Poţi iubi fără motiv?

Unii oameni spun că iubirea justificată nu e iubire ci trebuie să iubim fără un motiv anume. Adică nu poţi spune că iubeşti pe cineva pentru că are grijă de tine, e bun sau îţi aduce flori în fiecare zi. Cică trebuie să-l iubeşti şi atât, dar nu pentru toate astea.

Ciudat a fost când am descoperit că nu întotdeauana am împărtăşit acest gând. În căutările mele pe google, am găsit un comentariu scris de mine acum doi ani la un post cu aceeaşi temă. Răspundeam atunci: “Mare dreptate ai! Iubirea justificată e o iubire condiţionată. Asta înseamnă că atunci când iubeşti pe cineva pentru o anumită calitate a sa, şi la un moment dat dacă el/ea nu mai prezintă acea calitate, asta însemnă că nu-l mai iubeşti?” Mă mir că a existat un moment în care eu am zis asta. Am avut impresia că întotdeauna am gândit ca astăzi iar acel comentariu mi-a apărut ca şi cum nu ar fi fost scris de mine…

Astăzi spun că trebuie să existe motive pentru care să te îndrăgosteşti şi să iubeşti un om, pentru că eu nu ştiu cum e să iubeşti un individ doar pentru că există. Eu te iubesc pentru că eşti răbdător cu mine, mă asculţi şi că mă ajuţi când am nevoie, mă faci să râd, dar şi pentru că eşti dezordonat, aiurit şi pentru că mă superi uneori. Eu iubesc un om pentru toate astea şi l-aş iubi şi dacă nu ar fi răbdător sau nu ar fi aiurit. Dacă mi-ar aduce flori în fiecare zi, nu l-aş iubi mai mult însă dacă ar fi violent cu mine, nu l-aş mai iubi deloc.

Toate acţiunile dar şi modul de a fi al unui om condiţionează iubirea. Şi mi se pare normal să fie aşa. Suntem rezultatul gândurilor şi acţiunilor noastre. Dacă spui “eu nu te iubesc pentru că mă iubeşti şi tu ci pentru că exişti” înseamnă că nu gândeşte ce vorbeşte. Aşa cum poţi să-l iubeşti doar pentru că există de ce nu poţi să nu-l iubeşti doar pentru că există? Ar fi de ajuns să existe lângă tine dar să se poarte urât cu tine, să te facă să suferi? În cazul ăsta l-ai mai iubi doar pentru că există?

Pe lumea asta cred că putem vorbi de un singur tip de iubire necondiţionată şi nejustificată: iubirea părinţilor pentru copiii săi. Oricât de ingrat ar fi copilul, mama întotdeauna îl va iubi. Atât! Altă iubire nejustificată nu cunosc. Nici măcar dragostea pentru părinţi nu poate fi permanentă sau nedeterminată de anumite acţiune. Un tată care îşi bate copilul şi apoi îl părăseşte într-un orfelinat nu cred că va simţi iubire din partea copilului sau poate nu atât de multă ca un tată model. Deci nu e de ajuns să exişti ca părinte dacă nu ştii să te porţi ca un părinte, nu e de ajuns să fii frate dacă uiţi de această atribuţie şi nu ajunge nici să fii jumătatea cuiva dacă tu nu te comporţi ca jumătatea cuiva.

Ar fi atât de uşor dacă am iubi pe cineva fără să fim influenţaţi de caracterul acestuia, de acţiunile lui pe care le raportăm la persoana noastră. Nu ar mai exista divorţuri şi despărţiri, bătrâni singuri sau copii uitaţi prin orfelinate. Uneori e atât de aiurea că oricât de bun ai fi şi oricât ai vrea să-i faci pe plac celui pe care îl iubeşti, acesta tot nu va fi mulţumit şi tot nu te va iubi.

Dacă am iubi oamenii doar pentru că există, asta ar însemna să alegem la întâmplare un individ pe care să-l numim soţul şi tatăl copiilor noştri. Dar nu! Nu facem aşa ci ne alegem un om la care descoperim anumite lucruri ce ne plac, deci ne îndrăgostim de acel om pentru ceea ce este şi pentru cine este el. Acţiunile şi caracterul lui ne condiţionează iubirea.

Tu poţi spune că iubeşti fără motiv? De ce iubeşti pe acel cineva şi nu pe altcineva?

14 thoughts on “Poţi iubi fără motiv?”

  1. Eu iubesc omul pentru ceea ce este nu pentru cum este sau ce face.
    Iubesc…chiar fara motiv si ma intreb in fiecare zi ” de ce il iubesc” dar nu pot spune o explicatie …deci e fara justificare.

    1. M-a bucurat comentariul tău şi mă bucur că poţi iubi atât de frumos. Sper să nu fii dezamăgită vreodată de cei pe care îi iubeşti. Ai mai putea iubi un om care te dezamăgeşte foarte tare, un soţ care te bate sau nu îşi iubeşte copiii?

  2. Draga mea, în mare sunt de acord cu tine însă îţi spun că nici treaba cu mamele nu e general valabilă. Am văzut şi auzit despre mame denaturate, care se comportă cu ai săi copii ca şi cu o bucată de carne şi nimic mai mult.

  3. Iubirea de mamă nu e așa nejustificată. Da, își iubește copilul orice rău ar face, orice rău i-ar face, chiar dacă e urât sau prost.

    Dar vezi, acolo nu scrie „orice om de pe stradă” ci „copilul ei”. Chit că îl naște ea, chit că îl înfiază, tot e obiectul acelei iubiri necondiționate pentru că știe că e al ei. Nu iubește orice copil din maternitate sau din orfelinat, ci pe cel care știe că e al ei, și nu pe altcineva.

    Așa că iubirea asta necondiționată e un ideal cam departe de noi.

    Chiar dacă vedem sau nu, o cauzalitate există, fie doar că ea e ce inițială (de ce ne-am dus spre un om, și nu spre altul mai puțina spectuos sau mai puțin respectuos, etc.).
    Iubim pentru că este al nostru, pentru că ne atrage aspectul, pentru că ne atrage comportamentul, pentru că o anumite calitate ne face să se lipească de sufletul nostru…

    Și chiar dacă o mamă nu alege, dacă familia nu se alege… mereu va fi un motiv pentru care din toți ne-am alege prietenii sau partenerul.
    Pentur că nu iubim pe oricine, nu iubim un om extraordinar de rău sau unul extraordinar de urât, nu iubim un prieten care s-a purtat urât cu noi șamd.

  4. De acord cu Diana Emma. Iubim pe cineva pentru ca este al nostru.
    Si ca sa devina al nostru, exista o serie de afinitati pe care le descoperim inainte, precum si o serie de ne-afinitati care nu ne deranjeaza prea tare. In momentul in care omul meu ma face sa sufar (mama, tata, copilul, sora, fratele, sotul, prietenul/prietena) eu voi spune: acesta nu e omul pe care il stiu eu; ceva s-a intamplat de se comporta asa; ceva nu e in regula, ori cu el, ori cu mine, de a ajuns in stadiul asta. Si cautam sa investigam ce s-a intamplat, dar tot din iubire. Si, din iubire, il vom ajuta sa redevina ceea ce stim noi ca este. Este modelul iubirii lui Dumnezeu pentru om: El ne-a creat, deci suntem ai Lui; ne iubeste pentru ca ne vede deja ajunsi la stadiul desavarsirii, El ne vede impliniti, ajunsi la asemanarea cu El si spune ca suntem buni (dupa creatie spune ca toate sunt “foarte bune”). Deci, atunci cand deviem de la drumul catre desavarsire, intervine in creatie sa ne ajute sa revenim, intervine pana la a-Si lua asupra Sa vina pentru greselile omului si accepta sa patimeasca in locul lui. (I know, a little too much for atheists/agnostics/other religions but it’s a free world). Astfel face si o mama iubitoare: copilul sau face ceva de care nu il credea capabil. Ranita, se duce totusi sa incerce sa rezolve problema, chit ca se poate face de rusine. Un copil iubitor, va raspunde la aceasta prin modificarea comportamentului astfel incat parintii sa nu mai sufere. O sotie iubitoare intelege sa sotul a devenit alcoolic din anumite motive(recente sau petrecute in copilarie si refulate, iar acum reactivate) si incearca sa-l ajute sa le depaseasca, asa ca nu-l va parasi dupa prima bataie. Daca omul nu vrea, evident, nu-l poate forta si daca nu se mai poate trai, il va parasi. Dar nu va inceta sa-l iubeasca, asa cum stie ca e el in inima lui, atunci cand nu e alcoolic. La fel si Dumnezeu, nu ne forteaza libertatea, totusi, nu inceteaza sa ne iubeasca.
    Iubirea trece prin 3 stadii: fileo, eros si agapis. Iubirea de tip agapis este desavarsita si neconditionata, cea care indumnezeieste pe om. Omul invata sa iubeasca cu fileo, apoi cu eros, apoi atinge agapis cu o serie de persoane si apoi invata sa ii vada pe toti ca si cum ai fi ai lui si ii iubeste pe toti cu iubirea agapis. Asa au ajuns sfintii.

    1. Wow, Ma regasesc foarte mult in comentariul tau, Cred ca iubirea are la baza dorinta si frica de a nu cunoaste singuratatea, iar ca sa iubim pe cineva, sa fie al nostru facem enorm de mult sacrificii… abia atunci cand totul se termina intr-o relatie/casnicie/fie chiar si o simpla amicie iti dai seama cu adevarat cat de mult ai luptat si cat de mult ti-ai dorit sa nu se termine….

  5. Iubirea tine mai mult de sacrificii. Nu poti sa iubesti un om pentru ca te`a lasat balta de n ori si totusi iti spui ca`l iubesti ..pentru ca e rebel. Gandiri adolescentine.
    Da, iubesc pentru ca stie ca daca am sa zic ca vreau o felie de lamaie in ceaiul ala cald, o sa-mi puna 2, pentru ca stie ca de fapt asa imi place. Pentru ca daca eu zic ca azi am chef sa stau, o sa vina cu o invitatie de nerefuzat intr-un loc dorit de mine. Pentru ca se supara uneori fara motiv. Pentru ca stiu cum sa fac sa fie ‘lapte si miere” atunci cand de fapt se afla intr-o stare de noroi si furtuna.
    Iubesti ceva pentru ca este al tau, cum a zis si Diana. Al tau intr-o cantitate relativa.
    Iubesc cand gasesc puncte comune si totusi atat de diferite. Cand semanam asa de mult si totusi am ce invata de la persoana respectiva in fiecare zi. Pentru ca ma modeleaza si la randul meu modelez, deci ne modelam.

    Da..cred ca de fapt am motive pentru a iubi ,cu toate ca in copilaria mea am iubit platonic, fara motiv. Iubeam pentru ca…era diferit si rebel si imi placea ca era exact cum as fi vrut sa fiu. Bine, o copilarie, dar pentru mine atunci aia era iubire.

    Iubire neconditionata pentru mine.. este dragostea pentru sora mea. Nu am motive sa o iubesc..nu o iubesc pentru ca e frumoasa sau desteapta sau ca se impiedica de propriile haine, ca mai calca stramb.Ci doar pentru ca e sora mea.

  6. Vă mulţumesc pentru comentariile atât de ample şi complexe! Prin ele aţi reuşit să spuneţi ceea ce eu nu am ştiut sau am uitat să adaug la post.
    Aveţi dreptate: când iubim pe cineva, îl iubim, în primul rând pentru că este al nostru iar dacă intervin schimbări în comportamentul acestuia trebuie să găsim cauza care a determinat această schimbare.
    Recitind postul, îmi dau seama că nici nu se ridică la valoarea comentariilor voastre 🙂

    1. Nu știu cum e în general, dar de când te citesc eu, ai pornit multe discuții frumoase, problematici puternice… niște subiecte care cel puțin pe mine m-au inspirat de multe ori să reflectez adânc.

      Îmi face plăcere să te citesc și te felicit pe tine pentru posturile și discuțiile de aici!

      1. Mulţumesc pentru aprecieri, Diana! Eu mă bucur că am cititori inteligenţi şi ştiu că atunci când postez ceva, răspunsurile vor fi pe măsura aşteptărilor.
        De multe ori ideile le schimb pe parcursul posturilor. Mă apuc să scriu despre cele mai frumoase oraşe şi mă trezesc că vorbesc despre iubire.
        Ştiu că ar trebui să reflectez mai mult la temele astea complexe, dar în acelaşi timp mai ştiu că oameni inteligenţi ca tine vor spune ceea ce eu nu am spus în post 🙂

  7. Iubirea este un sentiment puternic, dar pe cat este de puternic pe atat este si de greu sa gasesti pe cineva care sa impartaseasca acelasi sentiment, intodeuna intr-o relatie iubirea are greutate mai mare in una din cele doua parti…

  8. Daca imi permiteti si mie sa ma exprim la acest subiect, eu stiu ca sunt trei feluri de dragoste:
    Eros, Fileo si Agape
    –Prima, este dragostea mostenita de la mama eva, pe care a invatat-o de la Sarpe, si apoi a venit cu ea la Adam, si prin asta s-a perpetuat neamul
    — Al doilea mod de a iubi este acela conditionat de existenta noastra in familie si societate, si ti-o impartasesc pentru ca o voi primi si eu de la tine, cu siguranta, pentru ca “sangele apa nu se face” si vorba Legii lui Ohm : “esti om cu mine, sunt om cu tine”
    —Si a treia IUBIRE este aceea adevarata, este DRAGOSTEA fara inceput si neconditionata, care se ofera intai, care nu pretinde nimic si totusi cere totul :”DA-MI INIMA TA ”
    Aceasta este dragostea lui Dumnezeu, care nu se va putea niciodata exprima in mod deplin in cuvinte, chiar daca ” Oceanul ar fi plin cu cerneala si fiecare pana ar fi folosita ca unealta de scris”
    Totusi, PAVEL a dat urmatoarele caracteristici:
    “Dragostea este indelung rabdatoare,este plina de bunatate:dragostea nu pizmuieste:dragostea nu se lauda,nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire ci se bucura de adevar,
    acopere totul, crede totul, nadajduieste totul,sufere totul. Dragostea nu va pieri niciodata ” ( ! Corinteni 13.4-8 )
    Cu siguranta ca toate lucrurile si gandurile de pe pamant sunt schimbatoare, odata cu trecerea timpului, si noi nu mai putem gindi la fel de nevinovat cum gandeam in copilarie, Dar suntem informati ca exista totusi trei elemente care nu se pot schimba :” credinta, nadejdea si dragostea, care este mai “mare” dintre toate

Leave a Reply to elenad Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.