Îmi amintesc toate melodiile care erau la radio în vara acelui an, că doar le-am ascultat timp de 900 km. Îmi amintesc mirosul pielii scaunelor și cum am aranjat cu grijă gențile în portbagaj, de grijă să nu stric ceva.

De atunci am mai ascultat mii de kilometri de radio, am aruncat zeci de genți în portbagaj, dar sentimentul ăla pe care l-am avut prima oară, la două săptămâni după ce am luat carnetul, nu cred că se va mai repeta vreodată în viața mea de pasager din dreapta ori de șofer. Traseul până în Eforie Nord avea să fie cel mai scurt drum din cele mai lungi. Atunci l-am simțit interminabil și epuizant. Parcă toate emoțiile se strânseseră în burta mașinii. Și noi eram acolo, atenți la orice mișcare și zgomot.

Oricâte alte drumuri voi mai face cu mașina, niciunul nu va fi mai plin de angoase și însemnătate ca primul. Voi ajunge să cunosc mașina așa cum îmi știu dulapurile din bucătărie. Probabil niciodată nu voi mai întoarce cheia în contact gândindu-mă la gestul pe care îl fac. Și nici motorul nu-l voi mai auzi ca la primul drum. Acum motorul nu-mi mai spune nimic, iar muzica de la radio și-a câstigat dreptul de a-l acoperi.

Sentimentul ăla de apartenență la un om, la un loc, pe care l-am avut prima oară ca femeie măritată, pășind doar noi doi în casa noastră, e tot din seria “prima dată”. Și doar era fix același apartament de pe ușa căruia ieșisem împreună cu 15 ore în urmă, pe ușa căruia mai intrasem cu o zi, cu o săptămână înainte de zeci de ori. Dar în dimineața aia, parcă și casa primise un nume nou, așa cum auzisem într-o reclamă- devenise de la “casă” la “acasă”. Pregătită să ne primească cu toată căldura și intimitatea pe care le clădisem odată cu ea.

E vorba de începuturi, de lucrurile frumoase și imprevizibile care vin odată cu ele. Și numai atunci, pentru că atunci avem cele mai mari așteptări și scenarii felurite ce se derulează în cap. Suntem deschiși la nou, ne este sete și foame de nemaitrăit. Atunci suntem liberi să ne imaginăm orice, așa cum îmi imaginam eu marea înainte să o văd pe viu. Și cât de mult m-a surprinsă în realitate, și cât de mare am văzut-o, de singura propoziție inteligentă ce mi-a ieșit pe gură a fost “Ce maaare e!”. Și câte alte mări și oceane am mai văzut după ea. La apus, după ploaie, iarna, mai verzi, mai limpezi, mai înspumate, mai tânguitoare… Dar niciuna la fel de maaaare ca cea din prima amintire.

E vorba de prima dată și de tot ce e mai bun atunci, de toate emoțiile care ni se lipesc de inimă și creier, care devin tipare și amintiri. Și “prima dată când..” mereu are forța de a deveni memorabil.

3 thoughts on ““Prima dată când…” mereu are forța de a deveni memorabil”

  1. Prima dată, în orice împrejurare, e deosebită. Lucrurile noi sau cele care sunt foarte aşteptate şi dorite, sunt întotdeauna de neuitat.

  2. Parcă toate emoțiile se strânseseră*. În rest, mi-a plăcut, pentru că articolul e foarte frumos. Și, uite, e primul articol pe care-l citesc la tine. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: