O despărțire lasă urme adânci în existență, îți întoarce lumea cu fundul în sus și mai apoi te aruncă în afara ei. După o despărțire rămâi fără timp și fără loc, golit de sentimente și idei. E tare ciudat cât de mult te poate influența un om cu care trăiești o perioadă, și care, mai apoi, nu mai face parte din rutina ta. Când un om îți iese din viață, nu o face doar la nivel fizic- își aruncă într-o geantă perechile de chiloți, periuța de dinți și închide ușa în urmă …Nu, despărțirile sunt adevărate goluri de sentimente și memorie.

După o astfel de etapă trebuie să o iei de la capăt cu toate. Ca și cum abia atunci te-ai naște, așa direct, om mare, cu serviciu și responsabilități, dar parcă fără rost și anesteziat. Când rămâi singur, îți dai seama că nu mai știi cum e să dormi într-un pat mare, și în tot spațiul ăla gol de doi metri, tu te chircești pe aceeași parte stângă; că nu mai știi ce să faci în diminețile de sâmbătă ori cum să cunoști oameni noi.

După ce îți împarți generos zilele și nopțile cu ală persoană, vacanțele, frigiderul, patul și prietenii, găsești dificil să te reîntorci la existența dinaintea ei. Toate drumurile, străbătute până atunci umăr lângă umăr, lipiți unul de altul, ca o malformație la nivelul mâinii, acum par noi și lungi. Nu mai regăsești ritmul dinaintea ei. Nu mai știi să mergi de unul sigur pe ele.

Când rămâne unul, pentru o bună bucată de vreme, până se reînvață singurătatea, se trăiește ca și cum ar fi doi: gătești porții duble, te uiți la aceleași seriale, cumperi două bilete la film, păstrezi numărul de telefon la favorite, tricoul cu care dormea, cărțile pe care le citea…

Când trăiești mai mult timp alături de un om, acesta nu își pătrunde doar în suflet ci îți invadează obiceiurile, bioritmul, ora de culcare, preferințele culinare, tabieturile, caracterul, vorba, râsul, gesturile. Niciodată nu mai poți fi la fel după ce ți-ai împărțit viața cu cineva.

E ca și cum ai amesteca două culori iar rezultatul ar fi o nouă culoare. Nicidecum una din ele să mai rămână la fel ca înainte de fuziune.

3 thoughts on “Cu ce seamănă despărțirile?”

  1. Bine ai mai descris toate cele prin care trece omul dupa o despartire. Desi sunt multi ani de cand am trait asa ceva, inca imi amintesc cat de pierduta ma simteam, cat eram de dezorientata, doar pentru ca rupsesem ritmul, scapasem de rutina care imi oferea comoditate si sentimentul de siguranta…

  2. Frumos scris…si totusi nimic nu e intamplator, cateodata trebuie sa mergem doar o parte din drum alaturi de o persoana, ca mai apoi sa urcam restul treptelor singuri si iar sa intalnim alti oameni frumos. Cert e ca raman gravati in sufletul nostru toti.

  3. eu sunt o persoana foarte pasionala si ma atasez destul de repede. saptamanile trecute am cunoscut pe cineva din america, nimic extraordinar, dar cand am plecat m-am intristat foarte tare. sunt genul care nu se incurca cu jumatati de masura, ori iubesc ori nu, asa ca pentru mine despartirile nu sunt tocmai placute si inteleg perfect ce zici tu acolo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: