Când prea mult nu strică

Am o vorbă “decât să lipsească, mai bine să prisosească”, vorbă de care mă lipesc mai ceva ca timbrul de plic ori de câte ori îmi cumpăr ceva inutil sau pun la păstrat diferite prostioare în speranța că se va ivi o ocazie în care să-mi fie utile.

La mine prisosec din greu truse de farduri aproape expirate, bijuterii masive, parfumuri care nu mă caracterizează ori rujuri mult, mult prea colorate. Le adun prin dulapuri ca o furnicuță spunându-mi “poate o să am nevoie de ele vreodată” deși eu nu mă fardez, nu-mi plac parfumurile grele ori rujurile prea aprinse. Mi le cumpăr de teamă să nu mă prindă vreun eveniment în postura Cenușăserei.

La fel procedez și cu pantofii cu toc înalt, eu care nu pot să merg mai mult de 500 m pe tocuri, cu rochiile lungi ori cu pantalonii mulați. Toate astea nu sunt genul meu și nu le-aș purta niciodată, dar așa cum spuneam, lasă-le acolo că nu se știe niciodată. Că cică e bine să ai un pantof cu toc ori o rochie lungă, un pantalon mai strâmt ori niște ochelari care acoperă jumătate de față.

Și uite așa, în așteptarea acelui eveniment la care să pot purta tot ce nu mă caracterizează, dulapurile mele stau burdujite cu lucruri inutile. Măcar de le-aș cumpăra sub impulsul greu de stăpânit al shopping-ului, așa aș fi avut o scuză, dar nu e asta. Când le cumpăr eu sunt mega extra conștientă că nu am să apuc să folosesc acele produse, și cu toate acestea arunc banii pe ele pentru că nu se știe niciodată când am nevoie de un pantof cu toc ori de o pereche de cercei ca două tălăngi.

Vorba asta cu” nu se știe niciodată” cred că am luat-o de la mama. Numai pe ea o aud “lasă-le acolo, că nu se știe când o să ne folosească”. Replica mi-o servește ori de câte ori îi sugerez să mai golim dulapurile de hainele noastre de când aveam 3, 7, 20 de ani sau ale lor (părinților) de când aveau 20-30 de ani. Recunosc că tot am mai cărat saci cu haine pe la țară dar parcă teancurile se tot măresc ca și cum niște omuleți invizibili s-ar dezbrăca în dulapurile noastre.

Dar de ce să o vorbesc pe mama de rău când am și eu obsesiile mele.  Asemenea lui Bear Grylls adun capete de panglici, pungi și coli colorate, ace de siguranță, cutii goale ori borcane pentru că, nu-i așa, nu se știe niciodată când îmi vor fi de ajutor. Le pitesc prin colțuri de sertare ori cămări întunecoase ca să nu mă împiedic de ele, dar îmi pun mâinile în cap când dau peste ele la curățenie. Și toate până la curățenie! Pentru că acum cedez și le arunc pe toate, nu mai am nevoie nici de cutii, nici de borcane goale ori capete de sfoară. Măi să fie! Îmi dau seama subit că trăiesc în mijlocul civilizației și nu sunt Bear Grylls care se chinuie să supraviețuiască în junglă sau în deșert folosind pe post de pahar un borcan gol.

13 thoughts on “Când prea mult nu strică

  1. Si… stii cate ai putea face cu banii care se duc pe lucruri de care, oricum, esti constienta ca n-ai nevoie? Nu-ti lipseste tie nimic? In loc sa-ti cumperi tie un lucru care nu iti e de folos, cumpara-i unui copil ceva ce sigur ii lipseste… Nu te critic, sa nu crezi! Iti dau doar o idee, poate asta te ajuta sa iti schimbi obiceiul asta…
    Toate bune!

    1. Draga mea, acum să nu crezi că arunc banii (numai) pe prostii așa cum reiese din post 😀
      Uneori îmi doresc să ajut mai mult dar găsesc diferite motive să nu o fac, cum ar fi lipsa timpului ori faptul că nu știu unde să caut pe cineva care are nevoie de ajutor…
      Și știu că nu mă critici, ești doar sinceră și mă bucur de fiecare dată când lași câte un comentariu.

  2. Cand am inceput sa citesc m-a pufnit rasul :)… am acelasi obicei, dar nu cu hainele si incaltamintea, ci cu stransul nimicurilor(chiar si capace de sticla), a sforicelelor corate, etichete cartonate (parfumuri pastrez doar ce-mi place mie, pe restu le dau soacra-mi sau maica-mi), ace cu gamalii colorate… hainele colpilului meu le-am dat pe la elevi saracuti, pe ale noastre la un azil de batrani (am citit un artcol la o prietena pe blog, am contactat-o, am strans 7 saci de imbracaminte, mi-a trimis pe cineva cu masina, din Buftea, si i-am dat sacii pentru acel azil)… am de gand sa repet figura in toamna… in privinta cutiilor, ce sa zic, chiar ma uitam in jurul meu, ca sunt cel putin 20 de cutii in camera asta ( in unele sunt incaltari noi, in altele sunt carti, iar in doua cutii mari sunt albume foto) 🙂

    1. Da’ știu că ai amintiri, nu glumă :))
      La mine e ciudat: deși îmi place să-mi țin lucrurile aproape, simt o mare ușurare când le dau că văd că s-a mai golit casa dar și o mare bucurie că pot ajuta pe alții.

  3. Pot sa zic ca, in anumite puncte de vedere ne asemanam.Si eu “colectionez” ca sa zic asa, parfumuri, cosmetice si in special haine.Am foarte, foarte multe chestii pe care nu stiu daca le-am purtat vreodata, stau toate acolo in dulap, pregatite sa cada ca o avalansa, cand deschid dulapul :D.Ai mei tot imi zic sa dau chestiile/lucrurile care nu le mai folosesc, iar replica mea, ca si a ta “nu se stie niciodata cand o sa am nevoie de ele”.Mi-e greu sa ma despart de ele.Mai ales de sticlutele de parfum care sunt pe terminate; mereu cand fac curat si dau peste ele, le deschid si le miros, si in minte imi revin imagini cu anumite persoane/locuri etc., nu pot sa-mi arunc amintirile :).

    1. La fel fac și eu cu sticluțele de parfum: nu le păstrez pentru design ci pentru amintirile pe care mi le trezește un parfum. După ce s-au golit îmi mai bag nasul în ele și mai iau o doză de amintiri 😀

  4. Pe noi nu ne-a pasionat strânsul.
    Mama cel puțin, uneori prea e pe principiul „Gata arunc”, fără să încerce să repare măcar. 😆

    Eu am o problemă cu păstratul cadourilor… chiar dacă sunt flori uscate, ambalaje rămase… și asta ocupă spațiu.

    1. La fel ca și cu sticluțele de parfum, păstrez și eu cadourile chiar și florile uscate- pentru amintiri toate.

  5. Pana cand nu m-am apucat eu serios de curatenie prin casa, nu ma deranja atitudinea de “pune-l acolo, nu se stie niciodata cand iti va trebui!”. Dar daca vezi ca trece un an si acele obiecte nu isi gasesc utilitatea, sincer.. trebuie sa ia drumul gunoiului.
    Problema mea este cu atasamentul! Ma atasez de toate prostioarele, mi se pare ca orice chestiuta face parte din peisajul important al amintirilor mele, asa ca nu ma mai indur sa le arunc. Cu toate astea, am gasit o solutie: le aliniez frumos, le pozez, si apoi le duc la gunoi :))

  6. Pastrez lucrurile dragi intr`o cutiuta de amintiri. Am ales`o nici prea mare, nici prea mica, tocmai ca sa nu fac stive. In rest, arunc pentru ca stiu cxa nu voi folosi si nici nu-mi voi aduce aminte de gestul in cauza pestre cateva zile.
    Cu hainele insa.. le-am tinut ca si tine acolo, le-am tinut bine, pana cand anul asta am zis ca gata, le port! Si cu toate ca nu credeam ca ma voi simti bine, din rochite scurte si pantofiori si cine stie ce cercei, n-am mai iest. Dar e obositor si azi am sa iau exact tenesii, blugii scurti si un tricou larg.
    Am zis ca daca tot le am, sa le port din cand in cand, sa nu astept o ocazie, ci sa fac eu o ocazie din fiecare moment. Si e placut si pentru mine si pentru altii.

  7. te inteleg perfect. si eu am inceput sa colectionez parfumuri mai nou. una doua pe aoro.ro, cred ca am devenit dependenta :)…

Leave a Reply to lili Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: