Iubesc iernile cu cerul greu de zăpada, sprijinit amenințător pe coroanele mute ale copacilor. Îmi plac iernile cu șuierat de viscol la fereastră și scârțâit de zăpadă sub talpă. Dar cel mai mult aștept nopțile albe, în care eu îmi încălzesc genunchii între picioarele tale și inima lipită de pieptul tău. Atunci uităm că dincolo de patul nostru e frig și beznă. Iubirea ta îmi este plapumă.

Ne-am cumpărat lenjerii albe de pat pentru nopțile negre. Și ele seamănă cu întinderile nesfârșite de zăpadă, imaculate, fără nicio cută, fără nici o pată. La adăpostul acestei liniști curate, visele noastre devin pânze neîncepute pe care noi desenăm colorat copaci înfloriți și gări în care trenurile opresc întotdeauna. Nopțile de iarnă se scurg una câte una, urmând același tipar, fără să ne îngrijorăm că sufletul s-ar umple de prea mult alb, că urechile s-ar putea dezvăța de zgomote. Toate nopțile sunt așa, când ne tragem peste cap cearșaful alb și rece, iar acesta devine granița ce ne separă de negrul nopții, ca într-un înveliș protector unde suntem doar noi. Un alb imens ca lumina unui neon, un alb cu miros de ozon și gust de zăpadă.

La prânz schimbăm lenjeriile cu cele înflorate pentru a alunga monotonia după-amiezilor în care nu se petrece nimic. După-amiezile astea de iarnă au nedreptul ghinion de fi sterile și lipsite de importanță. Cu cești de porțelan în care ceaiul de mușețel așteaptă, plictisit, să fie sorbit, cu clipe cenușii ce se preling pe ramurile fantomatice ale copacilor, cu vânzătoare plictisite și zâmbetul lor, rămas parcă din pauza de masă. Cu gospodine preocupate de cină și de hainele care atârnă scrobite în aerul steril și purificat.

Și la adăpostul unei liniști înșelătoare, a unei banale cești de ceai, înflorește viața, freamătă dorințe, mii de gânduri albe sunt trecute ca memento pe șervețele cu miros de mentă. Și când nimic nu pare să se întâmple, se petrec atâtea în gândurile noastre, se țes planuri pentru zilele când va fi de rochii și sandale, se sădesc lăcrămioare și se coc vinete

Iubesc iernile aparent liniștite în care îmi calculez planurile efervescente de început de aprilie și sfârșit de august. Și le mai iubesc pentru lenjeriile albe și corbii negri. Nu am la suflet iernile cu cerul senin și omătul care se topește ca spuma laptelui sub lumina călâie a soarelui. Prefer corbii negri vrăbiilor prea mult amenințătoare de vreme caldă și zile întinse până târziu la apus. Prefer albul și recele, zilele scurte și nopțile ornate cu vise.

2 thoughts on “Lenjerii albe pentru nopți negre”

  1. Foarte frumos articolul.
    Si daca privim continutul in sens propriu, lenjeriile albe intotdeauna primeaza. Fiind nascuta iarna, nu stiu daca are prea mare relevanta, dar si eu prefer tot albul si recele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: