Fiecare petrecere cu muzica ei

Mergând agale spre casă, pe la un 12 noaptea, vineri spre sâmbătă, aud ecoul unei melodii izbindu-se de blocurile din jur. “Ehe! Studenți care ascultă “Gașca mea” (Hi-Q). Ce se mai distrează, probabil au scăpat de sesiune.” Și mai, mai că cedam slăbiciunii și o lacrimă aproape îmi apărea în colțul ochiului stâng, în memoria anilor în care studențiam și eu.

Îți dai seama de protagoniștii unui chef după muzică. Dau să identific sursa petrecerii, și ce văd? Gălăgia se aude chiar de la etajul trei al blocului de vis-a-vis, din apartamentul familiei de exhibiționiști. Mama și tata, pe la vreo 35-40 de ani umblă toată vara, prin casă, dezbrăcați de inhibiții și haine.  Pe lângă ei se mai fâțâie  și cei doi copii, de 9-10 ani. Revenind la părinți, când spun dezbrăcați, mă refer la goi-goluți, nici măcar cu frunza în locurile mai intime. Și uite așa, cu geamurile deschise larg, cu toate luminile aprinse și cu jaluzelele ridicate, bărbatul își plimbă bijuteriile iar femeia pepenii și ce-o mai avea. Nu acum, la petrecere, ci când nu au musafiri.

Dar am pornit de la petrecere. Chiar dacă nu aș fi știut că acolo stau oameni trecuți bine de 20 de ani, tot aș fi intuit că aceasta nu poate fi dată de niște studenți. Ăștia mai tinerei s-ar fi zbenguit pe Inna, Alexandra Stan, Rihana și cine-o mai fi pe la Kiss Fm. Dragii mei vecini împreună cu gașca lor au ținut-o vreo două ore în muzica tinereții lor. Au început-o bine cu Jaga Jaga și au coborât spre Marius Dragomir, “O lume minunată”, Ace of Base, Dr. Alban, Coco Jambo (am uitat acum cine o cântă și mi-e lene să caut). Pe la 1 noaptea s-au mai domolit nițel și au dat-o pe melancolice, una populară, ceva cu mama.

Totuși oameni simțiți când vine vorba de liniștea publică, volumul cântecelor și al chiuiturilor a coborât treptat pe la ora 1 și ceva, deslușind abia linia melodică ca în final să se stingă orice ecoul. Și mă bag în pat, bucurându-mă de liniștea și răcoare nopții. Închid ochii visând la brânza cu roșii de mâine, că iar sunt la cură și ultima masă a fost acum 8 ore deci mi-e foame. Văd munți albi de brânză și roșii cărnoase, tăiate frumos în farfuria albă cu floricele aurii. Și zbang, din senin! Când am ajuns la nuntă? Aud foarte clar și taaare marșul ăla cu care sunt întâmpinați invitații la nuntă. Mă și văd apropiindu-mă de miri și de tava cu paharele de șampanie, dar când să iau o gură de șampanie dă-i cu “Fetele lui tata”. Nici somn, nici vise, nici șampanie, nici brânză! Doar nervi și muzică populară la maxim. E două noaptea, miroase a tei și-i răcoare. E numai bine de dormit…dacă nu ar fi muzică.

Merg la geam și mă uit în direcția locului cu pricina. Văd câțiva oameni prinși într-o horă moldovenească. Mă cuprinde un sentiment de compasiune și devin mai tolerantă gândindu-mă la viața acelor oameni. Probabil au vârste apropiate cu cele ale părinților mei, probabil că se trezesc zilnic la 6-7 dimineața și merg la serviciu, probabil că au salariile tăiate și nu o duc prea bine. Sunt copleșiți de griji și datorii zilnic…Pentru câteva ore își permit să se întoarcă în urmă cu zece ani, să viseze și să uite de problemele zilnice. Probabil că petrecerile astea au rămas singurele portițe prin care pot trece în alt timp.

Trecând și eu de la melancolisme la hora lor moldovenească, se pare că aceasta a fost ultimul lor joc. Cheful s-a terminat tocmai acum când începusem să le accept “neobrăzarea de a da o petrecere la 12 noaptea, dar mai ales la vârsta lor”.

 

12 thoughts on “Fiecare petrecere cu muzica ei

  1. Mr.President canta coco jambo… ehe, ce repede a trecut tineretea 🙁
    La mine e vesnic galagie, locuiesc in piata centrala si mai nou mi-au facut si sosea prin fata blocolui, ca sa treaca cocalarii cu masini luxoase, din care urla manele 🙁

  2. He,he…esti norocoasa,eu sunt inconjurata de manele din toate partile si daca fimiu asculta rock sau hip-hop mai tarziu sau mai tare…urmeaza amenintari de plangere…:))

    1. Ce pe fază ești :))
      Eu aleg orele astea târzii pentru testat teme că nu prea am vizitatori atunci (nu că în rest aș avea) dar văd că nici tu nu dormi 🙂

  3. îmi pare rău să te combat, vorba lu’ Caragiale…ăia nu umblă dezbrăcaţi, nu…oamenii trăiesc muzica şi de-aia-şi aruncă textila de pe ei !
    auzi, buei, tu ai ceva cu moldovenii ? sau, cu muzica lor ? că, dacă da, te reclam la UNICEF ! 🙂

  4. :)) M-ai facut sa rad, nu gluma! Acum, mai in gluma, mai in serios, concluzia ta mi-a placut: totul e asa de scump acum, ca singurul mod mai ieftin de a te distra ramane un chef cu prietenii. Mai o hora, mai o sarba, mai o melodie de inima albastra garnisite cu un paharel de vin si uite ce bine te simti! Ai si uitat de rate la banci, salariu micsorat, preturi crescute! E de apreciat ca la varsta lor stiu sa se distreze si sa petreaca!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: