Un copac, toate amintirile

Atâta nostalgie ca în teii înfloriți, parcă niciunde nu-i. Nici în ceștile de cafea din zori, nici în primele zăpezi, albe precum amintirile despre ele, nici măcar în serile cu ploi mocănești de toamnă. Și parcă niciun alt copac nu este atât de bine înrădăcinat în amintirile mele precum este teiul.

Mi-l amintesc sălbatic, crescut cu floarea spre cer, în desișul pădurilor, acolo unde în zilele de duminică ajungeam cu greu, și pe poteci știute numai de bunici pentru a-l despodobi de miresme. Îi simțeam floarea vie cum fremăta în mâinile noastre și ne umpleam cu miresme dulci de vacanță.

Iarna, mama le păstra cu grijă în cămară pentru ca noi să le regăsim domoale în cănile cu ceai- leac universal pentru guturai dar și pentru insomnii. Toamna, aceleași căni deveneau prilej de șuetă cu prietena cea mai bună, și de pus la cale viitorul nostru de adolescente, viitoare studente, poate…

Și anii în Copou au fost precum ploile din iunie peste toți teii din viața mea: melancolici și răscolitori.

Când înfloreau teii, știam că s-a terminat școala și vom pleca la munte, știam că ziua s-a mărit și pot să stau afara până la zece seara. Mi-au fost clare lucrurile acestea în toate vacanțele de copil. Teii din fața blocului au fost singurul reper statornic care m-a anunțat când a început și când s-a sfârșit copilăria iar cei din Copou și-au scuturat floarea atunci când aruncam tocile pentru poza de album..

Aminitirile mele au mireasmă de tei înfloriți, și teii le-au strâns în florile lor pe toate, toți anii copilăriei, toate sesiunile și plimbările prin Copou. Toate ploile și toate iubirile, toate începuturile și toate finalurile…

sursa foto

3 thoughts on “Un copac, toate amintirile”

  1. Noi nu am avut tei in fata blocului, dar multe dintre amintirile copilariei sunt legate de acesti copaci, de florile lor inmiresmate, de ceaiurile din timpul iernii. Foarte frumoas ai scris!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.