Iubirea și capriciile sale

Nu că te-aș iubi

Când ne trec îndrăgosteala și durerea din suflet, ne culegem orgoliul de jos, îl scuturăm de praf și de urmele bocancilor lui și bravăm cu el în fața tuturor. Acum nu mai permitem nimănui să ni-l calce în picioare, nu mai permitem nimănui să ne rănească.

Când am fost îndrăgostită, am fost slabă și nu am avut forța să dau ochii cu cel care mă părăsise. Atunci nu mă gândeam la orgoliul meu, aș fi fost în stare să mi-l calc în picioare de 1000 de ori numai ca să mă iubească.

Acum, tocmai acest orgoliu îmi dă zvâcneli în degete să-i scriu două rânduri și să-l întreb ce mai face. Acum nu-l mai iubesc nici măcar de dragul amintirilor, dar pentru a-mi reface orgoliul rănit vreau să afle că nu am murit. Nu pentru că m-ar interesa prea mult viața lui, nu pentru că mi-ar fi dor de el, ci pentru a-i arăta că am supraviețuit în absența lui, nu am murit așa cum îi promiteam atunci când m-a părăsit.

Vreau să-mi confirm într-un fel că a ajuns mai rău fără mine, vorbele lui să-mi amăgească orgoliul, să-mi spună că nu m-a putut uita și nu a reușit să mă găsească în niciuna și niciuna nu a fost cel puțin la fel de bună ca mine.

Nu știu ce face acum, nu am avut curaj să-l întreb după atâția ani. Îmi este teamă să vorbesc cu el, nu pentru că m-aș putea reîndrăgosti ci pentru că așteptările mele ar putea fi diferite de realitate. Dacă nu și-ar mai aminti de mine? Dacă-i fericit și fără prezența mea în viața lu?

Mi-e frică să nu fi uitat cei mai frumoși ani de îndrăgosteală, mi-e teamă să nu-mi fi uitat chipul, zâmbetul, tot comunul și toate emoțiile trăite, vocea și ochii mei. Mi-e teamă să aflu că nu am fost atât de importantă pe cât a fost el pentru mine, să fi pus doar eu relația mai presus de oricine și orice….

Mi-e teamă că mă va întreba :”A? care A?” Iar după câteva secunde de tăcere și gândire să găsească răspunsul la întrebarea pe care eu i-o pusesem încă de la începutul iubirii: ce reprezint pentru tine? Nu vreau să știu ce sunt acum, vreau să aflu ce am fost. Să-mi spună azi, când m-am vindecat de el, când ștreangul iubirii mele nu-l mai sufocă și-l lasă să vorbească. Să-mi spună tot ce nu mi-a spus din cauza iubirii ce i-o purtam, din cauza iubirii ce nu mi-o purta.

 

 

 

8 thoughts on “Nu că te-aș iubi”

  1. Prima iubire nu se uita niciodata… cel putin noi, femeile, n-o uitam, ne aducem aminte de ea in toate detaliile si cautam raspunsuri… barbatii uita, aproape ca nu-si mai amintesc nimic din trecut…

  2. Noi femeile suntem atat de diferite incat unele chiar uitam prima…..indragosteala 🙂
    Sigur ca nu uitam la modul alzheimeresc ci asa, cu bun simt 🙂
    Era prima ta iubire Mazgalica? 🙂

  3. Da,când am scis textul m-am gândit la prima iubire:).
    Apoi ca o coincidență, în ziua în care l-am publicat, a apărut în peisaj (după vreo 7 ani) o altă fostă iubire. Atunci mi-am dat seama că ce am scris e valabil pentru toate fostele iubiri:D

  4. … mi-as fi dorit atat de mult ca ea sa lase orgoliul deoparte … sa ma intrebe ce fac, daca traiesc, daca am gasit alta mai buna ca ea; nu, nu gasisem, mi-era dor de ea, dar ea se impaca atat de bine cu orgoliul ei incat nu mai avea nevoie de mine… la ce foloseste orgoliul ?
    Da, si barbatii isi amintesc prima iubire, si pe toate celelalte, si barbatii regreta, si barbatii plang. Daca sunt barbati …

    1. Ai scris atât de frumos, ca un bărbat îndrăgostit și rănit…Nu m-am gândit la punctul ăsta de vedere, dar mi-ar plăcea ca toți foștii iubiți să fi gândit așa și să-mi fi spus. Poate i-aș fi urât mai puțin pentru că m-au făcut să sufăr. Și nu e vorba de răzbunare și nici suferința lor nu ar mai fi domolit-o pe a mea, ci i-aș fi privit ca pe niște oameni care au iubit, au suferit și mă înțeleg.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.