Niciodată nu plecăm de tot

În toate locurile în care am zăbovit şi apoi am plecat, am lăsat părţi din mine și am luat la schimb amintiri.

Mi-am lăsat mirosul în fiecare casă care a devenit “acasă”, în fiecare pat inchiriat a rămas silueta mea, pe fiecare podea care nu mi-a aparținut, paşii mei au dat formă lemnului. În fiecare “acasă” provizoriu rămân cuvinte captive în pereţi, mirosul hainelor mele în dulapul altora, chipul meu în oglinda din baia apartamentului închiriat.

Pereții tuturor camerelor de cămin, ai apartamentelor în care am locuit o vreme păstrează adânc în structura lor toate amintirile mele. Ferestrele și podelele, patul și oglinzile îmi cunosc primul rid apărut pe frunte, momentele de iubire sau lene, noapțile pierdute, emoțiile. De exemplu, cum a fost prima zi de studentă, departe de tot ce îmi era cunoscut și ce iubeam, și aproape de tot ceea ce urma să cunosc cel mai bine.

Toate au rămas în locurile necunoscute, care pentru un timp au devenit “acasă”. Și toate acele “acasă” fac parte din amintirile mele și toate amintirile mele vor fi mereu vii în acele locuri.

Orice plecare este, de fapt, o rămânere și niciodată nu o facem cu totul. În spatele ferestrelor și a ușilor închise nu rămâne gol ci părți din noi, amintirile noastre și fiecare nou venit le respiră și le adaugă pe ale sale.

Emoțiile noastre au rămas între mult prea mulți pereți necunoscuți și mult prea mulți străini au trecut peste ele. Locurile provizorii ne fură felii din viață și ne dau la schimb amintiri.

Vreau să cred că și cu oamenii se întâmplă la fel. Fiecare persoană, prin viața căreia am trecut la un moment dat, păstrează o parte din noi. Unora le dăruim zâmbete, altora amintiri, momente fericite, părți din sufletele noastre. Asemenea caselor, și sufletele lor păstrează amintirea noastră în structura lor.

 759599-bigthumbnail

6 thoughts on “Niciodată nu plecăm de tot

    1. Am revenit în acele locuri (o parte). Pe unele le-am găsit fix așa cum le-am lăsat, altele erau schimbate sau nu mai existau. Oricum, toate mi-au amintit de mine…

  1. Exact așa cum spui. Pe unde am trecut am lăsat o parte din mine. Trebuie acum să mă întorc într-un loc în care mi-am lăsat o bucățică din inimă. Nu mai pot să trăiesc fără ea.

    1. Te înțeleg: nu ai liniște până nu te întorci în acel loc. Nu știu dacă această revenire va însemna și o reîntregire a ta, a inimii tale.
      Vorbesc din punctul meu de vedere (și eu am lăsat o parte din mine într-un oraș) și dacă m-aș întoarce acolo- aș fi fericită, dar nu completă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: