E ceva ce nu știm?

Românii le știu pe toate. Sau cel puțin asta dau de înțeles când se trezesc cu un microfon în față. Când li se dă ocazia să vorbească, din hăurile minții unora ies cele mai  tenebroase și năstrușnice idei, expuse nu într-un mod simplu ci ornat cu cele mai pretențioase cuvinte, unele neînțelese de însuși autor. Gândurile au fost ținute în întuneric asemenea unei fecioare, prizonieră într-o temniță sub pământ, iar când soarta le face cu ochiul, le scot la lumină, și o fac în cel mai jenant și dezgustător mod. Oamenii care le știu pe toate se fac de cacao până la capăt iar penibilul situației în care sunt puși este cu mult peste mândria și vedetismul de care cred ei că au parte.

Continuare

Basmele celor mari

Știi că nu ești Albă ca Zăpada, că nu ai o baghetă magică și nici nu ești cea mai frumoasă femeie de pe pământ. Nu locuiești peste mări și țări într-un palat și nici nu ai părul bălai ca spicul. Uneori îți este lene să te trezești dimineața ori să speli farfuriile murdare din chiuvetă. Ajungi la serviciu și-ți minți șeful că astăzi te doare capul îngrozitor și nu poți termina proiectul al cărui termen limită a fost ieri.

Continuare

Reuniunea de clasă

Recitind postul mi se pare că am exagerat puțin. L-am scris sub avântul sentimentelor de moment și nu dintr-o experiență proprie deoarece încă nu am participat la vreo reuniune de clasă. Așa că aștept părerile voastre, ale celor care ați avut parte de astfel de reîntâlniri.

Continuare

Vecinul Georgică

E genul de bărbat pe care orice femeie și l-ar dori de soț și orice copil de tată.  Acum să vă explic și de ce: dintre toți masculii din cartieri (și sunt muuulți), proaspăt sau mai vechi înzestrați cu câte unul, doi sau trei copii, el e singurul care se pune la mintea copiilor de 5-8 ani. Îl aud în fiecare seară cum vorbește cu prichindeii, cum îi învață jocuri noi sau cum bate mingea pe terenul viran dintre blocuri. Nu de puține ori i-am surprins soția și copilul cum îl așteptau nerăbdători de la servici, cu ochii beliți pe geamul din bucătărie, să coboare din mașină și să urce mai repede la ei. Când dădeau ochii unii cu alții, își fluturau mâinile în vânt și-și trimiteau bezele.

Continuare

Acolo unde și regele merge singur

Baia…probabil cea mai intimă încăpere dintr-o casă. E locul unde ne dorim să fim singuri, numai noi şi eventual etichetele de la şampon ori detergent ne mai ţin companie în lungile şederi pe tron. Unii mai pudici nu-şi pot desfăşura activităţile specifice unui astfel de loc dacă pe lângă uşa băii mişună cineva ori dacă vin presiuni, nu doar din interior ci și de după ușa subțire care, cică are rolul de a-ți oferi intimitate.

Continuare