De la micuța fereastră a restaurantului cu lambriul din lemn se vede un bloc tipic comunist. Un bloc lung, cu 4 etaje și cu o curte interioară, cu balcoane înguste și ticsite cu borcane cu compot și gogoșari în oțet, cu pomul de iarnă din plastic,
Category: Anotimpurile sufletului
Să fie încă vară?
Deja e vremea de “Septembire, luni”? M-am surprins la un apus de soare că nu mai știam de trăiesc o vară sau o toamnă. Mi se mai întâmplă uneori, fie și pentru câteva
Sărbătorile sunt mai mult despre suflet
Cele mai mișto revelioane au fost cele pe care le-am petrecut doar noi doi, în șosete flaușate și pijamamle moi de bumbac. Cele mai calde revelioane au fost cele în care am adormit cel mai devreme și nu am dat iama în sarmale și caltaboși. Mi-au trebuit aproape 30 de ani să-mi dau seama că …
Melancolii de vară
Poate că nu e potrivit să vorbesc acum despre vară, când acest septembrie blând îmi amintește că și toamna are meritul ei de a fi memorabilă. Dar pe mine vara mă ajung cele mai multe doruri și melancolii. O fi ceva în albastrul cerului, în dogoreala soarelui sau în violența furtunilor. Sau de vină să fie cireșele roșii asemenea sentimentelor, câmpiile, mirosul cărților de povești, pădurile… De toate mă leagă o amintire. Și toate amintirile se revarsă în mine.
Un gând bun și de la mine
Pentru că e acea perioadă din an în care cred că urările și dorințele se adeveresc, pentru că mi-e drag de voi și pentru că mi-e dor să scriu, vă trimit tuturor gândurile mele calde și-mi doresc ca la fiecare să ajungă (indiferent că vă aflați în Spania, Italia, Anglia, America ori România) măcar o fărâmă de fericire și un strop de lumină divină.
Niciodată nu e prea târziu să retrăiești
Citesc La Medeleni. Acum când nu mai sunt copil dar mi-e dor să fiu. Ar fi fost un chin pentru mine să citesc cartea când aveam 10-12 ani, când gândul îmi era la jocurile mele, nu la năzbâtiile Olguței și păpușile Monicăi. Ce farmec avea pentru mine să stau în casă și să descopăr ceea ce aș fi putut face chiar eu?
Copiii mari
Probabil nu vom fi niciodată prea mari, prea puțin copii când vine vorba de Moș Crăciun ori Moș Nicolae, de zăpadă, de bucuria cu care împodobim bradul de Crăciun ori de crezut în vise. Probabil nu vom înceta niciodată să fim copii pentru părinții care vor păstra mereu obiceiurile care ne făceau fericiți în copilărie. Oare ei nu ne lasă să creștem ori noi nu vrem să devenim adulți?
Crăciun fericit!
Bănuiesc că deja ați terminat de prăjiturit, sărmălit și împodobit, iar acum vă delectați istoviți și încântanți cu darurile primite de la Moș. Îmi doresc să fie așa pentru toți, vreau să cred că sunteți liniștiți și fericiți în totalitate, fie și pentru câteva zile.
Un alt post despre aceeași toamnă
Toamna are muzica sa, liniștitoare pentru sufletele zbuciumate și încălzite de prea mult soare estival. Parcă și oamenii au intrat într-un ritual nerostit, în care vorbesc mai puțin și în șoaptă, de teamă să nu spulbere cu brutalitatea vorbelor începutul acestei magii. Un pui de pasăre vesel și neșiutor cântă de zor în plopul din fața feresterei. Încă nu a avut timp să învețe că viața lui scurtă de pasăre nu înseamnă numai zile lungi și calde de iulie. După o vară de amorțeală, a venit vremea copacilor să se răzvrătească sub cerul parcă mai albastru și mai rece de început de septembrie, e timpul lor să țină pe coroanele firave și îngălbenite de vreme, imensul cer.
Albastru şi fericire
O mare și-un munte despărțite de o căsuță mică și veselă. A mea! O căsuță ca un par între cer și pământ, cu pereți de piatră rece și ferestre mari care dau spre mare. Nu am văzut niciodată portocali înfloriți dar mi-aș dori ca ușa grea, de lemn a casei să fie străjuită de portocali pitici. În față o mare albastră și sarată, în spate o grădină colorată.