Basmele celor mari

Știi că nu ești Albă ca Zăpada, că nu ai o baghetă magică și nici nu ești cea mai frumoasă femeie de pe pământ. Nu locuiești peste mări și țări într-un palat și nici nu ai părul bălai ca spicul. Uneori îți este lene să te trezești dimineața ori să speli farfuriile murdare din chiuvetă. Ajungi la serviciu și-ți minți șeful că astăzi te doare capul îngrozitor și nu poți termina proiectul al cărui termen limită a fost ieri.

Continuare

Reuniunea de clasă

Recitind postul mi se pare că am exagerat puțin. L-am scris sub avântul sentimentelor de moment și nu dintr-o experiență proprie deoarece încă nu am participat la vreo reuniune de clasă. Așa că aștept părerile voastre, ale celor care ați avut parte de astfel de reîntâlniri.

Continuare

Vecinul Georgică

E genul de bărbat pe care orice femeie și l-ar dori de soț și orice copil de tată.  Acum să vă explic și de ce: dintre toți masculii din cartieri (și sunt muuulți), proaspăt sau mai vechi înzestrați cu câte unul, doi sau trei copii, el e singurul care se pune la mintea copiilor de 5-8 ani. Îl aud în fiecare seară cum vorbește cu prichindeii, cum îi învață jocuri noi sau cum bate mingea pe terenul viran dintre blocuri. Nu de puține ori i-am surprins soția și copilul cum îl așteptau nerăbdători de la servici, cu ochii beliți pe geamul din bucătărie, să coboare din mașină și să urce mai repede la ei. Când dădeau ochii unii cu alții, își fluturau mâinile în vânt și-și trimiteau bezele.

Continuare

Acolo unde și regele merge singur

Baia…probabil cea mai intimă încăpere dintr-o casă. E locul unde ne dorim să fim singuri, numai noi şi eventual etichetele de la şampon ori detergent ne mai ţin companie în lungile şederi pe tron. Unii mai pudici nu-şi pot desfăşura activităţile specifice unui astfel de loc dacă pe lângă uşa băii mişună cineva ori dacă vin presiuni, nu doar din interior ci și de după ușa subțire care, cică are rolul de a-ți oferi intimitate.

Continuare

Altă reclamă ciudată

Îmi plac napolitanele Alfers. Dinainte să apară reclama, pentru că dacă nu le-aş fi descoperit înainte, cu siguranţă după ce am văzut reclamele alea ciudate nu le-aş fi cumpărat în veci. Nu ştiu ce sentimente mă încearcă când apar personajele alea pe care le-am identficat pe rând ca fiind cartofi, degete, păpuşi ori capete. La început mă înspăimântă ca mai apoi să mi se facă puţin greaţă când văd dinţii, buzoaicele personajelor şi personajele în sine.

Continuare

Vai de capul cui?

Mi se pare mie că seismul din Japonia e un prilej nu de a compătimi poporul japonez ci pe cel român. Nu am auzit vorbindu-se despre “săracii japonezi” ori despre “oraşele distruse de cutremure” ci moderatorii emisiunilor alături de invitaţii lor au tocat toată ziua subiectul insistând pe psihologia asiaticului, pe comportamentului acestuia în situaţiile de genul ori pe rapiditatea cu care oraşele disturse vor renaşte din propriile dărâmături. Ne-am amintit, ca la fiecare cutremur major în oricare colţ al lumii, că România este şi ea o ţară care stă pe un butoi de pulbere gata să explodeze oricând, am adus în discuţie lipsa informării cu privire la primele măsuri care trebuie luate în caz de seism ori câte blocuri vor cădea la un cutremuraş, asemenea castelelor de nisip.

Continuare

Domnişoară? Mă scuzaţi!

Mi se par aşa hazlii femeile ajunse pe la 60 de ani care, nemăritate, au pretenţia de a fi numite domnişoare. Vai de capul tău să-i spui “doamnă”! Privirea ei, dacă ar avea puteri ar ucide. De ce ţin aşa mult la statutul de domnişoară? Şi mai ales de ce se simt atât de jicnite când sunt numite “doamne”? E rău să ţi se spună “doamnă” la 60 de ani? Mai ai pretenţii ca aproape de vârsta pensionării să arăţi ca o fată de 20-30 de ani?Mi se pare un statut onorabil pentru o femeie trecută de prima tinereţe iar apelativul de “domnişoară” îl văd ca pe o bătaie de joc. Numai un soţ te poate face doamnă? Vârsta, experienţa de viaţă, cultura, poziţia socială nu au niciun rol?

Continuare

Nu vă neglijaţi sănătatea!

Boala şi moartea nu ne întreabă dacă suntem tineri, dacă avem copii de crescut, dacă abia începem să dibuim viaţa sau dacă avem de terminat atâtea lucruri începute. Îţi aminteşti de toate astea abia când cineva tânăr moare. Nu ştii cum să defineşti sentimentele care năvălesc peste tine toate odată la aflarea unei astfel de veşti. Îţi vine să tragi la răspundere pe cineva, de cele mai multe ori pe Dumnezeu, să baţi pe cineva dar mai ales te întrebi retoric “de ce?” De ce o fată la fel de tânără ca mine a fost înfrântă de boală? A avut tot ce-i trebuia ca să se ia la trântă cu boala necruţătoare, însă rahatul ăsta de cancer e mult mai puternic decât dorinţa de a trăi.

Continuare

Când plângi fără motiv I

Da, ştim, big girls don’t cry, bărbaţii adevăraţi nu plâng, nu trebuie să plângi fără motiv, etc, dar are şi plânsul ăsta rolul lui şi nu întotdeauna e semn de tristeţe. Însă întotdeauna plânsul adevărat este o trăire initimă. Unii au fost învăţaţi că e un  semn de slăbiciune să plângi, mai ales în public. Alţii, din cauza firii lor emotive, plâng mult prea des şi simt nevoia unui umăr pe care să o facă.

Continuare

Mai este loc şi de acte eroice?

Ştirea că o studentă de 21 de ani a murit într-un incendiu în încercarea de a salva o altă tânără nu poate să nu te emoţioneze. Nu o cunosc pe fată deşi e probabil să o fi văzut vreodată pe stradă, deşi e probabil să-şi fi riscat şi pentru mine viaţa dacă ar fi fost nevoie. Nu ştiu cine e, ştiu doar că era prin zonă în momentul în care un bar dintr-un campus universitar din Iaşi a luat foc. Nici măcar nu era în acel bar în momentul când a izbucnit focul. Am auzit că cei mai mulţi stăteaua şi priveau îngroziţi flăcările. Poate se gândeau la vieţile lor şi ale celor pentru care trăiesc…Poate se gândeaua că nu merită să bravezi când în joc e pusă viaţa ta…

Continuare