Fiecare petrecere cu muzica ei

Mergând agale spre casă, pe la un 12 noaptea, vineri spre sâmbătă, aud ecoul unei melodii izbindu-se de blocurile din jur. “Ehe! Studenți care ascultă “Gașca mea” (Hi-Q). Ce se mai distrează, probabil au scăpat de sesiune.” Și mai, mai că cedam slăbiciunii și o lacrimă aproape îmi apărea în colțul ochiului stâng, în memoria anilor în care studențiam și eu.

Continuare

Eu îmi scriu viața

Admir oamenii deschiși care pot să-și expună viața cu șurință oricând și oriunde.  Eu am avut întotdeauna o reținere când a venit vorba de mine. Sunt un om care vorbește puțin și ascultă multă. Am început să-mi expun viața ceva mai mult de când m-am apucat de blog, însă și aici pun o oarecare stavilă. Nu o fac intenționat ci vine de la sine ca un fel de mecanism de autoapărare și protejare a cititorului. Toți avem nevoie de o supapă prin care să refulăm. În cazul meu, această supapă e blogul. Cu toate astea, am grijă să nu arunc toate frustrările și gândurile în rândurile posturilor. Respecul pentru cine mă citește mă reține să fac din blog un jurnal mult prea intim ori o ladă de gunoi unde să-mi depozitez toate frustrările și gândurile negre.

Continuare

Verile sufletului meu

Odată vara însemna vacanță la bunici, câmpii verzi, greieri și lăcuste în iarba înaltă și un soare prietenos. Atunci însemna pădure deasă de salcâmi, apă rece de izvor și amurguri răcoroase cu miros de fum și mămăligă. Vara însemna cireși semeți la ai căror fructe nu ajungeam decât cocoțată dar mai însemna și vișini darnici care își aplecau crengile cu fructe până aproape de gura mea. Erau veri desculțe prin praful fin de pe drum, erau veri cu cireșe la urechi și coronițe de flori nemuritoare pe creștet. Erau veri cu priviri albastre dar și cu ochi negri de furtună care plângeau torențial și zgomotos de credeam că vine sfârșitul lumii. Erau veri cum nu vor mai fi….

Continuare

Dulce copilărie

Puține dulciuri găseai în alimentări înainte de Revoluție, însă mama știa cum să compenseze lipsa unei ciocolate de calitate sau a unor bomboane, altceva decât mentosane și dropsuri mentolate în cutie verde de tablă de la chinezi. Cu cei mai buni biscuiți simpli pe care i-am mâncat vreodată, Mirela, mama făcea un desert care îți lua gândul de la alte bunătăți. Probabil că nu era singurul părinte care umplea biscuiții cu cremă de unt frecat cu zahăr și cacao. Și acum parcă le simt gustul și mirosul deși nu i-am mai mâncat de vreo 20 de ani. Mai era salamul de biscuiți pe care îl făcea tata, la fel de gustos ori glucoza albă ca laptele sub forma iregulată a unor calupuri asemănătoare săpunului de casă pe care ne-o aducea bunica.

Continuare

Tot despre ei

Vorbeam de românii care le știu pe toate. Mai există o categorie de oameni atotștiutori, dar aceștia nu devin vedete la televizor ci în familie ori în grupul de prieteni. Sunt acei bărbați, în general, care nu au nevoie de nici un manual de instrucțiuni, de nici o părere venită din exterior (mai ales de la o femeie) și bineînțeles că acești bărbați nu trebuie contraziși niciodată. Dar absolut niciodată! Se știe că ei dețin adevărul suprem iar dacă se întâmplă ca să greșească vreodată, evident că nu ei sunt de vină, de vină e soarta sau pisica neagră care le-a tăiat de dimineață calea.

Continuare