Mi-e teamă de…

Ca mulţi dintre voi, de mică am început să cunosc sensul cuvântului “teamă”. La început mi-a fost frică de Bau-bau, apoi de întuneric şi de monştrii de sub pat. Trăiesc cu teama o bună bucată de vreme, chiar şi după ce stimulul care a declanşat-o nu mai există. Teama persistă şi asta se vede în precauţia cu care acţionez în situaţii similare. Dacă am căzut de pe bicicletă şi am făcut buba, a doua oară nu mă mai urc, de frică să nu mă rănesc iar.

Teama devine un inhibitor al acţiunilor dar şi un mijloc de conservare. Teama elimină riscurile, când ţi-e teamă de ceva, nu ieşi din rutina ta şi nu te aventurezi în necunoscut. În acelaşi timp, câştigi mult mai rar decât dacă ai fi riscat.

De la o vreme am mai învăţat, de voie, de nevoie că frica trebuie învinsă, indiferent de situaţie. Aşa m-am autoeducat că dacă prima oară când am fost la dentist am nimerit un doctor nemilos care scoate dinţii fără anestezie, a doua oară situaţia nu se va mai repeta. Să zicem că prima dată a fost o întâmplare că am nimerit un doctor nebun, însă a doua oară voi căuta unul blând care îmi tratează durerea de măsele dar şi teama de stomatologi.

Bineînţeles că astăzi nu îmi mai este teamă de Bau-bau, de întuneric sau de bicicletă. Am găsit până şi un doctor stomatolog care mi-a alungat frica de scaunul din cabinet, de freză ori de ace.

Unele temeri ale mele sunt bizare iar altele se încadrează în fobiile unui om sănătos la cap. Cărui om normal îi este teamă de pisici ori de dopuri de şampanie? Uite că mie îmi este şi chiar dacă par fobii de om nebun, pentru mine sunt la fel de serioase ca teama de incendii ori  de boli. Bineînţeles că am şi temeri mai serioase pe care le văd la fel de mari ca pe cele din copilărie. Frica de cutremure este la fel de gravă cum era cea de întuneric. Acum mă tem la fel de tare de tot ce pocneşte de la dopuri de şampanie până la explozii, la fel cum mă temeam de Bau-bau. Mă tem ca cei dragi să nu păţească ceva, mă tem să nu iau diferite boli, mă tem să nu rămân singură şi neiubită…

De unde vine teama asta?

De cele mai multe ori din necunoaştere iar alte ori din slăbiciunea noastră. Ne temem să dăm mâna cu un om infectat cu HIV pentru că nu ştim cum se transmite virusul. Ne este frică să nu fim părăsiţi deoarece nu ne cunoaştem pe noi şi nu ne cunoaştem limitele până unde putem merge.

Uneori teama trece dincolo de barierele normalului, cunoaştem totul despre obiectul fricii noastre şi nu încetăm o secundă să ne documentăm asupra lui. Cu toate astea ne temem documentat şi în ştiinţă de cauză, aşa cum mă tem eu de cutremure sau de pisici. Ştiu totul despre cutremure, de m-ar angaja ăştia la Institutul Naţional de Fizică a Pământului şi tot nu m-aş lecui de teama cutremurelor.

Putem spune de ce este normal să ne fie teamă şi de ce nu?

Oamenii care se tem de oameni sunt nebuni? Dar cei care se tem de moarte sunt normali? Nu cred că obiectul fricii ne împarte în sănătoşi şi nebuni ci gradul până la care merge această teamă. Neobişnuiţi sunt oamenii care se feresc să dea mâna cu necunoscuţi de teama unor boli, mamele care nu îşi lasă copiii să pună mâna pe frunze, pe copaci, pe cretă, pe bănci şi pe alţi copii de teama microbilor.

Asta nu înseamnă că dacă am un motiv serios să-mi fie teamă de ceva sunt cu toate ţiglele pe casă. Poate că e normal să-ţi fie frică de singurătate dar de aici şi până la a face o obsesie din asta şi la a te agăţa de toţi străinii e un drum care trebuie ocolit. Mai ciudat este un astfel de comportament decât unul al unui om care se teme de banane dar nu face din slăbiciunea sa o obsesie.

Care sunt temerile voastre “adevărate” şi care sunt alea mai puţin serioase?

21 thoughts on “Mi-e teamă de…

  1. Mie mi-e teama de durere, sufleteasca sau trupeasca. Mi-e teama de serpi sau alte reptile si de caini (in special cei vagabonzi sau cei rai din curtea lor). Si exemplele pot continua.
    Abia astept articolul de care ai spus la mine.

  2. Mi-e teama de cutremur si de foc… mi-e teama si am emotii de cate ori se deschide cate o usa , pentru ca niciodata nu stiu ce va fi dincolo de acea usa sau cine va intra pe acea usa … explicatia acestei temeri am gasit-o, in interiorul meu, e cauza unor pedepse din copilarie, dar inca n-am scapat de ea 🙁

  3. Mi-e frică să stau singură în casă (gen încep să încui ușile de 7 ori, verific geamurile, tot și tot mor de frică în casă)… și e chiar o idioțenie… mai stau și la 3, ușă serioasă… deci asta e din aia neserioasă.
    Mi-e frică de durere, dar nu gen astea obișnuite, ci din alea necruțătoare, gen tortură.
    Și una ciudată e că mi-e frică de oameni beți.

  4. Mi-e frica uneori sa merg seara singura pe strada(asta e controlabila-deci neserioasa) si una zic eu, serioasa, e frica sa nu cumva sa pierd controlul. Dar nici asta nu e grava, pt ca m-am obisnuit ca adeseori sa nu-l pierd:))

  5. mi-e teama de oamenii agresivi pentru ca daca te apuci la o bataie cu asa unul ori ajungi tu ranit sau mort ori ajunge el si tu la puscarie…deci nu se termina bine nici cum….

    1. te intorci foarte mult la copilarie in toate post-urile tale… de cate ori incepi introspectia, o incepi de la copilarie; ai studiat psihologie?

      1. Hmm…uite că la asta nu m-am gândit deşi ai dreptate. În multe posturi evoc perioada copilăriei şi cred că mai mult inconştient. Nu am studiat psihologia deşi mi-ar fi plăcut, astfel aş fi stiut răspunsul la întrebarea de ce scriu atât de des despre copilărie 🙂
        P.S.: sper că ai avut parte de Sărbători fericite, acolo unde v-aţi dorit:)

      2. am avut sarbatori buclucase/aventuroase etc… pe drumuri prin zapezi, prin aeropoarte, in Phila, in Bd si in Buc… o sa am ce povesti la nepoti… ce ciudat o sa sune.. “pe vremea mea nu erau zboruri directe Birlad-Philadelphia si calatoria dura cam zbor, cu tot cu escala, plus inca 4h cu masina, plus orele pierdute la vama…”, asta in conditiile in care pana atunci se va ajunge la teleportare…

      3. De s-ar inventa odată teleportarea aia că tare mult timp mai pierdem pe drumuri…
        Una peste alta, important e că aţi ajuns în cele din urmă în ţară, alături de familie.
        Ştii, e ca drumul spre Cetatea Mecca: cu cât e mai anevoios cu atât te bucuri mai mult de destinaţie. În cazul tău, destinaţia finală e mai importantă decât drumul în sine 🙂

  6. Ma tem de sunete ciudate, cum ar fi scartaielile. Ma sperie tare.
    Mi-e frica de visele urate. Adica.. ma gandesc foarte mult la ceva negativ, si visez ceva legat de asta.
    Mi-e frica de intuneric si de singuratate tare tare de tot
    Mi-e frica de gandaci. Adica.. mi-s scarbosi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: