Știu….

Mă iubești și nu am nevoie să mi-o spui zilnic, nici să-mi aduci flori săptămânal. Am învățat asta recent pentru că te-am învățat pe tine…și pe mine. Te-am cunoscut după atâția ani, și am realizat că tu nu mă iubești prin bomboane, flori ori cuvinte dulci și promițătoare. Tu mă iubești prin încrederea pe care o am în mine, datorită ție, prin frumusețea pe care o descopăr zilnic în oglindă, datorită ție, prin curajul pe care mi-l insufli în fiecare secundă.

Nu am nevoie de flori ori declarații de dragoste ca să-mi dau seama că mă iubești, nu vreau să te văd topit după mine. Vreau să fii același bărbat puternic care are tăria să treacă peste despărțiri, peste momentele grele, care știe că nimeni nu este de neînlocuit, că poți oricând să o iei de la capăt, atât timp cât ai încredere în tine.

Tu mă iubești prin acea încredere în mine pe care mi-ai transmis-o din prima clipă în care sufletele noastre au rezonat la fel, iar eu te iubesc pentru perseverența cu care ai schimbat fetița timidă într-o femei ce poate trece ușor peste (aproape) orice.

Sinceră să fiu, nu credeam că am să fiu altfel, așa…Și totuși am același suflet, în esență, dar un suflet de esență tare, asemenea acelor suflete călite prin foc. Îți mulțumesc și te iubesc pentru că m-ai făcut puternică, fără să-mi ard sufletul ci cu grijă din partea ta. Că nu m-ai lăsat să duc mai mult decât pot duce, dar nici nu m-ai  ajutat să mă ridic atunci când eram la pământ- știind că pot să o fac singură- spre binele meu.

Acum sunt puternică datorită ție și orice s-ar întâmpla între noi (pentru că nimeni nu ne poate garanta viitorul), vreau să știi că am să te iubesc mereu pentru ceea ce voi fi. Tu m-ai cizelat, asemeni unui olar care înlătură lutul în exces și din a cărui mâini iese forma perfectă. Nu sunt perfectă, dar sunt mulțumită de mine și mă iubesc.

Și te iubesc când mă pivesc  în oglindă și-mi dau seama că sunt frumoasă (că nu am 30 de ani, nici în suflet, nici pe chip), că nu am peste 60 de kg (pe coapse, fund și abdomen) și nici părul nu-mi zboară în cele patru direcții și am cearcăne cât casa, ci am am o tonă de încredere în mine și mult mai multă iubire și căldură în suflet. Restul nici nu mai contează: când tu mă vezi prințesă, nu contează că ceilalți mă consideră Cenușăreasă.

6 thoughts on “Știu….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: