Prea mult nou, prea multă iubire

“Dacă trebuie sa ma înseli, măcar fă-o cu una mai frumoasă decât mine!

Refuzam târgul. Nu o văd nici frumoasă, nici urâtă ci mereu aceeași, iar această constantă mă mâhnește.

Chiar dacă toate femeile din lume ar fi niște urâțenii, așa cum dorești tu, tot le-aș face curte din simpla plăcere de schimbare, de a gusta din alte trupuri. Adevarata frumusețe este o plăcere a numărului, ea rezidă în diversitatea carnațiilor, în mulțimea chipurilor; cele mai frumoase femei sunt cele pe care încă nu le cunoști.” (Luni de fiere- Pascal Bruckner)

Unii înșală nu pentru că nu ar mai iubi ci din nevoia de inedit. Arde în ei dorința (mai aprig decât iubirea) să spargă monotonia, căutând acel nou în brațele primului chip străin, în șoaptele de ispită ale primului amant dispus să ofere puțină atenție și puțină tandrețe. Acei infideli iubesc cu remușcări și cu mustrări de conștiință și mai întotdeauna își regăsesc sentimentele de iubire pentru cel înșelat abia când noul devine trecut. Se simt, pe bună dreptate, vinovați de clipele de amor clandestin, iar fericirea gustată pe ascuns cade pe ei ca o haină mult prea grea. Chiar și așa, tot fericire rămâne. Unele cupluri supraviețuiesc victorios escapadelor, ba chiar se revigorează, asemenea plantelor în luna august, aduse la viață de ploi  torenţiale.

Altele mor prematur sau îmbătrânite de prea multă monotonie și infidelitate. Se închid cu gust amar capitole de iubire, nu cu finaluri fericite ci cu  puncte de suspensie care nu fac referire la o continuare a poveștii într-un oarecare viitor, ci la la un oarecare viitor ucis prematur. Dar cele mai multe cupluri căzute în păcatul infidelității se rup zgomots, cu regrete și țipete: ” n-a însemnat nimic! A fost doar o aventură. Eu pe tine te iubesc, nu mă părăsi!”

Așa sunt unii, chiar iubesc, iubesc prea mult în infidelitatea lor. Iubesc ideea de nou și nicidecum persoana care concretizează această idee. Dar ce te faci când noul devine vechi?Abia atunci realizează şi ei că, la urma urmei toate devin trecut…

                                  

9 thoughts on “Prea mult nou, prea multă iubire

  1. Problema cea mare este ca pe acei oameni care inseala nu-i poti schimba nicicum, degeaba incerci tu sa explici tuturor ca nu e bine ceea ce fac ca tot asa vor face pana nu isi vor da seama ca defapt nu e bine ceea ce fac.

  2. iubirea nu trebuie decat oferita, impartasita inapoi, intretinuta cu devotiune si respect. prietenia e o conditie primordiala a ei.
    traita, iubirea nu are nevoie de nicio definire, caci a o defini inseamna a o scoate din rarunchii celor ce-o simt, traiesc, hranesc.
    asa ca cine spune ca iubeste si tradeaza, nu iubeste, ci e lacom de afectiune pasagera, ce nu echivaleaza nicicand cu iubirea.

    1. Mă întreb oare cei care trădează o singură dată, din curiozitate, din răzbunare sau din cauza oricărui impuls de moment şi ajung să regrete, pot fi acuzaţi că nu iubesc? De fapt, înşelatul e rezultatul unui impuls de moment…

  3. am o prietena care spune… unii barbati iubesc o mie de femei ca sa se simta interesanti. altii iubesc o singura femeie in mii de feluri, pentru a trai interesant.
    zic si eu despre barbati, ca sa nu ma ia cu pietrele femeile, despre cate am sa le reprosez… oricum, ideea este simpla… cine iubeste, trece peste orice munte sau greutate. ca nu stim cum se ajunge ca unii sa iubeasca nebuneste oameni pe care noi n-am da niciun ban, e drept! ca nu avem explicatii pentru unele povesti de dragoste incepute superb si terminate prost intr-o casatorie banala… e drept. dar nu avem explicatii nici pentru cei care nu iubesc, desi au toate calitatile persoanele de langa ei, iar la sfarsitul vietii vor intelege ca de fapt tocmai pe acele persoane le doreau…
    as putea da un caz din viata publica… dar mai bine ma abtin, ca eu as putea comenta doar ceea ce se vede, subiectiv, nu as sti ce se ascunde sub povestea lor.
    ps. ce caietel ne pui sub litere! 🙂

  4. S-a ascuns în spam, fricosul 🙂
    Da, e greu (dacă nu chiar imposibil) să te pui în pielea celui care iubeşte. Chiar dacă cel care judecă iubeşte, asta nu-l ajută, nu poate simţi cu inima celuilalt. De multe ori şi eu mă întreb “de ce stă cu ea? Nu vede cât de urâtă/ cicălitoare, lipsită de umor etc este?” Sau rămân uimită când aud că un cuplu, aparent inseparabil, ajunge să se urască.
    Încâlcite sunt căile iubirii….

  5. Asa e. Am incercat si eu sa ma imprietenesc cu diferite persoane si desi vorbeam, ne intalneam, parca nu reuseam sa ne apropiem. Nu eram compatibili (dupa parerea mea). De la acea experienta mi-am promis ca nu voi mai face tot posibilul sa ma imprietenesc chiar cu oricine…daca nu ne potrivim, asta e, trecem mai departe, nu are rost sa ne chinuim impreuna. Se pare ca in relatiile de prietenie e la fel ca si in cele de dragoste.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: