Nu vreau o iubire cât o viaţă dacă nu vei fi lângă mine o viaţă

Niciodată nu mi-a fost teamă de despărţiri. Nu m-au speriat nici suferinţa şi nici amintirile cu care am fost nevoită să trăiesc un timp. Ştiam că va veni o vreme în care, atât suferinţa cât şi amintirile vor fi acoperite de ţărâna timpului.

Ştiam că durerea unei despărţiri şi amintirea zilelor în doi nu vor mai avea niciun rost după un anumit număr de clipe. Uneori mai venea cineva care acoperea durerea cu fericire trăită în doi iar amintirea penultimei iubiri devenea frumoasă. Alte ori se întâmpla să nu găsesc pe nimeni dornic să treacă de poarta sufletului meu. Nu mă necăjea nici acest aspect pentru că ştiam că timpul este amantul meu etern care vindecă rănile tuturor iubirilor şi despărţirilor.

Însă peste ce nu aş putea să trec este iubirea cu care aş fi nevoită să trăiesc toată viaţa după o despărţire. Nu ştiu dacă aş putea să mă trezesc în fiecare dimineaţă cu gândul şi cu sufletul la o iubire pierdută şi cu trupul lângă o iubire prezentă dar pe care nu o iubesc. Nu mi-aş dori vreodată să iubesc toată viaţa o iubire trecută, să merg pe stradă de mână cu iubitul de azi iar sufletul să-mi plângă după iubitul de ieri.

Ar fi un blestem prea mare să-mi plângă inima după iubirea neîmplinită, să-mi sărut soţul ori iubitul dar în faţa ochilor să am imaginea acelei jumătăţi cu care nu am apucat să fiu fericită până la final.

Nu aş putea trăi iubind toată viaţa un om din trecut iar cel din prezent să-mi umple doar timpul fizic. Nu aş putea trăi tânjind toată viaţa după un iubit care nu mai este al meu. Şi nu ştiu cum ar fi mai rău, să existe cineva care să-mi umple timpul fizic şi să mă iubească iar de la mine să nu primească nimic sau să nu existe nimeni în a mea viaţă, să nu mai pot ţine lângă mine nici un alt iubit din cauza unei fantomatice iubiri?

Ar fi dureros să iubesc toată viaţa un om care nu mai este lângă mine. Ar fi mai puţin dureros dacă de acel om m-ar despărţi moartea. Însă suferinţa ar fi infinită dacă acel om ar ieşi cu soţia la plimbare, cu copiii în parc, l-aş vedea zilnic când pleacă la serviciu, când merge să cumpere fructe din piaţă ori flori pentru soţie, dar el ar trece mai departe ca şi cum nu ne-ar fi legat odată o dragoste mare, poate la fel de mare ca cea pe care i-o poartă soţiei.

Nu vreau să ajung vreodată să iubesc pe cineva după ce acelui cineva i-a trecut iubirea. Dar dacă mi se poate întâmpla vreodată aşa ceva, să punem punct de sfârşit şi de început, să lăsăm iubirea să devină o amintire.

3 thoughts on “Nu vreau o iubire cât o viaţă dacă nu vei fi lângă mine o viaţă

  1. Frumos si interesant articol. Cand intervine moartea, se intampla sa treci foarte greu peste sau chiar sa nu treci. Si oricat te-ai stradui, sa nu te poti reindragosti. Dar daca el trece cu usurinta peste iar tu nu, este trist. Aici vorbesc ipotetic. Am o cunostinta in situatia asta. Il iubeste si acum, desi sunt despartiti de 5 ani si au un copil impreuna. Copilul are 11 ani. El isi vede linistit de viata lui, soarta copilului nu-l preocupa prea tare, iar pe ea o cauta doar cand i se face dor. Si dorul ala tine putin. Ea a incercat de multe ori sa se implice intr-o alta relatie, dar niciodata n-a reusit. Pentru ca nici acum nu poate sa si-l scoata din minte si poate si pentru ca n-a intalnit persoana potrivita, inca.

  2. evoluam continuu si noi si relatiile noastre, uneori in directii diferite. daca nu constientizam diferenta intre ce avem si ce nu vom mai avea niciodata, ne irosim viata traind in trecut, ipotetic vorbind 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: