Arăţi foarte bine acum!

Când te-ai uitat ultima oară în oglindă, ţi-a sărit în ochi coşul ăla cât Vezuviul sau kilogramul pus pe şolduri de sărbători? Ştiu, şi eu văd  aceleaşi lucruri la mine…

Am mai vorbit pe aici, pe undeva despre faptul că tare greu mai sunt de mulţumit  şi rar se întâmplă sa mă bucuram de cum arăt sau de ce am în prezent.

Par examplâ, mă uitam la nişte poze cu mine de acum vreo 2, 5  ani si ţin minte că la vremea aia eram obsedată de faptul că eram prea grasă. Mă priveam în oglindă şi-mi vedeam toate defectele şi câteva în plus. Vedeam pe faţa mea numai cratere deşi inamicul nu era decât un amărât de coş rătăcit pe la tâmplă, de sub ochi se arătau ca nişte monştri cearcănele iar părul mi se părea că stă ca o mătură. Ba că sunt grasă, ba ca am burta cât a unei femei însărcinate în cinci luni, ba că am nasul prea în vânt, ba că se vede celulita de sub fustă, ba una, ba alta…

Mă uit la Mâzgălica aia din pozele de acum doi sau cinci ani. Nu ştiu unde mi-o fi fost mintea atunci sau ce şablon de frumuseţe oi fi avut drept model pe vremea aia de mă credeam plina de imperfecţiuni şi-mi săreau în ochi numai defectele din fabricaţie sau căpătate pe parcursul vieţii. Acum îmi dau seama că Mâzgălica aia mai tânără cu vreo doi sau cu cinci ani era frumoasă, nu era grasă iar nasul în vânt îi dădea un farmec aparte. Ochii erau prea verzi ca să se observe cearcanele iar părul era prea des şi sănătos ca să mai observi că stă ca o mătură.

Astăzi mă privesc în oglindă şi, mirare: găsesc aceleaşi defecte ba chiar mai zăresc unul, două riduleţe la colţul ochilor. Poate de mâine am sa fiu mai blândă cu mine când mă privesc în oglinda. Am sa încerc să văd calităţile şi să-mi accept defectele. Am să încerc să mă bucur de cum arăt acum pentru că, în mod sigur peste cinci ani am să o iubesc pe Mâzgălica din trecut şi am să-mi zic că nu eram grasă şi nici nu se vedeau ridurile. Am să-mi zic ca eram tânără, frumoasă şi sănătoasă şi nu am ştiut să mă bucur de ce aveam atunci.

Nu vreau să mai regret că a trecut timpul şi eu mă văd tot mai defectă iar după ceva timp să-mi dau seama că de fapt nu era aşa.

Acelaşi sfat vi-l dau şi vouă: fiţi blânzi cu voi! Acceptaţi-vă aşa cum sunteţi pentru că timpul nu ne aşteaptă sa fim împăcaţi cu noi, cu imaginea noastră şi nici nu mai putem fi ca acum doi sau cinci ani. Nu e timpul şi nici timp să regretăm că avem un rid aproape invizibil sub ochi sau că am mai pus un kilogram pe şolduri. Suntem frumoşi/frumoase pentru că suntem tineri, sănătoşi şi avem putere să trecem peste aceste “tragedii”.

Poate că ar trebui sa ne îngrijorăm de cum arătăm pe la 80-90 de ani, când mâinile ne vor tremura si pielea va atârna de bratele noastre. Sau poate că nici atunci nu va trebui să ne îngrijorăm. Vom avea în mod sigur alte preocupări decât aspectul fizic.

8 thoughts on “Arăţi foarte bine acum!

  1. Eh, Maz, e greu, ca massmedia ne-a invatat sa TREBUIE sa aratam dupa un anumit standard, sa nu acceptam ca imbatranim si ca fiecare varsta are farmecul ei si trebuie traita la maximum… mereu trebuie sa muncim la ascuns sau corectat asa-zise imperfectiuni si uitam sa traim timpul respectiv si de a-l valorifica. Mai bine ne intrebam ce ne face fericiti si plini de recunostinta si atunci hotaram sa muncim la a dobandi respectivul lucru. Eu am gustat din perfectiunea asta fizica si e amara rau si plina de ganduri negre/depresie.

    1. Exact! Trebuie să acceptăm că îmbătrânim şi fiecare vârstă are părţile ei bune şi rele. Dacă ai fi perfect, din punct de vedere fizic cred că totul ar fi monoton. Nu strică să munceşti un pic pentru kilogramul ăla în plus şi unde mai pui satisfacţia când vezi că ai făcut ceva prin eforturile tale 🙂

    1. Ai dreptate 🙂
      Asta nu înseamnă că trebuie să ne neglijăm şi să acceptăm toate imperfecţiunile. Vroiam să spun că ar fi bine să fim mai toleranţi cu noi când vine vorba de nişte defecte insesizabile, cum ar fi un coş pe care nu-l vedem decât noi sau 1 kg în plus 🙂

  2. @ultimul tău comentariu: blânde mai ales cu lucruri care mâine oricum nu mai sunt (ca nişte cearcăne – dacă dormi bine dispar, un coş – da lasă-l încolo că mâine n-o să mai fie!). noi facem o tragedie din asta, iar bărbaţii, culmea!, aleg ce nici nu te-ai aştepta. ştii ce mă amuză cel mai tare? că noi ne mirăm cum de unii iau femei urâte – păi, normal că le iau pe ele, alea nu se plâng din zori şi până-n seară, sunt relaxate şi n-au nicio jenă cu kilele lor în plus, iar bărbaţii, chiar dacă nu mor după ele, sunt liniştiţi în prezenţa lor: că nu le solicită nervii.
    ideea e genială – şi-ar trebui însuşită în primul rând de adolescente – la vârsta mea, te simţi frumoasă cu cât eşti mai deşteaptă – şi experienţa te face deşteaptă rău de tot! (se simte gluma? că altfel pun un zâmbeţel!)
    cât despre poză… a avut impactul scontat asupra mea; am citit totul cu zâmbetul pe buze.
    un an bun, draga mea.

  3. Ai perfectă dreptate! Insa e tare dificil…. Cel putin pt noi femeile.
    La mine, cel mai greu e sa accept faptul ca in cativa ani am pus vreo 15 kg. Si abia acum descopar cat de greu e sa slabesc.
    Cand ma gandesc ca la 18 ani, cand aveam 53 de kg ma vedeam grasa… acu ce sa mai zic cand am 67?

  4. Eu cred ca nu ar trebui sa ne necajim prea mult de cum arata “trupul ” nostru, pentru ca avem la indemana suficiente mijloace sa atenuam sau sa ascundem asa zisele “imperfectiuni”, ci ar trebui sa avem grija mai multa de “chipul ” nostru, ma refer la “imaginea care o proiectam spre altii”, pentru ca “fata ” nu avem cum s-o asacundem, si cine ne iubeste cu adevarat “pana la adanci batraneti” o face pentru ca a ajuns sa se indragosteasca de caracterul nostru de omul ascuns al inimii
    Tu nu-mi vei putea niciodata arata dragostea fata de sotul-sotia ta aceasta se face numai personal, cu sentimente intime, care nu se expun, in schimb , fiecare poate vedea caracterul tau , prin instrumente de comparatie, dupa vorba si fapta, (si te vor admira, sau repudia, dupa cum se reflecta in caracterul personal)
    Eu am suficiente motive si dovezi ,ca sa ma bucur de faptul ca, la sfarsitul acestei calatorii prin timp si spatiu, chipul meu fizic va reveni la imaginea din jurul varstei de 16 -20 de ani pentru ca trupul acesta este rascumparat. ( Cu ce pret ? poate vi se pare socant, dar este “prin moarte”)
    Daca vreti amanunte, intrebati !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: