Anunț

Pierdut din memorie melodie. Ultima oară am auzit-o pe plaja din Eforie Nord. Semnalmentele nu sunt foarte clare, că dacă ar fi fost, aș fi găsit-o eu. Deci din ce mai țin minte: melodia nu are versuri ci este cântată la acordeon, parcă. Este specifică vacanței, plajei sau cel puțin eu o asociez cu marea. S-ar putea să mă înșel, dar parcă numele melodiei începe cu litera “b”. Știu să o fredonez așa un pic, dar ce folos că voi nu mă puteți auzi ș-apoi nici nu sunt foarte bună la reprodus melodii.

Continuare

Muzica gândurilor mele

De la o vreme nu mai reușesc să leg două fraze într-un post. Îmi aștern gândurile în litere săltărețe, am impresia că aș putea să scriu orice, însă mai mult de o frază nu pot să scot. Și am făcut ciorne întregi numai dintr-o frază pe care nu am reușit să o leg de alta. Fraze, fraze fără nici o legătură, fraze despre iubire, despre cure de slăbire, despre cireșe, despre viitor, despre regrete, despre mare, despre maturizare, despre oameni.

Continuare

Pretenții

Am prostul obicei de a opri lumina de la baie cu mâna udă. De fiecare dată zic că data viitoare mă șterg pe mâine după ce mă spăl, însă niciodată nu mă ascult, până într-o zi în care o să mă zguduie și o să mă iau în serios. Am văzut la Discovey că dacă ții o mână la spate, întrerupi circuitul electric, așa că eu țin mereu o mână la spate, poate n-oi muri electrocutată.

Continuare

Vecinul Georgică

E genul de bărbat pe care orice femeie și l-ar dori de soț și orice copil de tată.  Acum să vă explic și de ce: dintre toți masculii din cartieri (și sunt muuulți), proaspăt sau mai vechi înzestrați cu câte unul, doi sau trei copii, el e singurul care se pune la mintea copiilor de 5-8 ani. Îl aud în fiecare seară cum vorbește cu prichindeii, cum îi învață jocuri noi sau cum bate mingea pe terenul viran dintre blocuri. Nu de puține ori i-am surprins soția și copilul cum îl așteptau nerăbdători de la servici, cu ochii beliți pe geamul din bucătărie, să coboare din mașină și să urce mai repede la ei. Când dădeau ochii unii cu alții, își fluturau mâinile în vânt și-și trimiteau bezele.

Continuare

La început și la sfârșit. Iubirea

Dacă oamenilor care se iubesc le-ar spune cineva că va veni o zi, în viitor, când nu se vor mai înțelege și vor ajunge la despărțire ori la divorț, probabil că super-îndrăgostiții le-ar râde în nas acelui cineva. “Noi să divorțăm?Dar ne iubim atât de mult…Cum se poate să a vină o zi în care eu să nu-l mai iubesc pe el și el pe mine? El este viața mea și nu-mi imaginez și nici nu-mi doresc pe altul lângă mine. Mă simt completă lângă el, el îmi aduce tot ce-mi trebuie și tot ce-mi lipsește!”

Continuare