22. Este o femeie isteață care știu că și-ar fi dorit mai mult, dar nu a avut când să le facă pe toate, mai ales când ai un copil și un soț pururi nemulțumit. Un soț care găsește mereu un motiv de ceartă: ba că supa e prea sărată, ba că parfumul ei este prea grețos ori cartea pe care o citește- prea pentru adolescente în călduri.
Acasă în sufletul meu
De când locuiești în sufletul meu, înțeleg cel mai bine zicala “acasă este acolo unde-ți este inima”. La prima vedere pare un raționament, dacă nu greșit, cel puțin ciudat: adică acasă este în mine, în inima mea? Da, acolo mă regăsesc, la confluența celor două inimi, acolo unde ele devin una, a noastră.
Ei….
Mă simt încomod să spun te iubesc, să-mi declar verbal sentimentele. Mi-e mai ușor să le arăt prin fapte, dar nu numaidecât prin îmbrățișări, șters lacrimi, mângâiat pe păr, pupat pe obraz… Am spus de puține ori cele două cuvinte, fie soțului sau celor pe care îi iubesc. Pot număra pe degete, iar cele mai multe declarații au mers către cel lângă care mă trezesc în fiecare zi.