Plăcinta cu mere răspândea aroma de dulce și vanilie în toată casa, iar eu visam. Îmi imaginam cum ar fi să avem o singură zi a noastră, fără să ținem cont de nimeni și nimic. Una de 24 de ore, hai 26, în care să ne reamintim de noi două, așa cum eram în clasa a X-a. În același oraș, aproape pe aceeași stradă.

Dar acum, când suta de km e între străzile și bucătăriile noastre, să vii cu trenul ăla personal care face trei ore, iar la 9.30, dimineața, eu să te aștept înfrigurată la linia trei. Tu să vii încărcată cu zacuscă și compot, făcute din legume și fructe cumpărate de la precupețele harnice. Să luăm tramvaiul 7 spre casa mea și să topim fiecare centimetru care ne-a împidicat să ne bem cafeaua împreună.

Să ieșim în mall, unde după atâtea cizme și paltoane la reducere, să ne tragem sufletul în fața unui capuccino cu spuma transformată în pisică, așa cum numai baristele știu să facă. Să colindăm H&M-ul și magazinele cu pantofi, ca în final să plecăm spre casă cu o sticlă de vin alb demi-sec și două pungi cu pop corn.

Să ajungem în apartamentul meu și să chiuim de fericire că, după mai bine de 15 ani, sufletele noastre s-au regăsit fix în punctul în care le-am lăsat la sfârșitul liceului. Două femei măritate care pentru o zi redevin fetele alea a căror grijă principală era Principiul I al termodinamicii.

Și când o fi seară, să redevenim noi, cele mai bune prietene, ca atunci în camera ta din apartamentul de la parter. În bucătăria mea crem tu să gătești orez la cuptor cu piept de pui, iar eu să fac un ceai de chimen. Să aprind veioza, iar în intimitatea luminii calde să ne punem pe povestit. Despre noi, despre copiii pe care nu-i avem, despre viață, despre cele mai mari temeri ale noastre, despre iubire…Să ne încălzim degetele în jurul ceștilor de porțelan cu flori de lavandă și să ne simțim cele mai bune prietene care pot exista în seara asta și în toate, cu viscol și ceai.

Noi două parcă niciodată nu terminăm de vorbit, niciodată nu ne ajunge timpul, nu apucăm să ne plictisim de prea multă liniște între noi. Și va fi o noapte albă, cu filme ușurele, pentru fete și viscol la ferestrele cu draperii lila.

Înr-un final, spre dimineață, atunci când zăpada va reîncepe să se așeze pe acoperișul caselor și câinii să latre taxiurile galbene, noi să adormim. Puține ore. Pe canapeaua moale din sufragerie, să adormim una lângă alta, sub același cearșaf de bumbac, visând la toți anii noștri de suflete pereche cu același nume, la toate momentele în care ți-am șters lacrimile pe obraz și tu m-ai consolat când am simțit că viața mea e într-un impas.

Draga mea dragă, nu-i așa că ar fi super o zi doar a noastră?

 

5 thoughts on “364 de zile cu tine, una cu ea”

  1. Ar fi minunat draga mea!Mi e tare dor de anii aceia,insa nu sunt prea departe pentru ca noi, am ramas aceleasi fete de acum mai bine de 15 ani.Am sa vin draga mea cu personalul care face 3 ore pana la tine ,incarcata cu bucatele care iti plac atat de mult si o sa petrecem cele 26 de ore,candva ,cand se face vreme mai buna!Iti multumesc scumpo pentru tot!Ma simt onorata sa ti fiu prietena,pentru ca tu draga mea esti minunata!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: