Uite că se poate

Ştiu cum  sunt spitalele de la noi şi nu vreau ca prin acest post să îngroş şi eu rândurile românilor care se plâng de condiţiile şi serviciile oferite de Sănătatea din România. Ştiu că sunt şi medici incapabili să ofere servicii medicale de calitate, neprofesionişti, dar nu pe ei vreau să-i aduc în discuţie.
Am să vorbesc frumos despre prima experenţă ca pacient într-un spital din Iaşi şi mai frumos am să vorbesc despre cadrele medicale care au avut grijă de mine.
Să încep povestea..

În această vară a trebuit nemuaidecât să scap de apendicul care îşi făcea de cap de câţiva ani buni, aşa că de voie, dar mai mult de nevoie am ajuns să fiu mai mult decât vizitator într-un spital.
După o noapte de joi în care am zis că dau ortul popii, în dimineaţa de vineri l-am sunat pe doctorul care o operase şi pe sora mea iar acesta m-a programat pentru a doua zi, când era de gardă.
Sâmbătă, la 7.40 dimineaţa eram în faţa cabinetului. La 8.00 ajung în cabinet unde, după o examinare fizică medicul îmi spune că nu e nevoie neaparat să mă operez. Ar fi trebuit să mă bucur dar eu vroiam cu orice preţ să mă operez.
Cu toate astea, doctorul mă ascultă şi deşi îi spun că nu am trimitere de la medicul de familie, vorbeşte cu medicul de la Urgenţe să-mi facă analizele necesare internării. După două minute de aşteptare în Ambulatoriu de la Urgenţe, sunt luată de o asistentă drăguţă şi dată pe mâna unui medic pentru analize.
Credeam că doctorii ăia frumoşi şi drăguţi sunt numai în Grey’s Anatomy sau în Scrubs. Ei bine, doctorul ăla frumuşel de la Urgenţe, până în 30 de ani, s-a purtat cu mine aşa cum merită să fie tratat orice român în spital. După ce primesc rezultatele analizelor la sânge şi urină ajung la ecograf, unde dau de alt medic tânăr şi profesionist. Am uitat să zic că nici un doctor nu a primt vreun ban pentru aceste analize. Caută apendicul în locul unde ar fi trebuit să fie şi după zece minute de  căutări inutile, mă întoarce pe spate, pe faţă, mă pune să inspir aer, să-l ţin, să-l expir. Apendicul era ascuns în spatele intestinului gros. Poate aşa se explică şi lipsa oricărei dureri când doctorul a apăsat în partea dreaptă a abdomenului sau când m-a pus să ridic piciorul drept.
Ajung cu ecografia şi rezultatele analizelor la medicul chirurg să-mi facă biletul de internare. Mai mult timp mi-a luat să aştept rezultatele analizelor decât analizele în sine.
Fişa mi-o completează celălalt medic de gardă, cum altfel dacă nu tânăr şi drăguţ. Îmi spune să stau calmă şi să nu-mi fie teamă 🙂
Deja mi-a dispărut orice gând negru când l-am văzut. Cum altfel când îmi inspira încredere şi calm?
La ora 12 ajung într-un salon cu zece paturi, ferestre mari cu jaluzele orizontale albastre şi aer condiţionat. Mă aşteptam să mă întâmpine un miros de medicamente amestecat cu unul de mâncare şi transpiraţie. Dar, nu!
Salonul era curat şi aşa şi mirosea!
În scurt timp vine şi medicul să mă anunţe că mă operează la ora 15.00.
Asistente tinere veneau pe la patul fiecărui pacient unde mai băgau o perfuzie, mai făceau o injecţie sau mai completau o fişă.
Cât timp am stat internată a fost o asistentă cam de vârsta mea care mi-a răspuns la toate întrebările de natură medicală. La fel de drăguţă a fost şi doctoriţa stagiară care mi-a explicat de ce numărul monocitelor nu se află în limita normală. Îmi analizam buletinul de analize şi-i puneam întrebări tâmpite fără ca acesta să se enerveze.
Nu mă mai operz la ora 3 deoarece nu este medic anestezist. Când vine, mă anunţă medicul. Trece ora 3, trece 4, se face 7 şi salonul începe să se aglomereze. Pe la ora 8 seara se internează Alina, o fată drăguţă, tot pentru apendicită. Pe la ora zece suntem nevoite să ne mutăm amândouă într-un pat. Între timp doctorul mă anunţă că are un caz grav care trebuie numaidecât operat şi după aia mă ia şi pe mine. Aştept răbdătoare mai ales că acum am companie. Se face miezul nopţii iar cazul ăla grav se multiplică: vin urgenţele ca pe bandă rulandă. La două noaptea este luată la operaţie femeia beţivă de lângă patul meu cu stomacul perforat.
În final sunt programată pentru a doua zi dimineaţa.
A doua zi mă aşteptam ca la ora 8.00 să intru în operaţie însă cazurile urgente nu contenesc. Îngrijorată, o întreb pe asistentă dacă medicul mai este în stare să opereze după 24 de ore de gardă. Se uită la mine şi cu zâmbetetul pe buze îmi spune că a avut gărzi şi de 36 de ore…
În sfârşit! Duminică la 12 intru în blocul operator unde mă întâmpină acelaşi doctor pus pe glume. Mă las cu încredere pe mâinile lui iar faţa anestezistei  atât de rare este ultimul lucru pe care îl văd înainte să adorm. M-am trezesc după două ore cu dureri acceptabile, însă asistenta mă prevenise s-o anunţ dacă am nevoie să-mi bage vreun calmant. M-am gândit că alţii au mai multă nevoie de acele fiole de algocalmin, aşa că am aşteptat ca durerea să treacă de la sine. Oricum nu era prea mare…
Cât timp am stat în spital aveam o singură dorinţă: să am mulţi bani cu care să ajut acel spital, pe acei medici şi pe asistente care nu au catetere, calmante, pansamente sau seringi. Îmi doream să pot cumpăra aparatură modernă şi să  plătesc cadrele medicale după adevărata lor valoare.
Îmi doream să-mi arăt recunoştinţa din toată inima şi peste măsura posibilităţlior mele acelor medici care au operat-o şi pe fata aia de la ţară fără asigurare, şi pe beţiva de lângă patul meu şi pe femeia aia de aproape 90 de ani, care aproape îşi pierduse minţile de atâta singurătate şi necazuri.
În a patra zi am plecat din spital cu aceleaşi frustări.
La o săptămână după operaţie am venit la scos firele. Mi le-a scos doctorul drăguţ care a asista la operaţie, care mi-a schimbat pansamentele pe perioada internării şi care mi-a completat biletul de internare. A fost atât de drăguţ şi la fel m-a lămurit ce trebuie să fac pentru a-mi scoate biletul de ieşire. Nu am putut să-i dau un leu deşi merita mult mai mult. Mi-a fost ruşine, era mai mare decât mine doar cu câţiva ani…Îmi venea să-l invit la o cafea astfel să-mi arăt recunoştinţa, i-aş fi dat dacă aveam sute de milioane, la fel şi medicului care m-a operat, la fel şi asistentelor prea puţine pentru numărul de bolnavi. Nu aş fi considerat-o şpagă ci un semn de recunoştinţă şi mulţumire.
Îţi vine să iei pe cineva la bătaie când vezi medici buni care fac gărzi de 36 de ore, care operează cu materiale vechi de 20 de ani sau mai rău, lipsă.
Îţi vine să iei pe cineva la bătaie când vezi că medicii tineri şi capabili pleacă din spitalele din România frustraţi şi înfrânţi de stat.

9 thoughts on “Uite că se poate

  1. Sunt multi oameni cu suflet mare prin spitalele din tara noastra ,dar din cauza audientei mult mai mari,ne sunt prezentate doar elementele negative ale sistemului sanitar romanesc, si de multe ori ne sunt prezentate de reporteri care nu au nici o notiune medicala. Mi se pare pare normal ,ca , atunci cand faci o emisiune pe teme medicale , sa fii bine informat, nu doar sa denigrezi niste oameni , doar ca sa ai audienta mare .

    1. Nu tot ce zic moderatorii emisiunilor sau prezentatorii ştirilor este adevărat, din fericire. Aşa cum zici şi tu, cred că spectaculosul e mai important decât adevărul, în acest caz, prinde mai bine la public o ştire despre un doctor care a uitat un bandaj în pacient decât unul care a salvat o viaţă folosindu-se de aparatură veche de 20 de ani.

  2. Sunt multi oameni cu suflet mare prin spitalele din tara noastra ,dar din cauza audientei mult mai mari,ne sunt prezentate doar elementele negative ale sistemului sanitar romanesc, si de multe ori ne sunt prezentate de reporteri care nu au nici o notiune medicala. Mi se pare pare normal ,ca , atunci cand faci o emisiune pe teme medicale , sa fii bine informat, nu doar sa denigrezi niste oameni , pentru audienta .

  3. Intradevar mai sunt si medici buni in tara noastra,care nu au trecut prin facultate ca prin muzeu,care sunt inainte de toate oameni,insa tocmai ei nu sunt tratati asa cum trebuie si nu li se apreciaza meritele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: