Neputințe

Oare dacă aș ști că dincolo de suferință mă așteaptă fericire, durerea ar fi mai puțin intensă? Dacă mi-ar spune cineva că drumul ales este cel bun în ciuda faptului că acum nu-l văd așa, oare l-aș crede și aș încerca să mă consolez cu acest gând? Cum poate ieși din suferință ceva bun?

E ca atunci când mă părăsea vreun iubit și eu nu vedeam, în lipsa lui decât un sfârșit al fericirii mele. Chiar dacă ceilalți îmi spuneau “e mai bine așa, nu ai fi fost niciodată fericită cu el…”, eu nu-i credeam, nu gândeam în viitor, cunoșteam doar prezentul și trecutul pe care le confundam ușor cu viitorul. Și bineînțeles că prezicerile apropiaților se adevereau…

Ar putea fi și acum ca atunci? Aș suporta durerile sufletului mai ușor dacă aș ști că sunt trecătoare, ba mai mult decât atât, că vor urma clipe de bucurie în viitor? Gândul că voi fi fericită într-o zi mă poate ajuta cu ceva acum, în prezent, când nu găsesc urmă de speranță în viața mea? Pot să simt soarele și să mă bucur de el, chiar dacă plouă de zile întregi?

Cel mai greu este să găsesc fericirea în lucruri abstracte, în speranțe, în bucurii încă neîmplinite, tocmai atunci când tristețea și neîmplinirea iau cele mai concrete forme.

12 thoughts on “Neputințe

  1. Esti cam trista sau asa te simt eu?… Asa ma consumam si eu, candva, si ma consolam cu sperante… azi iau totul asa cum vine, nu-mi mai fac sperante, pentru ca trebuie sa se intample se va intampla oricum 🙂

    1. M-am apucat de post acum ceva vreme și l-am lăsat în ciorne. Acum l-am șters de praf și l-am scos în lume, chiar dacă au trecut acele stări. La un moment dat așa am simțit 🙂
      Cum reușești să fii atât de calmă :)? Eu încă mai lucrez la asta și sper ca într-o zi să iau totul așa cum vine, să fiu conștientă că ce trebuie să se întâmple, se va întâmpla orcum…

      1. Cu timpul vei invata si asta… inca esti tanara, dupa ce vei avea o familie, mai ales un copil, vei vedea ca asa vor sta lucrurile si cu tine 🙂
        Apropo, frumoasa tema ta!… eu n-am gasit-o pe-asta 🙂

        1. Te cred, draga mea și parcă abia aștept acea perioadă 🙂
          Tema am găsit-o ușor, căutând pe google “christmas free wordpress themes”…

  2. Nu ai suporta mai usor durerea chiar daca ai siguranta ca ea va disparea- eventual daca te apuci de yoga si treci de anumite sfere ale constiintei 🙂

    1. Și eu cred în dimensiunile neexploatate ale minții umane 🙂
      Nu subestimez puterea anumitor tehnici ori metode de explorare a conștiinței, nu mă buhnește râsul când aud de yoga, hipnoză ori autosugestie.
      Mulțumesc pentru sugestie 🙂

  3. Nu stiu daca va functiona
    Oricare ar fi motivul tristetii tale , un singur lucru e cert. Ca intr-o zi, te va durea mai putin. Nici nu stium cand se duc si cand vin zilele acelea

  4. Pai, n-ai cum! Trebuie sa le traiesti pe toate, asa cum poti, asa cum simti, cand simti. Problemele noastre sunt cele care ne afecteaza cel mai mult, mici sau mari, pentru ca sunt cele pe care noi le traim… si atunci cand ceva doare, e greu ca ceea ce vine din afara – ganduri, sfaturi bune – sa ajunga la noi. Si e si normal sa nu mai putem judeca normal, cu mintea limpede… or fi avand si suferintele rolul lor, din unele invatam, din altele nu… Citeam intr-o carte zilele astea ceva ce mi-a ramas in minte – niciodata, in viata, fericirea nu poate sa fie deplina, absoluta insa, tot asa se intampla si cu nefericirea, nici ea nu poate sa fie extrema. Si-n mijlocul problemelor exista mici raze de soare, si-n toiul fericirii apare cate-un nor… cica asa e firesc. Ce mi se pare mie greu e sa inveti sa le traiesti pe toate cumva echilibrat…
    Toate bune!

    1. Îmi place atât de mult citatul din carte 🙂
      Asta cred și eu: atunci când ai o problemă nu mai poți fi obiectiv și să spui “nu mă interesează această problemă. Nu are cum să mă afecteze pentru că știu că în viitor voi fi fericită.”
      Cât despre tema blogului este una de sezon 😀
      Încă sunt în căutarea temei perfecte, delicate și cu bun gust, care să mi se potrivească. Mulțumesc, draga mea pentru vorbele frumoase 🙂

  5. Apropo, imi place fata blogului… e draguta, finuta… am tot vazut ca esti in cautare de ceva vreme… parerea mea e ca ti se potriveste ceva delicat, cu bun gust, nu extravagant si nici prea strident! Bafta!

  6. Da, e greu insa nu e imposibil! Pe toti ne incearca viata, pe unii mai crunt ce e drept insa TREBUIE sa iti pastrezi speranta si sa nu o ucizi la o urmatoare cadere.
    Ia viata ca atare si primeste-o asa cum e ea, cu bine si cu rele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: