Vreau să cred că suntem mai mult de cât putem vedea cu ochii. Că ne ghidăm după un extra simț, dincolo de nevoia de a mânca, de a dormi, de a ne înmulți. Că putem comunica, dincolo de limbă și gesturi. Că cei morți ne pot auzi, că cei plecați la distanțe măsurate în ore de zbor cu avionul ne aud gândurile, simt când mintea ne zboară la ei, când suferim, când îi chemăm în vis, când ne dorim să știe că nu i-am uitat.

Ce rost mai are trecutul dacă viitorul ne desparte și anulează totul?
Suntem mai mult de atât. Știu eu că putem mai mult, dincolo de ce vedem în oglindă, dincolo de ce mâncăm și purtăm pe noi. Atunci când iubim, ne tragem din iubire forțe ce ne depășesc, ce depășesc înțelesul pe care noi l-am putea da, dincolo de tot ce cunoaștem. Mai mult simțim cu al șaselea simț decât cu mirosul, gustul, auzul…

Atunci când dorul de cei plecați ne sapă sufletul, sunt sigură că și ei se gândesc la noi. Eu știu că nimic nu e în zadar, că nu am pierdut nimic, că oamenii pe care îi iubim sau i-am iubit cândva încă ne simt. Eu știu că iubirea e magică și odată ce a legat niște suflete, acele suflete rămân așa pe vecie. Și nu e vorba doar de dragostea dintre un bărbat  și o femeie, ci de toate iubirile care leagă oamenii prin fire invizibile, dar pe care numai la nivelul sufletului le percepem.

Și nici măcar distanța ori moartea nu le poate șterge iubirea și firele alea invizibile pentru că iubirea este magică, și nimic nu este mai presus de ea. Iubirea este Dumnezeu și eu cred că dincolo de tot ce este uman, cei care iubesc se vor întâlni cândva. În vise, în cântece, în gânduri, sub forma altor oameni, în semne.

Oamenii pe care îi iubim și pleacă, de fapt rămân cu noi, în noi, în sufletul nostru, îi purtăm oriunde, când suflăm în lumânările de pe tort ori când mergem la culcare. Oamenii pe care îi iubim și nu mai sunt ne duc dorul așa cum o facem și noi. Și la fel se întreabă dacă cineva îi aude, dacă i-am uitat.

Iubirea e magică și leagă sufletele dincolo de moarte și distanță. Dincolo de memorie și timpuri. Atunci când timpul s-a terminat, nu poți să nu mai iubești, ba parcă și mai abitir simți.

7 thoughts on “Iubirea leagă oamenii definitiv”

  1. În cartea „Autobiografia unui yoghin” este un capitol în care Sri Yukteswar îi explică discipolului său (și autorului cărții), Paramahansa Yogananda, că există planuri astrale paradisiace, în care iubiții de pe Pământ se reîntâlnesc (odată ce au părăsit planul fizic, după moarte), pentru a trăi împreună stări de iubire și de fericire indescriptibile.

    Și cum mie mi-a plăcut cartea, îți dau perfectă dreptate. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: