Despre unii oameni

Oamenii frustrați de propriile defecte și nerealizări dau vina și sunt supărați pe restul, considerându-i vinovați pe ceillați pentru neîncrederea și slăbiciunea lor. De cele mai multe ori urâțenia din sufletul oamenilor complexați îi face mai antipatici decât nasul prea lung ori kg prea multe. Un om posomorât va fi urât prin atitudine nu din cauza defectelor. Se izolează de ceilalți și-și creează dușmani din te- miri-ce. Când un om cu nasul prea lung se răstește la tine, tu nu vezi nasul mare ci sufletul urât. Pentru complexat toți oamenii cu nasul mic sunt vinovați pentru urâțenia sa.

Oameni frustrați sunt și cei care dau vina pe ceilalți pentru eșecurile proprii. Mereu ăla care a câștigat trebuie să fi avut de partea sa soarta, o rudă mai bogată sau pe oricine altcineva care să-l ajute. Niciodată cel care câștigă nu este recunoscut ca învingător datorită propriilor puteri și voinței sale, iar cel care pierde se vede doar ghinionist dar niciodată perdant.

Frustratul dă mereu vina pe câștigător pentru eșecurile sale. Cel care pierde se vede inferior doar pentru că nu a avut noroc. Se mulțumește să-și plângă de milă prin prisma dezavantajelor pe care le-a avut dar nu-și amintește de oportunitățile pe care le-a ratat. Frustratului îi este greu să muncească la fel de mult ca cei de deasupra lui și bineînțeles că nu are nici voință. Așteaptă ca norocul să-i facă cu ochiul, să apară vreo mătușă bogată ori vreun context favorabil. Așteaptă ca totul să-i pice din cer…așa cum crede că îi pică și celui superior lui.

9 thoughts on “Despre unii oameni

  1. Fiecare are frustrarile lui. Am admirat intotdeauna oamenii urati fizic, dar frumosi sufleteste, care au reusit in viata, tocmai pentru lipsa de complexe si frustrari.

    1. Mie nu-mi plac oamenii care fac din defectele lor niște probleme esențiale și în asta îi implică și pe cei din jur. Ideea postului mi-a venit de la o cunoștință foarte slabă care avea ură pe oamenii cu kg mai multe decât ea. Știu că fata asta avea o prietenă numai bună, cu tot ce trebuie la spate și în față și mereu o jicnea, ba că are șunci, ba că sânii sunt prea mari, ba că fundul e lăsat,etc.
      Și mereu era posomorâtă, parcă era cineva de vină că ea nu putea purta fuste ori bluze decoltate.

  2. Frustrarea urateste omul si-l inchide intr-o colivie ferecata cu lacate ataaat de mari, ca nu va putea sa le rupa decat cu truda multa. Frustratii sunt cei care nu pot sa ia viata asa cum este ea, care nu stiu sa se accepte pe ei insisi si li se pare mult mai usor sa loveasca in ceilalti. Cunosc asftel de persoane si nu pot decat sa-i compatimesc pentru viata nefericita pe care singuri si-au creat-o. Multumesc pentru vizita si comentariul la fotografie. 😉

    1. Ce frumos ai spus 🙂
      Mulțumesc și eu pentru vizită și deși am mai trecut-o pe la tine, abia acum mi-am făcut “curaj” să comentez 🙂

  3. Foarte bine ai zis. Am mai vorbit si eu despre acest lucru, din pacate m-am confruntat cu asemenea persoane. Orice as face, eu sunt vinovata de tot. Si apoi zic ca de fapt nu-s invidiosi, nu le pasa…dar atunci de ce se mai baga in treburile mele, de ce ma tot discuta, de ce sunt atat de suparati ca eu sunt fericita? Macar de si-ar vedea fiecare de treaba lui…mi se par hidosi oamenii astia care nu pot trai de grija altuia, care urasc sa vada bucurie si fericire in jur.

    1. Uneori ți-e milă de astfel de oameni și de la ură ajungi la compasiune, dar când te calcă pe nervi parcă nu mai nici compasiune, nici milă.

  4. Eu sunt o persoana deschisa si foarte zambareata. Vorbesc mult, bine sau prost, cu oricine. Nu cred ca e cazul sa impovarez pe altii cu problemele si cu frustrarile mele. Nici nu ma consider prefacuta – pe motiv ca nu le expun. Dar, ma poti ajuta daca-ti zic, sau reusesc doar sa-ti stric si tie ziua? Si, mergand pe acest principiu, eu sunt fata vesela. De o veselie sincera. Si trista – uneori…

    Am descoperit cu uimire, in liceu – ca aveam vreo doua colege care nu ma suportau pentru ca zambesc mereu! Ce – spuneau ele – mie-mi merg toate struna si vreau sa le fac lor in ciuda?? Am fost atat de surprinsa si atat de… zdruncinata! Deranjam pentru ca eram bine. Nu pentru ca eram neagra, paroasa, nu prea slaba, nici prea frumoasa, cu note mari, cu sacoul ros in coate!

    Din fericire, nu m-a schimbat povestea asta… dar mi-a fost o lectie buna.

Leave a Reply to Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: