Pseudo-jurnal

Hmm….

Nu ştiu ce se întâmplă cu blogul meu şi cu activitatea mea blogărească dar le văd lipsite de viaţă şi pustii. Parcă nu mai sunt ce erau odată…O fi din cauza faptului că nu mai am atât de mult timp încât să le dedic şi lor o bucată ? Şi parcă nici nu mai am avântul ăla să scriu, să comentez, să citesc, nici cuvintele parcă nu mi le mai găsesc deşi aş avea atâtea de scris…E clar: nu mai am timp să fac toate astea, dar din câte ştiu eu, fix când nu poţi face un lucru îţi vine chef să-l faci. La mine nu e aşa, nu am timp dar nici tragere de inimă…

Pseudo-jurnal

Narf!

Uneori e mai bine să fii Pinky. Să fii ăla prost care priveşte problemele cu o gândire şi o privire tâmpă, care râde atunci când cade şi care răspunde în cel mai inocent mod la întrebările cele mai serioase. E bine uneori ca cele mai mari griji ale tale să fie clătitele care s-au lipit de tigaie ori creionul care tocmai a rămas fără vârf.

Pseudo-jurnal

Cred că vorbesc despre Dumnezeu…

Câteodată îţi vine să laşi de la tine, să nu mai pui la suflet toate supărările şi să dai lehamite din mână în faţa grijilor. Nu-ţi mai vine să judeţi pe nimeni, să vorbeşti de rău sau să te răzbuni pentru că îţi dai seama că toţi suntem supuşi păcatului, până şi tu. Iar dacă cineva ţi-ar reproşa că faci numai greşeli ba chiar te încarcă şi cu unele care ştii că nu-ţi aparţin, nu ai riposta.