Pseudo-jurnal

Parte din tine

Să-ți mărturisesc un secret: știi când dorm eu cel mai bine? Nu atunci când îți strecori mâna pe sub perna mea și mă cuprinzi precum o centură de siguranță, nici când îți rătăcești degetele în părul meu sau când te ghemuiești pe partea ta de pat pentru ca eu să am loc să mă desfășor asemeni unei meduze.

Somnul mi-e lin și plin de vise atunci când te întorci cu spatele la mine, iar eu te cuprind ca o scoică luând forma ta. Și mă încovoi până inima mea ajunge în dreptul coastelor tale iar brațele mele întâlnesc mâinile tale.

Am înțeles de unde vine acest calm. Dorm somnul originar, cel pe care l-au dormit Adam și Eva, cu mult înainte de a fi izgoniți din Rai. E somnul de dinainte să mă nasc, când nu eram decât o coastă. A ta. E somnul din burta mamei pe care-l dormeam ca și acum, cu spatele arcuit și genunchii strânși.

Simt chemarea locului primordial, și în fiecare seară îmi îndrept inima spre interiorul tău și cobor în tine să mă regăsesc cu mine, cu noi doi, așa cum eram la început: eu parte din tine, tu mereu începutul meu.

utro-svet-radost-nastroenie

 

 

Tagged ,

3 thoughts on “Parte din tine

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.