Am să tot scriu

Și-am zis că nu las să treacă o lună fără să scriu măcar un post. Pe 11, luna asta, mă uitam la blog și-mi spuneam că mai am o zi să mă țin de cuvânt. Nu am făcut-o. Nu știu când a trecut atâta timp, dar eu am impresia că trăiesc clipe, nu zile.

Când am prea multe intrebări dar nu și răspunsuri ori când sunt tristă, parcă scriu mai ușor. Nu stiu dacă asta înseamnă că până acum o lună am avut sufletul încărcat ori că acum, în perioada asta moartă pe blog am fost mai fericită decât de obicei. E clar pentru mine că nu pot scrie sec, ca într-o telegramă. Nu pot să spun simplu: simt că îmi lipsește ceva ori sunt îndragostită. Dezvolt ideea iar pentru asta îmi trebuie timp și inspirație. De cele două am dus lipsă in astea patru săptămâni. Așa încerc să mă motivez și să dau un răspuns cititorilor care m-au întrebat de ce nu mai scriu…

Oamenii când sunt triști ori apăsați de anumite gânduri au tendința de a scrie mai mult. În jurnale sau pe blog. De a vorbi mai des cu prietenii sau Dumnezeu, poate și cu sine. Oricum ar fi, cert e că scriu mai des (și mai bine?) decât atunci când sunt fericiți și totul este lin în viața lor.Vorbesc mai apăsat și mai disperat când sunt nefericiți.

De ce ne este mai ușor să ne plângem decât să strigăm că suntem fericiți? Poate e fericirea prea banală ori ne este teamă să se spulbere odată conștientizată și expusă? Sau poate pentru că nimeni nu a murit de fericire, dar a simțit că se prăbușește dacă nu primește o mână de ajutor?

5 thoughts on “Am să tot scriu

  1. La mine e exact opusul. Cand sunt trista, ma retrag in mine, nu vreau sa vorbesc cu nimeni. Cam asa isi si dau seama prietenii mei daca sunt suparata – vorbesc mult mai putin ca de obicei. Si pe blog e la fel – cand sunt fericita, scriu mai des, povestesc; cand sunt suparata, nu am nici inspiratie si nu reusesc decat sa schitez articole. Nu stiu, mie nici nu-mi place sa-mi exprim durerile pe blog pentru ca stiu ca este citit si de oameni care nu-mi vor binele, care se hranesc din tristetea mea. Si nu vreau sa le dau satisfactie.

  2. Total de acord cu tine… Atunci când suntem fericiți ne este, uneori, frică să o strigăm pentru a nu ne-o strica cineva, intenționat sau neintenționat.
    Durerea ne face mai sensibili, mai empatici. Și chiar oamenii fericiți sunt empatici, dar numai cei care, cîndva, au experimentat tristețea profundă.
    Te îmbrățișez.

  3. Parca m-am citit pe mine!
    He he, si eu scriu muuult mai usor momentele “nefericite” decat cele de bine:))
    Eu ma bucur ca ai revenit.Si sa scrii cand simti tu,nu din “obligatie”.Te pup dulce dulce si ma bucur ca te-am citit:)

  4. Ba eu când sunt fericita scriu mai degraba si mai cu spor, altfel n-as scrie deloc,n-as avea inspiratie,nici chef.Si apoi de ce sa-i mai intristez si pe altii,mie-mi place sa ma inconjur de oameni veseli si optimisti,chiar daca mai au momente de cadere,ca fiecare,dar ma inspira fericirea altora cand eu am momente mai putin fericite.Asa poate si altii sunt inspirati de mine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: