De lângă mine

Reuniunea de clasă

Recitind postul mi se pare că am exagerat puțin. L-am scris sub avântul sentimentelor de moment și nu dintr-o experiență proprie deoarece încă nu am participat la vreo reuniune de clasă. Așa că aștept părerile voastre, ale celor care ați avut parte de astfel de reîntâlniri.

Poate am văzut eu prea multe filme americane în care tocilarul clasei devenea proprietarul celei mai mari companii din stat iar fata cea mai frumoasă din liceu ajungea o ratată bețivă, toate fiind motive de mândrie sau de decădere cu care foștii colegi se prezentau la reuniunea de clasă.

Văd reuniunile de clasă ca pe un prilej de a ne lăuda fiecare cu ce am făcut în tot acest timp scurs de la ultima întâlnire cu colegii. Probabil că și acesta este scopul lor: să vedem cât am mai evoluat fiecare de la terminarea școlii, liceului ori facultății. Aici sunt de acord însă nu sunt de acord nici să mă picuri cu ceară cu modul în care se face acest inventar. Fiecare scoate la înaintare ce are mai bun doar pentru a impresiona. Eventual se mai găsește unul care să se simtă complexat ori care vrea să impresioneze peste măsura capacităților sale și merge la vecini și la prieteni cu împrumutul. Împrumută costumul ăla de firmă de la prietenul din Italia, mașina vecinului tocmai întors din Anglia și pentru o seară va fi cel mai tare, cel mai realizat din promoția anului 2001.

Poate nu așa stă treaba cum o prezint, însă eu așa văd reuniunile de clasă: un moment excelent pentru laude, bârfe, invidii și cârcoteli. “Ia uite-o și pe Miss boboc ce riduri are și cât s-a îngrășat! Vai, și tocilarul clasei a ajuns casier la Kaufland! Dar oare de unde a avut proasta aia din ultima bancă bani să-și cumpere mașina aia scumpă și ce vrăji i-a făcut lu’ bărbat’su de stă cu ea?” Astea sunt bârfele pe față, însă mai sunt și cele de după moment. Ajunși acasă, golim sacul cu venin în fața mamei, vecinei, surorii, prietenei celei mai bune:” O știi pe șefa de promoție? A ajuns o ratată! A venit îmbrăcată de parcă mergea la înmormântare. A divorțat de bărbat’su și acum nu-i ajunge salariu de profesor universitar nici să-și cumpere o rochie de firmă.” Și ce ne crește nouă inima că tocilara aia care nu chiulea niciodată, care nu mergea la nici un bal a ajuns o ratată. Ce contează că ea a citit tot atâtea cărți câte straturi de ojă roz ți-ai aplicat tu pe unghii în tot acești ani, că știe să poarte o discuție la fel de bine cum spargi tu semințele în fața blocului? Că barbat’su  a lăsat-o tocmai din cauza orelor prea multe peste program, din cauza pasiunii pentru ceea ce făcea. Astea sunt amănunte, pentru tine important este faptul că ai reușit să le iei ochii tuturor cu ținuta și bijuteriile tale.

De ce trebuie să acordăm atâta importanță aparențelor? Cine are mașina cea mai scumpă, cine are cele mai multe bijuterii, cine are afacerea cea mai mare, cine-i cel mai cel, cine-i cea mai cea….De ce la reuniunile de clasă nu se întreabă “ești fericit? Cum simți că ai evoluat în acești 10, 20 de ani? Crezi că te-ai maturizat și ești un om responsabil, gata să-și asume propriile fapte, gata să facă orice pentru a-și împlini visul? Mai ești la fel de ambițios ca la terminarea liceului sau a facultății? Ce ai mai păstrat din omul de atunci?”

De ce trebuie să ne stresăm atât pentru a crea o imagine care nici măcar nu ne aparține? Ne clădim viața perfectă pentru câteva ore doar pentru a nu fi mai prejos decât ceilalți. Scopul reuniunilor de clasă nu ar trebui să fie acesta. În primul rând mergi acolo pentru a-ți revedea colegii și profesorii pentru a retrăi pentru câteva clipe anii de școală.

Pentru fiecare dintre noi, cea mai mare  realizare capătă sensuri și forme diferite. Poate tocmai din acest motiv ar trebui să înțeleg aceste acțiuni și manifestări. Poate ar trebui să înțeleg că pentru cel care a fost la cules căpșuni în Spania, mașina nemțească din curtea școlii e cea mai mare realizare a sa, la fel de importantă ca familia pe care și-a format-o colega din prima bancă sau afacerea pe care o are șeful clasei. Pentru fiecare dintre noi cuvintele împlinit și realizat înseamnă altceva.

6 thoughts on “Reuniunea de clasă”

  1. Asa gandesc si eu. Pentru mine chiar nu conteaza ce-a ajuns fiecare, eu vreau sa-i vad pe toti, mi-e dor de toti. Am tinut legatura, doar cu 3-4 colegi din liceu… cu unu din ei m-am intalnit aici, in Giurgiu, si ne-am propus ca, anul asta, sa facem o intalnire, fie ea si de 23 ani, pentru ca n-am facut nici una pana acum… Eu n-am sa vin nici cu masina luxoasa, n-am nici vila sa ma laud si nici ceva poze pe langa vreo vila cu piscina, ca sa ma laud… inca nu stiu cu ce ma voi imbraca, dar cu siguranta va fi ceva lejer, in care sa ma simt bine… bijuterii nu port… am sa ma laud si eu, cu ce am, cu fiul meu… e cea mai mare realizare a mea 🙂

  2. raspunsurile la toate “de ce?”-urile tale se limiteaza la unul: pentru ca nu ne iubim, nu ne iubim deloc; daca am iubi, am fi fericiti sa fim mai prejos decat toti ceilalti si ne-ar durea nereusita celui de langa noi…

  3. eu am fost la o reuniune de clasa si a fost foarte frumos;ne-am amintit de vremurile cand eram colegi,am vorbit despre ce-am facut in toti acesti ani in care nu ne-am vazut si ce planuri avem pentru viitor;nu barfa,nu invidie(cel putin din partea mea). A fost placut!

  4. Răutățile astea depind foarte mult de fiecare, dar sunt și reuniuni frumoase, depinde cum le faci.

    Am auzit și eu pe la noi de reuniuni în care în clasă se striga catalogul, persoana se ridica și povestea ce a făcut în ultimii X ani. Care chiar poate duce la faze precum cele expuse de tine.
    Și altele sunt cele în care se întâlnește lumea, doar se prezintă cine sunt și fiecare vorbește ce vrea dacă vrea.

    E normal să existe o curiozitate, ce a făcut oare cutare. Dar nu dusă spre invidii și răutăcisme.

    Oricum, devine din ce în ce mai mai o ocazie doar de reîntâlnire, pentru că mulți colegi păstrează legătura măcar fictiv pe rețele sociale și știu ce fac.

  5. tre sa-ti zic un banc, nu ma pot abtine:P

    cica o diriginta a unei clase incerca sa-i convinga pe toti sa vina la reuniunea, peste 10 ani:

    “mai copii, o sa veniti si o sa spuneti, wow, uite-o pe Oana, e medic acum. Uite-l pe Mihai e avocat, Iosif e inginer”

    si din spate se aude o voce…
    “uite-o pe diriga, acum e moarta”:))

  6. Eu tocmai am scapat de prima Revedere….La mine a fost aiurea, si am avut sentimentul ca unii, in astia 10 ani nu au evoluat deloc. Am avut baieti care au venit la restaurant in tenisi si tricou cu Miky Mouse, care s-au imbatat si apoi s-au usurat pe garduri (dovezi sunt pozele). Iar dimineata la liceu.. nu au avut nici macar bunul simt sa treaca sa salute toate fetele (cele care in liceu invatau au fost pentru ei invizibile). Ci doar s-au adunat in gasca si au fugit in padure sa fumeze…Iar unele fete, cu fite, figuri si tinute pregatite cu un an inainte :-))))
    Da, la noi n-au fost barfe, gen “uite-o p-aia cum arata”, etc si nici n-a venit nimeni sa se laude cu masini, afaceri , etc..Insa oricum, din punctul meu de vedere a fost aiurea. Eu una ma asteptam la altceva. Nu la grupuri grupulete…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.