Într-o bună zi am să văd și eu Parisul cel atât de discutat și consumat. Parisul pe care l-am văzut de atâtea ori prin ochii altora dar niciodată prin ai mei. Am să simt aroma cafenelelor și a străzilor cosmopolite și am să-mi amintesc de tot ce povesteau Tomata și Larisa, de Truly Madly Deeply și de Adele, de toate filmele, de turnul Eiffel- kilometrul zero al miilor de căsătorii și povești de dragoste.

Într-o bună zi mă voi plimba prin Galeriile Lafayette și vom bea din aceeași sticlă de vin pe iarba de sub Turn. Va fi călduț pe Sena iar pomii își vor scutura florile, cum altfel dacă nu, romantic. Ne vom iubi de la zero până la epuizare în orașul iubirii și vom zâmbi străinilor în limba universală a fericirii..
Într-o bună zi, îmi promit că voi vedea Parisul, așa cum nu l-a mai văzut nimeni, îl voi filtra prin ochii și sufletul meu. Îl voi iubi clișeistic și-n franceză, de-o potrivă, și nu mi se va părea banal deloc.

Și nu-mi va fi teamă de dezamăgire pentru că știu că am sufletul romantic, iar acest oraș va fi tot ce am visat romantic. Mi-e teamă doar că am să-l iubesc prea mult, că am să-l numesc orașul sufletului meu fără ca eu să-i respir aerul permanent, fără ca eu să trăiesc zi de zi în el.

Sunt atâtea de trăit în Paris, atâtea de cunoscut și iubit… Și toți romanticii care i-au gustat misterul și croissantele de ar povesti ceva despre oraș, tot ar rămâne emoții de trăit, cafele de băut pe Champs-Élysées și priviri uimite din turnul Eiffel…

10 thoughts on “Cândva, Paris!”

  1. Si eu visez sa vad Parisul… l-am vazut de multe ori prin ochii unei colege, citindu-i postarile pe blog 🙂
    Iti doresc ca intr-o buna zi sa ajungi sa vezi Parisul!

  2. Imi place siguranta ta… Eu nici macar nu indraznesc sa visez la el. Imi pare un oras intangibil, mult prea pretentios, sofisticat si elegant pentru mine, atat de simpla, de modesta. Dar apoi…daca am ajuns in Barcelona, de ce nu s-ar intampla acelasi lucru si cu Parisul? 😀

    1. Cum poți să spui “atât de simplă și modestă”? Mie nu-mi inspiri deloc simplitate și modestie, în sensul de a nu avea nimic special.
      Din posturile tale, eu te percep ca fiind deșteaptă și îndrăgostită până peste cap de natură, frumos, călătorii și fotografie.
      Și mai cred că într-o zi vei vedea Parisul pentru că e orașul tuturor, și a celor care stau la hotel de 5 stele și a celor care dorm la hostel. Turnul Eiffel este la fel de grandios și în fața șeicilor din Arabia și în fața profei de geografie care vine cu elevii în excursie în Franța 🙂

    2. Uitasem să-ți răspund la asta cu siguranța. Și eu am visat mereu să văd Parisul, încă din clasa a -IV-a.
      Postul ăsta l-am scris acum o lună, după ce am citit un text despre Paris și mi s-a făcut un dor nebun de oraș, de ceva ce nu am văzut vreodată.
      Săptămâna trecută am aflat că voi merge la Paris, fără nicio legătură cu postul scris de mine 🙂
      Nu mi-a venit să cred ce coincidență dar întâmplarea asta m-a determinat să cred mai mult în dorințe mele…

  3. romantismul nu tine de locatie… ci mai degraba de persoana care te acompaniaza…
    am vizitat parisul de mai multe ori… si… sincer… din pacate… nu m-a captivat prin romantism… ci prin bagheta… o paine lunga si subtire… gustoasa cum nu se poate…
    turnul… este extraordinar… are o alura elastica ce nu i-am surprins-o in nici o fotografie… in nici un film… de cate ori am pasit in paris… primul gand, ca prima dragsote, a fost turnul…
    iti doresc sa vizitezi cat mai curand, orasul de pe sena… si sa-ti depaseasca minunata-ti descriere…
    astept sa citesc povestirea ta de dupa…

    1. Uite asta vreau să descopăr și eu în locurile noi: lucruri particulare, pe care nu le-am mai auzit de la alții. Când voi vedea Parisul îmi voi aminti de elasticitatea Turnului și de baghete, să văd dacă sunt atât de bune 😉

  4. Așa cum l-ai descris, așa l-am trăit. Eu numesc Parisul orașul milioanelor de șoapte, trebuie numai să le-asculți. E ceva de vis și eu nici măcar nu m-am dus însoțită de un partener, ci singură sau cu prietenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: