Clipe de amăgire

Îmbrăcați cu cele mai frumoase haine, afișând cele mai largi zâmbete, ne hrănim pe la nunțile, botezurile, petrecerile de promovare ale prietenilor cu firimituri din fericirea acestora. Și ca o gazdă bună, aceștia ne oferă la toți bucățele mici din împlinirea lor, pentru că, nu-i așa, vor să împartă bucuria cu toți.

Flămânzi de lucruri bune, înghițim cu frenezie și pe nerăsuflate bucățica aia de fericire ca pe un calmant pentru suflet. Și când sufletul nu te doare, e normal să te obișnuiești cu starea de bine și să uiți cum e când suferi, așa că pentru câteva ore suntem fericiți ca și cum noi am fi promovat, noi ne-am face bagajele spre America ori noi abia am fi devenit părinți. Ne punem involuntar în locul lor, amăgindu-ne că suntem fericiți. Dar când efectul calmantului trece, începem să simțim durere de dinainte. Asemenea drogaților, odată luată prima doză, vrei tot mai mult, îmbătându-te de fapt cu clipe efemere din fericirea eternă a altora pentru că după ce petrecerea se termină, tu rămâi aceeași persoană cu haine de gală și suflet dezgolit.

Răzbunătoare pentru curajul tău de a o uita pentru câteva ore, realitatea te lovește cu tot dramatismul ei, amintindu-ți că de fapt nu tu ești aia care abia a devenit mamă, nu tu ești ăla care abia a câștigat la Loto ori care abia a fost promovat. Furăm ocazional clipe din fericirea altora…Ne apropiem de oameni care ating perfecțiunea sufletească, îi luăm ca modele și ne hrănim cu firimituri din fericirea lor. Îi admirăm și în același timp îi invidiem…

11 thoughts on “Clipe de amăgire

  1. Mulțumesc frumos pentru apreciere!
    Simt că voi sunteți acei oameni care ating perfecțiunea sufletească și de la care ceilalți au ce învăța. Felicitări pentru puterea cu care reușiți să fiți o familie fericită și unită 🙂

  2. Fericirea a fost făcută ca să fie împărtășită… dar trebuie să și știi să o oferi și să o primești. Nu să o furi, nu se te hrănești din ea hrăpăreț, cu invidie.

  3. Chiar azi ma gandeam la asta… La faptul ca am primit niste vesti bune din tara, si chiar m-am bucurat…Insa apoi, am realizat ca sunt lucruri pentru care si eu am luptat, insa la mine n-a fost sa fie… Si m-a cuprins o tristete crunta. E aiurea sa visezi, sa vrei si sa vezi ca doar altii au parte de acele vise…

  4. Mazgalica si Ella………v-ati gandit vreodata ca hainele de gala ale altora sunt facute din acelasi material ca si….tricourile voastre? Ca poate rochia de bal a devenit atatde comuna pentru persoana care o poarta incat nu mai e demult “un motiv de fericire”?
    Hai sa iau alt exemplu….
    Nunta lu “Borcea” ca am tot citit despre ea pe alte bloguri zilele astea….Cand isi manaca tortul acela impopotonat , credeti ca nu sunt predispusi la indigestii ca altii? Cand isi dau jos sclipiciul si consuma n partide de sex, nu devin la fel de plictisiti si nefericiti ca …..orice persoana care cauta calitate in lucrurile materiale?
    Nu se cearta din aceleasi motive? Nu vor ajunge sase urasca cand se vor vedea fara pene, fara crinoline…asa cum i-a lasat mama natura?
    Sa nu credeti ca oamenii pe care ii vedeti voi zambind la un moment dat nu strang din dinti cateva clipe ore sau zile ….mai tarziu
    Ne place sa pastram aparentele si mastile…….dar dezbracati de orgolii ne luptam cu totii cu aceiasi demoni……bogati sau saraci sau…..”normali”……..

    1. Nimeni nu le poate avea pe toate și nimeni nu poate fi pe deplin fericit. Poate că viața luxoasă a lui Borcea este fericirea unui sărac iar liniștea sufletească a unui copil este fericirea la care visează Borcea.
      Eu nu am invidiat-o pe noua lui soție și nici o secundă nu mi-am dorit să am o nuntă ca a lor. Mi-aș dori în schimb să am forța de a trece peste necazuri a fostei soții 🙂

  5. ma bucur sincer pentru realizarile tuturor, nu-i iau drept exemplu, incerc sa caut in mine ceea ce nu merge bine in viata mea, iar daca pot remediez ceva incerc s-o fac… nu invidiez pe nimeni, pentru ca nu e nimeni vinovat pentru esecurile mele 🙂

    1. Nu e vorba de invidie răutăcioasă, dar așa cum spunea și Ella, te gândești cum ar fi fost dacă ai fi fost tu în locul acelei persoane.
      Și eu mă bucur pentru toate bucuriile celor dragi,și nu numai, din toată inima, pentru că dacă cei de lângă mine sunt fericiți, sunt și eu 🙂 Apropos de asta, tu cum ești, dragă Blue River?

      1. sunt inca in “perioada nedeterminata” 🙂
        azi sunt fericita ca am putut sa ajut pe cineva, intr-o problema grava si vitala, numai dandu-i o solutie, un nume al unei persoane, care a putut s-o ajute in problema ei 🙂
        in generatl sunt fericita cand pot sa-i ajut pe altii si nu astept niciodata ajutor de la persoanele pe care le-am ajutat… ajutorul vine intotdeauna din alta parte si atunci cand nu te mai astepti 🙂
        … in rest, supraveghere la bac, o corijenta la clasa a III a, azi examen la clasa I – inot, maine iar bac… astept sa inceapa scoala 😉

  6. eu am ajuns sa ma hranesc din fericirea altora, sa simt bucuria lor, sa traiesc anumite emotii prin implinirile lor, recunosc ca atunci cand ajung acasa, sau in momentele in care sunt eu cu mine simt acea durere ca eu nu pot avea ceea ce altii au, bucuria si fericirea care am trait-o alaturi de ei, dar e doar un regret,nu e o invidie, si nu vb de lucruri materiale, vorbesc de neimpliniri sufleteti ” eu nu o sa am niciodata asta/eu nu o sa traiesc niciodata asta”
    din pacate nu putem fi toti la fel iar solutia asta de a trai fericirea altora mai astupa golurile 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: