by 
să trăim războiul. Nu-l cunosc decât din povestirile bunicului şi din coşmarurile mele. Am mai văzut documentare sau filme despre ce înseamnă cu adevărat un război, dar din fericire nu am trăit niciodată pe viu sentimentul. Mi se pare ireal ca aşa o catastrofă să ne cuprindă dar cu toate astea ameninţarea unui război în vremurile actuale este aproape iminentă. Mi-e teamă de războaie! Cui nu îi este?!
Am trăit acel sentiment de teroare şi ameninţare doar în vis. S-a întâmplat de trei ori să visez că sunt în mijlocul unui război. Nu ştiu cum e pe viu, dar sunt sigură că aşa trebuie să fie, dacă nu chiar mai rău. De fiecare dată totul se desfăşura clar şi logic, aproape real până la ultimul detaliu. În fiecare vis căutam un loc unde să mă ascund din calea bombelor şi a incendiilor şi de fiecare dată eram cu cineva drag. Sentimentele erau mereu aceleaşi: o spaimă îngrozitoare de moarte şi regretul că nu am să mai apuc să trăiesc. Citisem undeva că noi cică visăm alb-negru. Ei bine, coşmarurile mele erau colorate în roşu şi cenuşiu iar aseară am văzut şi o bucată de cer albastru spre care se înălţau nori de fum negru . Ce era mai rău a fost faptul că în vis eram conştientă că trăiesc pe viu războiul şi îmi doream ca totul să fie ireal.
Ţin minte că cel mai aproape de un război m-am simţit când eram prin clasa a IX-a, când a fost cel din Kosovo, parcă. Auzeam avioanele cum trec pe deasupra noastră, iar la o oră de fizică un astfel de avion ne-a speriat pe toţi cu zgomotul său. Profa de fizică, o femeie dură, de vreo 50 şi ceva de ani ne-a liniştit spunându-ne că probabil e foaaarte departe de noi. A fost prima dată când am văzut-o ca pe un om şi când am trăit iminenţa unui război.
Acum nu pot să nu mă întreb dacă baba Vanga nu a avut dreptate cu prezicerile ei. Nu prea cred în ele dar mi se par cam multe coincidenţele şi sper ca acel conflict dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud să se stingă. De ce să fim implicaţi în războaiele altora? Mulţi dintre noi nici nu ştiu unde sunt cele două insule(peninsule), nici nu ştim cine le conduc.
Mă uitam într-o zi la oameni pe stradă şi vedeam tineri care nu aveau nicio grijă, râdeau zgomotos şi vorbeau despre şcoală. Ce vină au acele fete şi acei băieţi de liceu şi ce treabă au cu războiul? Ce vină au copiii nenăscuţi sau cei care abia acum descoperă lumea, cei care nu cunosc decât vocea mamei şi a tatălui? Cum să implici într-un război aceşti copii? Dar pe bătrânii care au mai prins un război cine i-a blestemat să mai trăiască o dată teroarea? Sper să nu ajungem vreodată să trăim în mijlocul unui război. Sper ca groaza din vis să rămână acolo şi să nu auzim vreodată sirenele ori armele, nici să trăim vreodată în clădiri distruse de bombe, fără lumină, pitiţi in vreun colţ a ceea ce odată era sufrageria.
Are si razboiul aspecte pozitive… asa cred
Eu nu prea gasesc aspectele pozitive. Sau poate palesc in fata celor negative.
Nu-mi fac in niciun caz publicitate…
http://neinteles.wordpress.com/2010/12/01/de-ce-un-razboi/
Asa e, necazurile strang legaturile dintre oameni dar cred ca mai bine ar fi ca sa nu avem parte de aceste necazuri 😀
Cred ca pierderile (sacrificiile) ar fi prea mari. Parerea mea 😀
eu nu pot să spun prea multe despre temerile ce privesc războiul; decât că am scris odată o povestire despre sfârşitul lumii, în care toţi se urcau într-un tren care pleca… dar unde pleca dacă totul se sfârşea?
cât despre Vanga, am citit şi eu pe blogul acesta ceva care-ar contrazice-o. de ce, nu ştiu. cititul dăunează grav neştiinţei.
http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Baba-Vanga:-in-noiembrie-incepe-al-Treilea-Razboi-Mondial-1777.html
iar la final las ceva dulce… ai o imagine a blogului idilică. mi-aş fi dorit-o şi eu. e bine când ai de unde alege!
Acum, ce-o fi o fi. Nu putem face mare lucru decat sa ne impacam cu noi insine si cu Dumnezeu.
Coreea de Nord si Coreea de Sud sunt impreuna asezate pe o peninsula, nici vorba de insula pe acolo
Stiu ca sunt asezate in partea de nord respectiv sud a peninsulei Coreea, insa vroiam sa pun accent pe faptul ca multi dintre noi nici nu stim unde sunt cele doua Corei deci ar fi nedrept sa fim implicati in razboiul lor.
Unele persoane nici macar nu stiu ca e vorba de doua Corei, nu de doua Chine :))
http://www.libertatea.ro/stire/fosta-miss-universe-alicia-machado-a-confundat-china-cu-coreea-312354.html
am auzit si eu multe povesti cu razboiul de la bunicul meu iar filmul de razboi care m-a impresionat cel mai mult a fost “The Pianist”…e de necrezut cu cata putere se poate dezlantui instinctul ucigas al omului….
Si eu cand zic “filme despre razboi” ma gandesc la “Pianistul”. Nu-i asa ca sunt impresionante povestile din timpul razboiului? Adica sa-ti imaginezi ca in gradina unde acum este un nuc, acum 60-70 de ani erau lazi cu grenade si soldati sovietici…
Cu adevarat sper sa nu apucam sa prindem nici un razboi, cutremur, inundatii sau orice dezastru natural :-s
Buna, imi place blogul tau, daca te intereseaza un link exchange intra pe http://pegas-motorizat.blogspot.com/- Numele cu care vreau sa apar este: P. M. – Ne amuzăm că nu-i impozabil!
si eu sper sa ramana in visul tau!… mie frica de un razboi!… il simt ca o fobie!.. brrr.:-h
mi-e
tataie imi povestea despre razboi, cand eram mica… incercam sa-mi inchipui cum arata un razboi, cum mor oamenii pe front sau de boli si foame… stiam ca e ceva rau, iar cand fratele mamei a plecat in armata, am plans amarnic, credeam ca o sa moara in armata =)) … “Pianistul” este filmul pe care l-am vazut de 5 ori si inca l-as mai viziona, mi-a placut 🙂
Sper sa nu ajungem sa-l traim ..nici noi si nici cei care ne urmeaza.
ai aşa o atmosferă frumoasă, aşteptând sărbătoarea… şi vorbeşti despre război! 🙁
nici eu nu mi-aş dori să-l trăim vreodată. îl ştiu de la părinţi, de la bunici, dar cel mai mult, ţin minte, bunica, fie iertată, avea o teamă teribilă de ceea ce trăise.
Am să las postul ăsta în urmă şi am să să scriu altele mai puţin pesimiste 🙂