Nu am apucat niciodată să îţi scriu o scrisoare pentru că noi doi am avut norocul să ne petrecem împreună cam toate vacanţele mele de şcolăriţă. Cred totuşi că ţi-ar fi plăcut să primeşti de la mine măcar un rând pe an, atunci când am crescut mare şi nu am mai venit pe la matale decât în fugă. Te-ar fi bucurat scrisoarea mea pentru că am văzut că ai păstrat scrisorile primite de la fiul matale cât timp a fost în armată.

Îţi scriu acum, când nu mai poţi citi scrisoarea de la nepoată, dar bunicule dragă, mi s-a făcut dor de matale şi de copilăria mea. Când mă uit la ea cu ochii minţii văd toată fericirea consumată pe uliţele satului şi în curtea, în via, în grădina şi pe dealurile satului uitat de lume.

Îmi amintesc atât de bine de mirosul ţigării Carpaţi proaspăt începute de matale, de mirosul chibritului abia stins cu o mişcare a măinii în vânt. Mereu mirosul unei ţigări abia aprinse îmi va aminti de matale.

Bunicule, mai ţii minte gustul pâinii de oraş pe care o tăiai in felii groase şi pe care o puneai într-o pungă de hârtie? Destinaţia era via din deal unde ne aşezam unul lângă altul şi o priveam cum se întinde la picioarele noastre. Limitele nu erau decât cerul şi pădurea din zare pe care o credeam crescută tot din cer sau cel puţin credeam că vârfurile celor mai înalţi salcâmi ating seninul. În toate cărţile pe care le citesc şi apare vreo pădure, eu văd iarba, copacii şi dealurile din copilărie.

Mi-e dor de tufa mare cu trandafiri mici din faţa casei, de prispa casei cu stâlpi de lemn unde matale agăţai cana verde cu apă rece cu care mă spălam în fiecare dimineaţă. Mi-e dor de chipul matale pe care încep să-l cam uit, însă, nu ştiu cum, dar ţin minte perfect toate amintirile în care matale apari.

Mi-e dor de brânza de oaie scoasă din putina de lemn, de omleta cu mărar proaspăt adus din grădină, de laptele dulce, dulce. Îmi lipseşte radioul din bucătărie, aşezat pe poliţa ferestrei, la care ascultam în fiecare duminică dimineaţa o poveste expusă într-o piesă de teatru. Îmi lipsesc toate dimineţile de vară în care mă trezeam în odaia răcoroasă iar primul lucru pe care îl vedeam era covorul cu trandafiri roşii, ţesut de bunica…

Şi cum aş putea să uit podul casei care pentru mine şi surorile mele era un loc tainic unde stăteau pitite cele mai mari mistere ale lumii, alături de cufărul plin cu caiete din timpul şcolii ale mamei şi ale fratelui ei. Nu ţineam cont de căldura copleşitoare care trecea de tabla casei şi nici de praful pe care-l ridicam odată ce mâinile noastre căutau nu-ştiu-ce, dibace prin lada veche. Matale nu te supărai pe noi că întoarcem casa până în pod cu fundul în sus, matale erai fericit că ţi-au venit nepoatele să-ţi mai aline din singurătate…

Îmi pare rău că nu am ştiut să mă bucur mai mult atunci de toate aceste minuni pentru că acum sunt conştientă că nu voi mai trăi niciodată acele veri. Amintirile nu mai există decât în mintea mea. Odaia în care mă trezeam în dimineţile de vară e goală acum, fără covorul ţesut, şi-i frig în ea, foarte frig, probabil ca în mormântul care ţi-e casă de opt ani. Prispa casei e ştirbă pe la colţuri iar stîlpii de lemn abia se mai susţin pe ei înşişi. Nici mărul unde ne făceai scrânciob parcă nu mai rodeşte ca pe vremea matale, nici cireşul negru, nici gutuiul şi nici trandafirii şi iasomia parcă nu mai au miros…

Nici nu ştiu dacă mai există ţigări Carpaţi, însă cu siguranţă matale, tataie, nu mai eşti. Nici pălăria de culoarea cafelei dar imaginea matale cu pălăria pe cap şi mirosul fumului de ţigară abia aprinsă nu le voi uita niciodată…

19 thoughts on “Dragă bunicule,”

  1. m-ai facut sa mi se faca dor de copilarie…bunicul meu cu care am copilarit mai traieste dar bunica e plecata dincolo de cand aveam 12 ani si mi-e dor de ea parca din ce in ce mai mult

  2. Postul asta mi-a amintit de oamenii dragi mie…de bunicii mei, de locurile minunate din copilarie…Poate ca uneori e bine sa ne intoarcem, macar cu gandul, la vremurile care au trecut, la oamenii care ne-au facut mai frumoasa viata..

  3. Foarte frumos text. Foarte frumoase amintiri si frumos scris! mi-au dat lacrimile 🙂

    Si eu sufar ca nu pot tine amintirile mai vii, mai palpabile. Sunt atat de vii si totusi atat de departe, incat te raneste imposibilitatea retrairii lor!

    Cred ca ce putem noi face e sa iubim in continuare locurile noastre dragi, locurile in care oamenii pe care i-am iubit si inca ii pretuim, au trait. Si poate.. sa revenim pe acolo cu copiii nostri, carora sa le vorbim despre ei.

    Uneori ma gandesc cu tristete ca ne vom duce si noi din lumea asta.. Dar daca as sti ca nepotii mei ar scrie asa ceva, as muri linistita.

  4. Ah! draga mea, parca ai scris si din in inima mea. Bunicii mei sunt si ei printre ingeri si desi ma gandesc mereu la ei, niciodata nu m-am gandit ca le-as putea scrie. Dar ai scris tu, complet, frumos cu bucurie si lacrimi amestecate. Ce mai pot spune eu? poate doar, “Multumesc, draga Mazgalica!”

  5. Citind, parca am si vazut imaginea bunicului…care seamana cu a tatalui meu;nici el nu mai este ,a lasat doar un gol care nu-l pot umple si un dor nesfarsit…

  6. Pana si copilaria noastra seamana :)…vacantele de vara petrecute la tara… ulitele, curtea, via de pe deal, gradina… painea de la oras, tufa de trandafiri din fata casei si cea de la poarta… radioul din bucatarie si povestea de la “buna seara copii”… odaita racoroasa in zilele de vara, podul casei in care erau caietele si cartile mamei, din facultate… leaganul legat de crengile nucului, facut special pentru mine… palaria de culoarea cafelei… si multe alte amintiri… Mi-e dor de tataie si incerc sa cred ca inca mai traieste :(… Am scris si eu cateva amintiri, atunci cand a murit, dar n-am scris asa frumos ca tine. http://carmensima.ro/2009/03/29/tataie/

    1. Încep să mă gândesc serios dacă între noi nu a existat vreo legătură într-o viaţă anterioară :))
      Sunt sigură că mai avem multe lucruri în comun.

    1. :)) Daaa, nu te mai recunosc! Nici nu ştiu dacă eşti tu :)) Am reuşit să scot picătura aia de sensibilitate? Sensibilă până în fundul…sufletului.

  7. Ai mei s-au dus de cel puțin 15 ani, dar îi am la fel de dragi și buni în mine și mi-e cel puțin la fel de dor de ei. Bine m-ai găsit și te-am găsit! Referitor la ce-mi spuneai la mine, vine cu timpul acceptarea că toate au un rost. Cu înțelesul rostului, cred că și mai greu 🙂 Probabil că dacă nu plecam din țară am mai fi mers așa călduț multă vreme. Oricum, eu am simțit înainte de plecare că va fi așa, deși nu îmi imaginam rapiditatea cu care se va întâmpla. În momentul în care am înțeles (și eu am înțeles pe la 27 de ani) că binele și frumosul pe care îl ofer nu e neapărat binele de care are nevoie cealaltă persoană, plus realizarea faptului că dacă cineva începe să-ți facă rău, chiar dacă nu vrea, înseamnă că trebuie să-l îndepărtezi, atunci am putut să mă detașez frumos și calm (deși nu e ușor, nu e mișto și simți că se rupe ceva din tine, dar e sănătos). Îmi place tare mult cum scrii și te-am adăugat cu plăcere la lista mea de prieteni (asta nu înseamnă că trebuie să mă adaugi și tu!). Toate bune!

    1. Bine ai venit :)!
      Eu îţi admir hotărârea şi mai ales puterea de a lua o astfel de decizie şi bineînţeles că îţi admir şi modul în care scrii.
      Te-am adăugat fără să simt cea mai mică obligaţie 🙂

  8. pentru 5 minute nu mi-am mai simtit picioarelepe stranse sub mine si m-am trezit iar in casa bunicilor; e atat de greu sa ne intoarcem in copilarie si saii aducem pe cei dragi la viata…

  9. ce dar minunat ne-a fost dat nouă…acela de a ne putea aminti. iar tu evoci trecutul într-o manieră care te duce obligatoriu până acolo, în căutarea timpului pierdut…a fost o provocare pentru mine și dacă nu ar fi atât de personal totul, aș face-o leapșă! sunt sigură că fiecare are de trimis o astfel de scrisoare. De altfel…comentatorii tăi, o confirmă.
    Mă bucur că am trecut pe aici din nou.
    Gând bun 🙂

    1. Draga mea, mulţumesc pentru vorbele frumoase şi sunt fericită dacă am putut, fie şi cât a durat cititul postului să vă întorc spre anii copilăriei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: