În cele opt zile de New York, primul lucru căruia i-am simțit lipsa a fost ciripitul păsărilor. Totuși să nu las loc de echivoc: pentru mine New York-ul este chintesența a tot ce reprezintă America, singurul oraș care m-a impresionat peste așteptări, care a arătat în realitate fix ca în plăsmuirile mele. New York-ul este cum se vede la televizor: strălucitor, zgomotos, cosmopolit, aglomerat. Mult mai aglomerat decât lasă orice film să se vadă.

Fascinată de la bun început de monstruoșii zgârie nori, de tonele de sticlă și oțel, uitasem că de fapt liniștea nu avea nimic în comun cu marile aglomerații urbane. Cu atât mai mult cu New York-ul. În turnul babel din centru orașului se poate auzi orice, cu precădere claxoane de taxiuri și picamere care sparg asfaltul. În vacarmul din Times Square nu apuci să-ți auzi nici măcar gândurile, darămite să faci o fotografie fără ca un cap de turist să răsară în ea.

Mă minunez de evoluția lor, mă găsesc într-o mare pestriță de arome și accente, de fețe și culori, iar mie mi se face dor de păsări, de un cer fără granițe, nu văzut prin lentila fumurie a ochelarilor de soare ori printr-un ochi de fereastră.

Acum înțeleg de unde vine termenul de zgârie nori. Văd, la propriu, cum etajele superioare ale clădirilor zgârie perdeaua diafană de nori.

Cât de simplă și nerecunoscătoare pot fi! Ajung la celălalt capăt al pământului, în orașul ale cărui străzi le-am văzut doar sub tocurile lui Carrie Bradshow, ăla în care lumea se sărută de Anul Nou sub o ploaie de confetti, și mie nu-mi este de ajuns nimic din tot ce ar putea umple un ditamai oraș. Sufletul meu tot gol se simte în fața enormității și a mulțimii.

Și toate reclamele lor luminoase, tot vacarmul de la 9 dimineața, toată ploaia de lumină care inunda străzile după apusul soarelui, toată muzica și claxoanele nu au putut acoperi dorurile mele. În mijlocul sutelor de asiatici și sud americani, a acelor reclame orbitoare, a strălucirii extreme, mie mi se făcuse dor de simplu, de  infinitatea cerului și de verdele copacilor. Prea mult oțel și prea mult granit peste sufletul meu, iar eu simțeam nevoia să fiu ușoară, să mă reîntorc la primar, la necesitățile de bază ale sufletului.

New York-ul este tot ce am visat vreodată despre America, e însuși visul american. Numai că eu nu am fost construită pentru o așa lume, chiar dacă, după ce i-am respirat aerul, am rămas cu dorul ăla de nepotolit pentru tot ce înseamnă Lumea Nouă.

Eu am fost făcută pentru cerul de acasă și pentru copacii cu păsări.

6 thoughts on “Ah, New York!”

  1. Of si mie mi-s dragi copacii si pasarile si mai mult cerul, dar cred ca mi-ar fi drag si orsaul asta de unde pot sa vad norii de aproape. Ce fiinte contradictorii mai suntem.

    1. Daaa, s-a nimerit să văd într-o primăvară partea rurală a Angliei, de la geamul unui tren. Parcă nicăieri nu am văzut atâta verde crud, străbătut atât de armonios de șosele negre, perfecte 🙂

  2. Ce frumos! si eu mi-as dori sa vizitez New York dar mai mult de 3 zile nu cred ca as rezista. Simt ca ma sufoc daca vad in jurul meu doar cladiri uriase. De asta am si ales sa stau la Timisoara, pentru ca sunt strazi largi si multe piete.

    1. Partea bună e că New York-ul îți oferă atât de multe, încât 3, 7, poate chiar și 10 zile trec cât ai clipi. Partea proastă, dacă tânjești după natură (cum fac eu), nu se poate să nu te simți sufocat de atâția zgârie nori.
      Da, așa cum ai spus și tu, chiar simți cum te sufoci cu atâtea clădiri uriașe în jur 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: