Când cel iubit nu mai iubeşte

În februarie, textul de mai jos face un anişor. L-am găsit rătăcit printre ciorne, plângând că vrea şi el să fie publicat. E o constatare tristă şi adevărată pe care am trăit-o odată, care a fost actuală şi acum 10 ani dar care va fi şi peste alţi 10.

O femeie poate să-şi ţină bărbatul lângă ea aproape în toate condiţiile. La rândul său, bărbatul îi va ierta femeii aproape toate greşelile dacă o iubeşte. Chiar şi înselatul se poate ierta. Bărbatul va trece peste defectele femeii, nu o va părăsi dacă este grasă, blondă şi nu brunetă sau dacă nu ştie să gătească. Chiar dacă are un comportament total deviant şi face lucruri care lui nu-i plac, dacă bărbatul o iubeşte va trece şi peste asta.

Dar ce te faci când el se îndrăgosteşte de alta? Oricât ai încerca să-l convingi că tu eşti perfectă, că îl iubeşti cum nimeni alta nu o va face, el nu te va mai asculta. Cel care până mai ieri spunea că te iubeşte şi era sufletul tău pereche, în clipa în care s-a îndrăgostit de altă femeie devine un om de nerecunoscut iar tu o străină pentru el. Bărbatul cu care te înţelegeai aşa bine ieri, astăzi este asemenea unui zid de care se lovesc rugăminţile tale şi durerea ta.Parcă nici nu te aude când îl rogi să nu plece. Şi mult mai dureros decât toate astea este răspunsul lui negativ la întrebarea “mă mai iubeşte?”

Nu poate nega că încă mai ţine la tine, dar nu te mai iubeşte. Afecţiunea pe care încă ţi-o mai poartă nu e de ajuns pentru a rămâne lângă tine. Când el iubeşte pe alta, gândul nu-i stă decât la cealaltă. Când el iubeşte pe alta, pentru nici unul din voi nu este mai bine împreună. Tu simţi că stai lângă un străin, că strângi în braţe o stâncă, iar el simte că nu vă mai leagă nimic, că nu mai aveţi nimic de împărţit.

Unul simte că viaţa i se sfărşeşte odată cu plecarea celuilalt în timp ce celălalt simte că viaţa lui abia începe. Bărbatul e prea absorbit de noua iubire ca să mai aibă timp de amintiri. Femeia nu-şi poate imagina bărbatul cu care a trăit câţiva ani sau câteva luni sărutând pe alta. Îl urăşti pentru trădare dar îl iubeşte pentru tot ce a fost.

26 thoughts on “Când cel iubit nu mai iubeşte

  1. Nu am trecut (inca) prin asa ceva, insa am vazut ce a facut din familia mea. Este trist cand intr-un cuplu mai apare cineva, care distruge tot ce a fost, netinand cont ca la mijloc sunt si copii care sufera.
    E trist, e realitate.

    1. Bine ai venit în “casa” mea, Mihaela 🙂
      Mai bine că nu ai trecut şi nici să nu treci vreodată printr-o aşa situaţie pentru că oricât de “bărbată” ai fi, tot nu poţi suferi.
      Cică în iubire şi în război e permis orice. Poate aşa o fi, dar nu sunt de acord ca pentru fericirea ta să intri cu bocancii în fericirea altora, mai ales a copiilor.

      1. Bine te-am gasit! 🙂
        Eu am auzit la altii ca cica “pentru fericirea mea calc pe cadavre”. Nu mi-a venit sa cred. Cum adica? Pai nu mai conteaza nimic, viata, sentimentele, durerea celor din jur?
        Daca am proceda cu totii asa ce ar mai ramane din lumea asta?

    2. De ce se arunca intotdeauna cu pietre in persoana care intervine? De ce e ea vesnic vinovata pentru distrugerea unui camin? Oare, nu poate fi tot o victima a vietii?

    3. Din punctul de vedere al omului cu principii şi cu puţin suflet e greu de crezut că există fiinţe care nu au scrupule şi pot face crime pentru a-şi atinge scopurile. Dar din păcate, există!

  2. coincidenta sau nu tocmai ce ai zis tu in postarea aceasta ii povesteam cuiva aseara….o fata este parasita pe motiv ca ar avea in familie o boala genetica(hemofilie) iar el,vezi doamne ar vrea sa se insoare,sa aiba familie si se teme sa nu-i faca copii bolnavi…fata plangea i-ar eu i-am explicat ca se dezhidrateaza degeaba…daca a parasit-o dintr-asa un motiv inseamna ca nu o iubeste….e exact cum zici tu,daca credem in dragoste atunci nu ne despartim dintr-un motiv sau altul ci ne despartim cand nu mai exista dragoste si e perfect normal sa o facem,doi oameni care nu se iubesc nu au ce cauta unul langa celalt pentru ca isi vor face numai rau

    1. Poate e mai bine că a părăsit-o acum pentru că la un moment dat tot aici s-ar fi ajuns. Unde nu există iubire adevărată, mai devreme sau mai târziu, cei doi ajung la despărţire.
      Spune-i prietenei tale că cel care a părăsit-o nu merită nicio lacrimă. Să se bucure că s-a întâmplar acum şi nu peste câţiva ani.

  3. Nu, desigur, nu e normal sa treci peste orice pentru fericirea ta. Aici sunt de acord. Fericirea ta nu trebuie sa insemne nefericirea altora, asta e clar. Insa… sa stai langa un barbat care nu te mai iubeste inseamna fericirea ta? Oricat de mult ai iubi o persoana, cand nu te iubeste, te distrugi, pur si simplu. Nu-i e bine nici lui, nici tie. Nici macar copiilor. Cum poate sa le fie bine copiilor intr-o familie in care parinti nu se mai iubesc? Ala e mediu normal de dezvoltare? Doar pentru ca asa salveaza aparentele? De fapt, asta facem, asta cultivam, aparentele… si nu luptam pentru fericire…
    Cat despre a treia persoana… te indragostesti de un om fara sa stii ca e singur sau nu, ca are copii sau nu… si trebuie sa te dai la o parte, pentru ca ” n-ai voie ” sa simti?

    Nu pot fi de acord cu pareri atat de categorice. Viata nu e cale dreapta, din contra. Ocolisuri si carari incurcate sunt la tot pasul. Si nici macar nu vorbesc din punctul de vedere a “celei dinafara” ci din perspectiva (redusa) a unei sotii, a unei mame care iubeste un alt barbat si duce o lupta inepuizabila intre ceea ce simte si ceea ce inseamna “datorie si ratiune “.
    E usor de aruncat cu pietre, la asta ne pricepem cel mai bine… e mai greu sa intelegi! Chiar sa intelegi.

    Toate bune.

    1. Bineînţeles că nu merită să stai într-o relaţie în care unul nu mai iubeşte doar de dragul copiilor. Aşa cum spui, niciunul nu va fi fericit, nici măcar copiii. Cât despre a treia persoană, bănuiesc că aceasta nu are cum să destrame un cuplu unde există iubire adevărată. Problema porneşte tot de la cuplul iniţial.

      1. de fapt, problema porneste de la definitia iubirii … deoarece din toate partile ni se tot repeta (inca de mici) ca ar fi un fel de punte care leaga DOUA maluri opuse.

        da’ eu ma intreb, presupunand ca-i adevarat ce suntem invatati si vorbind despre ce simtim (sexul fiind alta mancare de peste), cum poate un parinte sa iubeasca MAI MULTI copii la fel? iar daca asta se poate, de ce “cealalt fel de iubire” e altfel? doar pentru ca are ca adaos de sexul? pai nu era vorba ca se pune problema de ce simtim? nu cumva am etichetat prea grabiti spunand “celalalt fel de iubire”? oare chiar suferim “mai putin” daca ne moare un parinte decat daca ne moare partenerul de viata? si daca da, nu cumva asta se datoreaza unei perioade mai lungi de timp petrecute cu/langa acel partener?

        in plus, daca teoria cu 2 maluri e adevarata, cum se face ca daca unul dintre cei doi moare … celalalt, dupa ceva timp si cu ceva noroc, poate iubi o alta persoana? da’ daca se intalneau (vii fiind) toti 3, pe care ar fi iubit ipoteticul supravietuitor de acum? si daca ar fi ales, nu cumva de fapt ar fi ucis in fasa o iubire?

        is love really (just) a two-way road? or it’s just easier to handle (emotionally & rationally) … aka “the easy way out”?

    2. Mulţumesc pentru comentariu, INTJ 🙂
      Amintea pe aici, pe undeva Elena despre trei tipuri de iubire: Eros, Filia şi Agape. Bănuiesc că în aceste trei tipuri de iubire se încadrează iubirea pentru soţ, pentru fraţi şi pentru părinţi. Poate fi diferit modul în care iubim dar cred că intensitatea cu care iubim este asemănătoare atât în cazul soţului cât şi a părinţilor. Pornind de la ipoteza că iubim la fel de mult soţul cât şi pe copiii noştri, durerea cauzată de pierderea lor este la fel de mare. Uneori cred că suferi mai mult când îţi moare copilul. Aşa cum spui şi tu, e vorba şi de timpul petrecut împreună ş-apoi legătura dintre un părinte şi copilul său, mai ales mamă, este “mai “specială decât cea cu soţul.
      Cât despre ultima idee, INTJ, aşa suntem făcuţi, să mergem mai departe. E şi cazul oamenilor aflaţi la a doua căsătorie, după ce primul soţ/prima soţie le-a murit. Unii simt nevoia să o ia de la capăt alături de altcineva, alţii nu. Şi nu ştiu dacă s-ar fi întalnit toţi 3 în cazul în care unul din cei doi nu murea.

      1. daca e sa ne luam dupa anumiti oameni de stiinta, nu exista nici un tip de iubire ci doar “efecte chimice”. (imho) practic nu putem sti (“a sti” = rezultatul reproductibil al unui rationament logic) ce e iubirea … putem sti doar care sunt efectele ei.

        daca as fi credincios as scapa ieftin spunand ca iubirea e acea parte din dumnezeu in fiecare dintre noi … da’ cum nu sunt, simplificand la limita, as spune ca pentru mine iubirea e un tot indivizibil (ce tine de “viu”, de “in viata”) … un fel de sfera intr-un fel de spatiu 3D … iar in acel spatiu exista o multime de puncte prin care “sfera mea” poate avea o legatura (ceea ce simtim cand simtim ca suntem iubiti) cu “sfera altcuiva”. adica pe langa sferele “standard” (parinti, neamuri, copii, partener de viata) mai ramane multa suprafata “libera” … loc destul pentru legaturi (mai mult sau mai putin puternice) cu “alte sfere”.

        ok, n-o fi asta cel mai bun model (mai ales c-am simplificat enorm incercand sa descriu) … da’ eu inca n-am reusit sa-i gasesc un punct slab, ceva ce “doesn’t make sense”, ceva ce contrazice acest model. pana una-alta it works perfect for me … alti oameni au probabil “modele” total diferite si atata timp cat ele (modele lor) functioneaza pentru ei, eu nu pot decat sa ma bucur pentru ei si sa incerc in continuara sa-i gasesc modelului meu un punct vulnerabil. pentru cei care inca n-au nici un model propriu (mai mult sau mai putin definitiv) … pentru ei schita mea poate fi un alt punct de vedere, eventual util in determinarea propriului model. 🙂

  4. E cel mai urat moment din viata unui cuplu! E ceea ce ma sperie cel mai tare (pe langa disparitia fizica a celui iubit)! Si se poate intampla fara ca cineva sa-si doreasca asta, poate fi ceva neasteptat, nebanuit… care te surprinde absolut nepregatit!

  5. Un barbat care face asa ceva , iubeste , de fapt, doua femei deodata. Si pwe cea noua, si pe cea veche, si de multe ori cea nouanu il intelege si o prefera pe aceea pe care se presupune ca a parasit-o.
    Daca acesasta are rabdare si nu cedeaza orgoliului, atunci va vedea ca barbatul se va intoarce la ea , rugand-o sa il ierte.

    Am o leapsa la mine pe blog 😛

      1. Sunt psiholog si pot spune ca am auzit multe povesti spuse mai cu lacrimi , altele cu resemnare , durerea este mare si foarte intens traita.
        Ca si copil am observat-o pe mama mea care a trecut printr-o asemenea experienta, poate caacesta e un motiv pentru care am ales profesia amintita.

        Este mai mult experienta altora, eu nu am paerasit , inca , pe nimeni.

  6. excelenta sinteza…ma regasesc
    Mai nasol e cand te intrebi daca oare ai gresit tu cu ceva , si cum a fost posibil sa ajungeti din suflete pereche 2 straini… si intradevar chiar daca poate te asteptai la asta ( unii sunt fenul mai fustanfiu asa 😀 ) tot ca un traznet te loveste 🙂
    Ma consolez cu : orice sut in fund e un pas inainte 😉

    1. Oricum ar fi despărţirea, nu poţi să nu te învinovăţeşti. Şi ce e ciudat este că de cele mai multe ori nu eşti tu singurul vinovat, dar tot continui să crezi că din cauza ta v-aţi despărţit.

      1. nu neaparat … de multe ori stii clar ca nu ai gresit cu nimic si doar celalat este vinovat , insa prea putin mai conteaza motivul , important e rezultatul … fireste noi femeile oricum vom sta si vom desparti firul in 4 😀

  7. Pe mine si pe el nu ne-a despartit o a treia persoana fie ca eu as fi calcat stramb sau el..pe noi ne-a despartit viata..nu stiu ce e mai dureros. Sa te gandesti dupa un timp ca nu te-a meritat si ca ti-e mai bine fara el…sau in cazul meu sa ma gandesc toata viata ca ne-am iubit sincer dar nu am putut fi impreuna..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: