Despre moarte mai mult în glumă

Mai naive decât mine și colega mea de bancă, Rozi, nu erau decât blondele de la Miss World care aveau impresia că pot salva pădurile ecuatoriale și acoperi găurile din stratul de ozon. Prin clasa a-XI a, ne dădeam peste cap să aducem pe calea cea bună o altă colegă, degrabă amenințătoare cu sinuciderea. Era pornită rău, să-i zicem Dana, să termine definitiv cu cele lumești înainte să termine măcar anul școlar. Motivul punerii ștreangului la gât sau al cuțitului pe vene, de bună voie și nesilită de nimeni, nu-l întruchipa nicio idilă curmată barbar, nici măcar motive mai de oameni mari cum ar fi fost vreo boală incurabilă sau vreo depresie jalnică.

Pretenții

Am prostul obicei de a opri lumina de la baie cu mâna udă. De fiecare dată zic că data viitoare mă șterg pe mâine după ce mă spăl, însă niciodată nu mă ascult, până într-o zi în care o să mă zguduie și o să mă iau în serios. Am văzut la Discovey că dacă ții o mână la spate, întrerupi circuitul electric, așa că eu țin mereu o mână la spate, poate n-oi muri electrocutată.

Încă un Sfârșit al lumii

V-ați plătit toate ratele la bancă, v-ați achitat toate datoriile și v-ați împăcat cu toată lumea? Dacă nu, mai aveți timp câteva ore, mai exact vreo  20 că pe urmă vine sfârșitul lumii! Cum, nu știți care Sfârșit? Ăla amânat din anul 1000, 1994, 2000 și adus mai devreme din 2012, ăla de care vorbesc toate babele la scara blocului.

De la taur la berbec

Cum vine asta, eu taur semeţ care mă mândresc cu încăpăţânarea mea trebuie să renunţ la ea şi să mă declar…berbec? Păi, cum aşa? Regresăm în loc să evoluăm? Trec de la ditamai animalul comunal la un amărât de berbecuţ? Măcar de mă duceam un pic mai la dreapta spre gemeni să fiu chipurile om, ba chiar unul dublu.

Doar o vorbă să-ţi mai spun…

Aveţi bătrâni la ţară? Un bunic, o bunică, un unchi sau o mătuşă? Nu ştiu cum sunt cei de la oraş, însă cei de la sat au un mod aparte de a povesti întâmplările. Niciodata nu vor fi concişi şi niciodată o întâmplare nu este doar o simplă înşiruire a faptelor. De fapt, este o amplă constituire a istoriei familiei respective mergându-se până la reconstituirea istoriei întregului sat. Bunica mea are darul de a broda cronici despre viaţa unei singure persoane, pornind de la o simplă întrebare de genul “ce vroia femeia care a venit la noi?”. Dacă eşti grăbit sau ocupat şi vrei un răspuns format din maxim trei cuvinte, înseamnă că ai aşteptări muuult prea mari. Totuşi s-ar putea ca bunica mea să fie ea însăşi în criză de timp sau pur şi simplu să nu aibă dispoziţia necesară unui răspuns amplu, aşa că voi prezenta varianta scurtă a răspunsului la întrebarea “ce vroia femeia care a venit la noi?”: