Cred că vorbesc despre Dumnezeu…

Câteodată îţi vine să laşi de la tine, să nu mai pui la suflet toate supărările şi să dai lehamite din mână în faţa grijilor. Nu-ţi mai vine să judeci pe nimeni, să vorbeşti de rău sau să te răzbuni pentru că îţi dai seama că toţi suntem supuşi păcatului, până şi tu. Iar dacă cineva ţi-ar reproşa că faci numai greşeli ba chiar te încarcă şi cu unele care ştii că nu-ţi aparţin, nu ai riposta.

Ştii că toţi greşim, dar nu de asta nu ripostezi pentru cele pe care ţi le asumi deşi nu îţi aparţin ci pentru că simţi un fel de linişte şi împăcare cu tine şi cu toată lumea. E un soi de tristeţe, resemnare dar peste care este mai presus sentimentul că va fi bine. Nu ştii cum ai să o scoţi la capăt cu toate problemele şi nici dacă mâine acestea se vor înmulţi, dar instinctul îţi spune că va fi bine.

Parcă reuşeşti într-un fel necunoscut să te detaşezi de toate grijile cotidiene şi să gândeşti cu sufletul, dincolo de aparenţe. Nu te mai deranjează nici vecinul care asculă manele şi tu împreună cu el, nici soţul căruia nu-i place ciorba pe care ai făcut-o şi nici grija că mâine trebuie să-ţi plăteşti factura la telefon şi nu ai cu ce.

E dincolo de tine acest sentiment de linişte sufletească. E ca şi cum ai fi într-o pădure deasă de brazi de a căror coroană nu vezi cerul albastru, dar asta nu te deranjează pentru că ştii că e acolo şi unde mai pui că la picioarele tale se aşterne un covor moale şi verde presărat cu flori parfumate. Ştii că toate astea trăiesc datorită soarelui chiar dacă firul ierbii nu a văzut niciodată soarele. Aşa şi tu: ştii că va fi bine chiar dacă nori de tristeţe îţi acoperă cerul sufletului. Ştii că datorită soarelui sufletului tău poţi ierta şi ai acest sentiment de siguranţă şi linşte.

6 thoughts on “Cred că vorbesc despre Dumnezeu…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: