Hmm….

Nu ştiu ce se întâmplă cu blogul meu şi cu activitatea mea blogărească dar le văd lipsite de viaţă şi pustii. Parcă nu mai sunt ce erau odată…O fi din cauza faptului că nu mai am atât de mult timp încât să le dedic şi lor o bucată ? Şi parcă nici nu mai am avântul ăla să scriu, să comentez, să citesc, nici cuvintele parcă nu mi le mai găsesc deşi aş avea atâtea de scris…E clar: nu mai am timp să fac toate astea, dar din câte ştiu eu, fix când nu poţi face un lucru îţi vine chef să-l faci. La mine nu e aşa, nu am timp dar nici tragere de inimă…

O fi şi cu blogul ăsta ca într-o relaţie? La început eşti entuziasmat şi acaparat de noul partener, transformi toate defectele în calităţi ca după o vreme, după ce ajungi să te obişnuieşti cu el, ba chiar începi să te plistiseşti, îţi dai seama că nu te mai atrage ca la început…

Sper să fie doar ceva trecător şi să simt din nou aceeaşi pasiune când vine vorba de blog. Sper să nu se aşeze praful de două degete pe el, aşa cum s-a mai întâmplat odată. Oi găsi eu câteva minuţele să mai scriu ceva şi să sar din blog în blog.

Sunt singura pe care a părăsit-o pasiunea sau aţi trecut şi voi prin astfel de etape de iubire-ură faţă de tot ce ţine de blog?

16 thoughts on “Hmm….

  1. Eu am fost constantă în „sentimente”, chiar și față de blog. Pe mine doar anumite probleme m-au ținut deoparte de blog.

    Dar fiecare e diferit.
    Pentru unii blogul e o aventură de ani de zile, alții încearcă puțin câteva luni. Unii se lasă după 4 ani, alții îl folosesc câteva săptămâni pentru o decepție amoroasă.

    Dacă nu te simți la locul tău aici, de ce să intri? 😛
    Mai bine faci altceva în momentele de „ură” față de blog. 😀

    Văd că ai avut deja două pauze lungi de tot de blog.
    Poate asta e încă una.

    1. Dacă stau bine să mă gândesc, nu cred că blogul e o aventură ci mai mult o necesitate.E cam singurul loc unde pot să-mi potolesc setea de scris şi în acelaşi timp să-mi înec gândurile.
      Mi-a fost dor să scriu şi de tot ce înseamnă blogging atunci când am făcut pauzele alea dar atunci ca şi acum, blogul a căzut pe locul doi, având prioritate alte treburi. Deocamdată nu simt dorul ăla imens de a scrie dar parcă nici nu-mi vine să-l las 😀

  2. Mie stii ce-mi pare rau? Ca am avut o stare dinasta exact in perioada sederii mele in Franta si nu am detaliat fir-a-par toate cele vazute si experimentate. Multi dintre noi avem perioade dinastea, nu te lasa invinsa pentru ca apoi sa nu regreti ca mine. Te pup.

    1. Mulţumesc, Anca pentru încurajări! Ştiu despre ce vorbeşti, aşa şi mie îmi vine greu să scriu despre un lucru pe care îl trăiesc intens atunci şi am impresia că amintirile vor rămâne mereu la fel de vii despre acel lucru. De asta e bine să scriem pe loc pentru că atunci trăirile sunt cele mai adevărate iar peste ani când vom citi, vom retrăi din cuvinte 🙂

  3. Eu am avut o asa stare acum o saptamana. Eram chiar foarte hotarata sa nu mai scriu.. si totusi mi`am revenit. Nu stiu… pt mine blogul e un “Ceva” ce ma asculta mereu si e de acord cu ce cred eu. Si mai mereu gasesc solutii in posturile altora.
    Si ma si relaxeaza.
    Sper sa iti revii si sa scrii cu acelasi avant. Citeam pe nerasuflate marea parte a postarilor. Mai ales dimineata la cafea 😀

  4. Scriu doar cand am timp si chef… in schimb citesc in fiecare zi, la altii :)… Lasa, mazgalica, daca se pune praful, il sterg eu ca tor trec in fiecare zi pe aici :)… tu sa fi sanatoasa!

  5. Deci nu ma las :))…
    Citesc in fiecare zi tot ce am in blogroll si postez pe blogul meu la doua zile..pentru mine e de ajuns,deocamdata am ce povesti si scrie…si nici nu m-am plictisit.

  6. … sau poate ca, exact ca intr-o relatie de durata, candva cuvintele nu mai au sens … un gest, o privire, un zambet “spunand” mult mai multe.

  7. mă bag şi eu ca musca, nu ştiu de ce-mi permit pentru că am câteva luni de aşa ceva şi la început dragostea e mare. mai apoi se poate reproşa că a trecut dragostea dintâi… dar eu nu scriu sau scriu puţin din cauza netului – că nu am şi trebuie să merg la câte cineva cu stickul să postez sau când vin la firmă să-mi găsesc timp să fac asta!
    una dintre fetele de pe wordpress spunea că scrie pentru fetiţa ei, să citească peste ani. eu nu m-am gândit la asta. am zeci de jurnale din adolescenţă şi nu cred că le va desface vreodată copilul meu cum nu cred că va frunzări blogul. scriu pur şi simplu pentru că gândesc multe lucruri şi nu am cu cine le discuta. de exemplu, cu cine să împărtăşesc şocul pe care l-am avut într-o dimineaţă când din 301 am văzut pe un hidrant scris de 7 ori: TACI. ce s-o fi petrecut acolo, cine-a scris? de ce?
    blogul e o chestie pentru ceea ce-ţi atrage atenţia şi poate să-i ajute şi pe alţii.
    eu zic să scrii zilnic măcar 3 rânduri pentru că ai ce şi oamenii se vor bucura să te citească.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: