Fetele cu sania

Astăzi am văzut doi copii cu sania. Poate nu o fi mare lucru, dar nu am mai văzut de mult copii ieşiţi la săniuş. M-am frecat bine la ochi ba chiar am deschis şi geamul ca să fiu sigură că nu am vedenii. Păreau a fi două surori, una de vreo 8-9 ani şi cealaltă de vreo 12-14. Cea mare o negăjea pe cea mică, trăgîndu-i sania de sub fund, dar se vedea fără îndoială că mezinei îi plăcea acest joc. Scăpa intenţionat sania din mâini, cădea pe burtă ca în final să se tăvălească prin puţina zăpada, proaspăt aşezată. Mă uitam la ele şi parcă mă vedeam pe mine, mai ales că aia mică era îmbrăcată într-un fâş de ăla cu totul, cu glugă şi fular legat la gură. Cărau după ele o sanie grea, de fier cu pod de scânduri, aşa cum aveam şi eu în copilărie. Din când în când un căţel se învârtea printre picioarele lor, necăjind-o şi acesta pe sora cea mai mică.

Nu aveau grija gerului sau a vântului care arunca fulgii de gheaţă pe feţele lor îmbujorate, se bucurau pur şi simplu de zăpadă. Erau doar ele două, fără supravegherea tatălui sau a mamei, fără să li se îngrătească mişcările la fiecare tăvăleală prin zăpadă. Probabil părinţii lor sunt nişte oameni dezgheţaţi din moment ce le lasă să se ude pentru că sigur vor ajunge în casă pe jumătate îngheţate şi cu hainele îmbibate de zăpadă. Nu suport părinţii care stau ca nişte paznci lângă copiii lor, strigând la ei de fiecare dată când vor să se arunce în zăpadă: “Bogdan, ridică-te de acolo că te uzi şi răceşti!” “Maria, aruncă bulgărele ăla imediat că îţi îngheaţă mâinile, trage-ţi căciula pe urechi şi pune-ţi fularul la gura…!”

Eu şi acum, când văd că ninge mă bucur ca la şapte ani. Prima mea grijă dimineaţa e să văd dacă s-a pus zăpadă. Nu ştiu de ce mă mai bucur aşa, că nici anul trecut, nici acum doi ani nu m-am tăvălit prin zăpadă ca cele două fetiţe, deşi mi-e dor să o fac. Când văd că totul e alb, copilul din mine îşi doreşte să se arunce în omătul proapăt aşezat dar adultul îl dojeneşte spunându-i că vecinii îl vor vedea pe el, adultul, şi vor râde că a dat în minte copiilor. Uite că anul ăsta chiar am de gând să dau în minte copiilor. Şi ce dacă vor râde? E rău să dai în minte copiilor? După cum se bucurau cele două fetiţe, se vede că nu e rău să dai în mintea copiilor, nici la 7, nici la 30 şi nici la 60 de ani.

This slideshow requires JavaScript.

7 thoughts on “Fetele cu sania

  1. Ce-mi plăcea şi mie cu sania, eram la bloc, atunci când nigea, toţi afară. Ne adunam mai bine de 30 copii. Odată mi-a furat o fetişoară sania, o să povestesc eu mai încolo pe blog, e în plan. :))

  2. Desi am o varsta tot ma tavalesc prin zapada… in fiecare iarna, merg cu prietena mea (inainte mergeau si copiii cu noi, dar acum merg cu prietenii/ prietenele) in parc, unde exista si o panta unde ne dam cu punga, facem ” ingerasi” pe zapada… in seara asta am vrut sa fac un om de zapada, dar nu prea se leaga zapada, nu merge nici de bulgari 🙁

  3. Ai un stil de a scrie, foarte lin, plăcut şi aparent simplu, deşi jocul cuvintelor exprimă o complexitate uşor atinsă doar de cei cu o tehnică şi un vocabular bine conturate.
    Mi-a făcut plăcere să-mi scald privirile pe ale tale scrieri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: