Există iertare fără uitare?

Nu înțeleg vorba “eu iert, dar nu uit”. Mi se pare că cele două procese sunt importante unul pentru celalalt  așa cum este apa fierbinte pentru ceai.

Nu se mai cheamă iertat dacă nu uiți, și nu mă refer la uitatul propriu-zis, scoaterea din minte a evenimentului ci la trăirile și resentimentele simțite în momentul în care ne amintim greșeala pe care “am iertat-o”. Nu poți spune “te-am iertat că m-ai supărat, dar să știi că nu am uitat.” Asta nu înseamnă că amintirea trădării ocupă un loc oarecare în memorie, așa cum stocăm zilele de naștere ale prietenilor, ci în primul rând, amintirea aia urâtă se cuibărește în memoria sufletului. Și atât timp cât ne amintim cu inima greșelile celor pe care pretindem că i-am iertat, înseamnă că procesul este invers.

Amintirile din memoria sufletului au prostul obicei de a ieși la suprafață la fiecare ceartă, sub formă de reproșuri gen “să știi că te-am iertat că m-ai trădat, dar nu voi uita niciodată. Cum ai putut să mă înșeli? La mine nu te-ai gândit cât voi suferi?”  Dacă am fi uitat cu inima, nu am mai fi simțit aceleași sentimente cunoscute înainte să iertăm: frustrare, ură, tristețe.

Abia atunci când faptele pe care le-am iertat devin amintiri doar în memoria de lungă durată a creierului nostru,  atunci putem spune “Eu iert, dar nu uit”. A uita înseamnă să-ți amintești de greșelile pe care le-ai iertat, fără ca să îți mai pese de acestea. Însă atâta timp cât păstrăm acele greșeli în suflet și le aducem la suprafață din inimă, se cheamă că nu am iertat și nici nu am uitat.

Ierți abia când evocarea trădării nu-ți mai întunecă cerul sufletului, atunci când devine o simplă amintire pe care nu o scoți din memoria inimă la prima ceartă cu cel care te-a trădat, când devine o banală amintire la care poți privi fără ură, tristețe ori resentimente.

Tu crezi  în iertare fără uitare?

12 thoughts on “Există iertare fără uitare?

  1. Acum totul depinde cum vede fiecare uitare și iertarea.

    E clar că nu poți să uiți efectiv, înafară decât de vreo amnezie. Tot îți vei aminti, tot vei retrăi acele momente de fiecare date, tot măcar o strângere de inimă vei avea și peste nu știu câți ani… lucrurile care dor nu se uită așa ușor.
    Eu cred că niciodată nu poți ierta pe cineva în totalitate; nu pe cineva care te-a rănit rău. Că în cazuri mici, poate să nu îți mai pese și după câteva zile. Sau în cazuri în care ți-e perfect indiferent, chiar dacă greșeala era mare. Rana aia va durea multă vreme.
    Dar cert e că pe unii oameni îi vrem alături indiferent de acele greșeli. Totul stă în intenția noastră. Dacă rămânem alături de ei doar ca să îi pedepsim zilnic cu greșeala aia… asta nu e iertare. Dar dacă rămânem alături de ei pentru că asta vrem cu adevărat… oameni suntem și avem și nervi și supărări și mai aruncăm cuvinte… nu e nimic anormal… cred că e bine deși alegi să treci peste, să îi amintești (într-o manieră totuși mai puțin cicălitoare) celuilalt cât te-a durut, cât de mult a contat acel moment pentru tine și că dacă vrea să continuați, ar fi bine să nu se mai repete.

    1. Îmi era dor de comentariile tale, Diana 🙂
      Greșelile celorlalți față de noi nu au cum să nu lase urme în sufletele noastre. Poate unele vor rămâne pentru toată viața, dar asta nu înseamnă că nu pot fi iertate.

    1. Ce înseamnă că ierți? La o ceartă mai aprinsă nu-i (mai) reproșezi acelei persoane greșeala, nu-l mai acuzi de ea?

      1. La mine a ierta se refera la lucruri grave.Si chiar daca stiu ca a fost ceva grav,nu mai aduc aminte acest subiect,doar daca vreodata se mai repeta.Si mai completez cu ceva ,,iert,dar nu uit..insa iert doar odata! ”
        La celelalte lucruri banale,trec cu vederea..

  2. Eu iert si uit, atunci cand cand e vorba de lucruri marunte, adica atunci cand am imprumutat cuiva ceva si a uitat sa-mi mai aduca… sunt suparata o vreme, apoi uit, uit definitiv, pana cand persoana vine si-mi aduce aminte, dar deja e si iertata si uitata intamplarea… cand vine vorba de alte lucruri, cum ar fi sa ma minti, atunci iert, dar nu uit… iar cand este vorba de lucruri mult mai grave, adica cand mi-ai facut un rau, mie sau familiei mele, atunci nu iert, nu uit, nici nu ma razbun, pur si simplu ignor 🙂

  3. eu îmi aduc aminte, chiar şi după ce am iertat, dar nu mă mai doare inima şi nu simt că aş vrea să mă răzbun.
    dacă mă uit la trecutul meu… am iertat şi nu aş face rău celor care m-au rănit, dar ţin minte cum s-au derulat lucrurile. dacă n-aş ţine minte, ar fi ca şi când aş fi un om fără trecut… şi n-aş avea mintea de acum şi înţelegere pentru cei care pătimesc ce-am pătimit eu…

  4. Pai nu prea exista.
    E o “acoperire” pentru a trage presul de sub picioarele cuiva atunci cand iti greseste pe principiul “si tu ai facut la fel odata. Da eu , bon coeur cum sunt te-am iertat da…..n-am uitat”.

  5. Eu cred in iertare si e suficient. Adevarul e ca numai oamenii puternici sunt capabili sa ierte cu adevarat, in timp ce oamenii slabi vor cauta mereu sa reaminteasca greselile celui care a gresit si eventual sa caute si razbunare.
    Numai bine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: