Toată lumea vorbește despre cât de înălțătoare este iubirea, despre cât de mult îți transformă sufletul și ochii, dar nimeni nu spune că iubirea este singura care te poate îngenunchia și aduce la disperare. Singura care te poate coborî la fel de jos cum te-a urcat. E îngrozitor când iubirea devine un călcâi al lui …
În intimitatea cuplurilor libere, am regăsit o fericire familiară. Acel tip de fericire pe care o trăiești doar atunci când simți că-ți aparții deși ești împărțit la doi. O fericire care apare atunci când opțiunea de a rămâne tu nu devine un lux ci o necesitate pentru relație. Cele mai fericite cupluri sunt cele formate …
Există oameni atât de egoiști încât nu renunță la absolut nimic. Vor să păstreze totul, fie că e vorba de farfurioare și cești desperecheate sau de sentimente nocive. Unii colectează pantofi demodați, borcane goale și fiare de călcat defecte, alții prelungesc această obsesie în interior și pitesc prin colțurile sufletului, sub pat sau în biblioteci, te miri ce frici și neîmpăcări- cu vecinii sau mama, ori mai rău, cu ei înșiși. Nu aruncă niciun capăt de ață și nu dau nimic uitării: nici trecutul, nici amintirile, nici resentimentele și nici regretele.
O despărțire lasă urme adânci în existență, îți întoarce lumea cu fundul în sus și mai apoi te aruncă în afara ei. După o despărțire rămâi fără timp și fără loc, golit de sentimente și idei. E tare ciudat cât de mult te poate influența un om cu care trăiești o perioadă, și care, mai apoi, nu mai face parte din rutina ta. Când un om îți iese din viață, nu o face doar la nivel fizic- își aruncă într-o geantă perechile de chiloți, periuța de dinți și închide ușa în urmă …Nu, despărțirile sunt adevărate goluri de sentimente și memorie.
Niciodată nu vom putea fugi de iubire, în ciuda mulților kilometri călătoriți cu trenul sau cu avionul, departe de omul pe care îl iubim. Oricâte străzi, orașe sau mări am pune între noi, oricât de departe ne-am muta, o facem cu mâna goală și sufletul plin. Ca o ironie, iubirea de care încercăm să ne lepădăm crește direct proporțional cu drumul până la cel lăsat în urmă.