Și am închis și ultima ușă a celei din urmă camere de hotel, ultima hartă încărcată în telefon. În seara asta vom urca pentru ultima oară cele 38 de trepte de lemn care se termină în micuțul hol cochet cu șemineu alb. Fix ca în prima zi, îl vom traversa mânați de foame sau poate deploaie ori caniculă, așa cum le-am trăit pe toate în bucățica aia de toamnă.

De mâine plecăm acasă și nu pot să nu mă uit în urmă, cu nostalgie, la tot ce am trăit în fiecare oraș nou, nu pot să-mi stăpânesc pornirea de a economisi șervețelele demachiante și perechile de șosete. Nu pot să nu mănânc ultima masă în ultimul oraș, înainte de acasă, fără să mă gândesc la prima, la cât de îndepărtată pare în avest moment, că am luat-o la un mijloc de vară și acum e toi de toamnă. Și dintre toate locurile din început de octombrie, cel din urmă mi-e cel mai stăruitor în minte.

În Porto am prins o toamnă aurie cu miros de castane coapte și lemn de butoi. Am fugit de toamnă două luni, ca într-un final să ne prindă în cel mai frumos oraș al Portugaliei. În Porto am găsit tot ce am căutat în liniștitul Faro și pestrițul Lisabona.

La 9 dimineața am simțit cum se scurge pe asfalt, cu cele din urmă puteri, vara lusitană, iar la amiază ne-am lăsat mângâiați de soarele molcom de început de octombrie. Cum poate fi un oraș dureros de frumos? Mă încearcă emoții ca și cum aș mai fi trecut pe aceste străzi, ca și cum sufletul meu ar recunoaște pietrele, copacii, aromele din jurul teraselor și al cofetăriilor cu miros de  pasteis de nata, clădirile venite cu aerul lor cu tot din altă epocă,  contemporană cu mine. Ca și cum totul ar fi înghețat sub imensul cer, sprijinit pe acoperișurile roșiatice ale caselor.

Poate toate astea mi se trag de la tânguitorul fado sau o fi de la vinul lor dulce și amăgitor, dar știu sigur că orașul ăsta are în el o tristețe dulceagă ce ți se lipește de suflet mai ceva ca vata de zahăr topit de degete.

Fără nici urmă de îndoială ori regret, spun că m-am îndrăgostit de cel mai pe sufletul meu oraș al Portugaliei. Și nici măcar Lisabona cu măreția și cartierele sale nu a reușit să egaleze șarmul orașului ăsta, fără ieșire la ocean, dar cu un râu mititel ca un șarpe argintiu, fără un castel dar cu străzi de piatră cubică și miros de ziduri umede, acoperite cu iederă crudă.

 

4 thoughts on “O toamnă în Porto”

  1. Mă bucur că au avut o așa putere cuvintele, deși ele nu au reușit să surprindă decât o mică mică parte din ceea ce înseamnă Porto.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: