Știi când ți-e dor de ceva și cauți orice fărâmă din acel ceva doar pentru a mai potoli din dor? Așa caut eu Parisul peste tot. Mă uit la filmele franțuzești doar, doar voi recunoaște un parc, o stradă, o clădire. Am revăzut metroul din Paris într-un astfel de film. Și i-am recunoscut scaunele, stațiile, i-am simțit viteza și am auzit semnalul sonor când s-au închis ușile….

Mi-e dor de Paris…Mi-a fost dor de el din prima secundă în care i-am respirat aerul, știind că dacă îl descopăr mai mult, înseamnă că îl cunosc mai puțin, cu cât stau mai mult, cu atât cele zece zile se duc mai repede. Și mereu am avut impresia că de fapt au fost doar șase, că nu am avut timp să fac mai nimic din ce aș fi vrut.

Acum am concretizat dorul, știu ce îmi lipsește: mi-e dor de oamenii lui politicoși, să-i privesc cum vorbesc, cum mănâncă, cum citesc, cum gesticulează. Mi-e dor de mâncarea lor cu mult unt și de vinul roșu, de Turn, de aerul din Paris, de Sena. Mi-e dor de Paris și mă doare mai mult decât atunci când nu-l văzusem.

Franțuzoaicele nu sunt frumoase dar au atitudine și acel quelque chose, au fuste scurte și ruj aprins chiar și atunci când merg la serviciu cu metroul. Francezii sunt fermecători și politicoși, nu doar o dată am primit zâmbete fără motiv, locul în metroul și merci-uri spuse din inimă. Pe franțuzoaice și francezi îi scoți cu ușurință din masa mare de turiști, oameni de culoare și asiatici. Îi recunoști după ruj, după pas, după zâmbet, după felul în care poartă umbrela….

Parisul nu este un oraș după care să pui punct și atât. După ce părăsești Parisul, trebuie să pui virgulă, să știi că nu a fost un oraș de o vacanță ci un oraș pentru o viață. Din Paris trebuie să pleci cu sufletul zâmbind și cu speranța că îl vei revedea pentru că Orașul iubirii nu-ți acordă răgazul să-l descoperi în zece zile.

Mă doare sufletul când văd imagini din Paris. știu că am fost acolo, că am simțit pământul sub picioare, că am respirat primăvara pe Champs Elysees. Și mai știu că tot alții vin și pleacă. Unii își pun suvenirurile și amintirile în geantă, și cu melancolie părăsesc orașul. Alții, cu nerăbdare în aripi și așteptări în suflet, descoperă Orașul Luminilor. Tot alții vin și tot alții pleacă…mereu în mișcare, mereu alții…

Parisul mă emoționează așa cum nu a făcut-o atunci când mi-l imaginam în suflet. Realitatea a fost imaginația mea; și nu am știut decât atunci când cele două imagini s-au contopit.  Mi-e dor de el, mai mult decât atunci când nu-l știam.

Regret că nu am desfăcut o sticlă de șampanie pe iarba din fața Turnului Eiffel, era prea frig, era prea puțin timp. Regret că am stat doar zece zile, regret că nu m-am născut acolo…..

One thought on “Primăvara în Paris cu miros de Chanel”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: