Amintiri pentru o viață

Trăiesc pentru a crea amintiri. Clipe după care să tânjesc mâine, momente care vor deveni “mai ții minte când…”. Chiar acum lucrez la o amintire, la un “mai ții minte când…”.

Și încerc să fac acest moment perfect, să-mi pătrundă fiecare celulă, să-l simt cu toată inima și să-mi circule prin fiecare globulă roșie pentru că știu că toate amintirile sunt trecătoare și egoiste. Am aflat că astfel de momente sunt atât de efemere încât, până apuc să mă dezmeticesc, să analizez clipa, aceastea vor fi deja nostalgie. Așa că, măcar să fie nostalgii memorabile pentru că din momente perfecte nu se pot naște decât nostalgii memorabile.

jar23

În 2012 am creat cele mai frumoase momente “mai ții minte când…”, am realizat vise și am îndeplinit dorințe. Gândul că acestea vor fi amintiri de 30-40 de ani, amintiri de povestit celor care vor veni, m-a determinat să le iubesc mult, mult de tot și să le trăiesc ca și cum altele ca ele nu vor mai fi….

Și poate nu vor mai fi….. Clipe așa pline de soare și tinerețe cu care să ne umplem sufletele când o fi și toamnă și tristețe. Momente ce nu vor exista decât ieri….

3 thoughts on “Amintiri pentru o viață”

  1. In familia mea se duce o lupta grea acum, tocmai pentru ca imi doresc din toata inima sa imi ofer amintiri, dar situatia nu ne permite sa includem toata familia in ele. Sunt la pamant… :((
    Ma bucur mult pentru tine…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.